Fiindcă n–am avut răgazul sau cheful de a povesti până acum pe de–a–ntregul păţaniile mele ca turist terestru, a venit acest moment. Ceva am creionat în episodul trecut, iar astăzi continui.
În toate celelalte Jurnale de călătorie am înfăţişat doar istorii legate de aeroporturi faimoase, am descris aeronavele de ultima generaţie cu care am zburat, prezentând serviciile–ultra de la bord, dar şi o seamă de curiozităţi din domeniul aeronautic, astfel că acum revin la…sol.
Dar nu în picaj!
Popas la Catedrala Patriarhală
Ziaristul Horia-C. Deliu în sejur la Bodrum
Deci să relatez din experienţele proprii de „driver”. De fiecare dată când am ajuns în Capitala Bulgariei – şi asta s-a întâmplat de multe ori – am cotit obligatoriu spre Catedrala Patriarhală. Cum era să trec (precum o…gâscă printr-un mediu acvatic) fără să nu opresc şi să admir impozanta Biserică din centru? Cupola ei principală este aurită şi măsoară 45 de metri, atrăgând din depărtare toate privirile. Sub ea se află alte acoperăminte puţin mai mici de culoare verde-închis, peste care tronează un turn de 53 de metri înălțime ce adăposteşte 12 clopote turnate la Moscova.
Marea Catedrală a Bisericii Ortodoxe a Bulgariei reprezintă o bijuterie arhitectonică, fiind cea mai reprezentativă clădire a metropolei; mândria locuitorilor Capitalei din ţara vecină de la Sud.
Explicaţii pertinente
…Cu prilejul primei mele vizite în grup la impresionantul obiectiv, l-am întrebat (discret) pe ghidul bulgar, de ce uriaşul edificiu poartă, totuşi, numele unui ţar… rus?
Atâtea i-a trebuit. Considerând că a dat peste un Neica Nimeni, a vrut să mă ruşineze faţă de ceilalţi turişti, întrucât a spus în gura mea ce aiureală l-a întrebat un „nene”.
Vă întreb acum, boieri dumneavoastră, greşisem cu ceva?
-Atribuirea numelui de Alexander Nevsky, figură emblematică a istoriei ruse, Catedralei Naţionale a bulgarilor, a reprezentat un omagiu adus soldaţilor căzuţi în timpul Războiului ruso-turc din 1877, ne-a precizat rituos ghidul. A fost un aprig conflict armat, care s-a soldat cu dobândirea Independenţei Bulgariei faţă de Imperiul Otoman.
Apoi ne-a pus tuturor, nu doar ignorantului de mine, o întrebare de baraj: „Ştiaţi că Ţarul Alexander Nevsky a fost canonizat?”
…„Silenzio stampa” din partea noastră.
-De ce?
…Aceeaşi tăcere semnificativă
– Deoarece rămăşiţele sale au rămas intacte la deshumare. Hramul lăcaşului este pe 23 noiembrie, de Ziua Sf. Alexander Nevski, iar o parte din moaştele sale se află depuse spre închinare într-o raclă în incinta Catedralei.
E clar, călăuza ştia multe.
Moscheea otomană Selimiye
Moscheea Selimiye din Edirne
…După ce am trecut cu chiu şi vai graniţa, având uneori parte de cozi şi controale „la sânge”, iată-ne ajungi în oraşul turc Edirne. Aici musai ne-am bulucit să ne extaziem privind un alt impresionant monument religios: Moscheea Otomană Selimiye. Edificiul a fost înălţat între anii 1569 şi 1575 de către arhitectul Mimar Sinan, la cerința sultanului Selim al II-lea. Acesta, conform uzanţelor vremii, a ţinut morţiş la fel ca şi predecesorii să aibă propiul locaş de cult.
Marea Moschee a fost construită în şase ani, însă au mai trecut încă… opt până să fie funcţională, având probleme serioase cu fundaţia nesigură. Din păcate pentru sultan, superbul monument s-a inaugurat la trei luni după moartea sa, în anul 1575.
Trist, dar adevărat.
Sunt multe de relatat despre experienţele mele rutiere legate de voiajurile spre Asia Mică, însă vă relatez doar secvenţe amuzante spre a vă forma o idee.
Cine greşeşte plăteşte!
Îmi aduc aminte că şi cu autocarul am avut păţanii. Odată, în drum spre Marmaris, ne-a oprit un echipaj bulgăresc de Poliţie fiindcă depăşisem viteza legală. Am stat cel puţin o jumătate de oră la discuţii, parlamentări, explicaţii. Până la urmă şoferul a trebuit să plătească amenda. Dar din banii de…motorină!?!
S-a supărat …„foc” (bine că nu s-a produs vreun incendiu la bord ) şi a început să vocifereze, ţipând la noi: „Da, că nu v-aţi grăbit la popas? Aţi stat la cumpărături o oră întreagă; apoi a trebuit să opresc în câmp să vă…(bip, faceţi necesităţile – n.r.), tot timpul vreţi pauză de ţigară” (…)
Cam avea dreptate, omul. Numai că devenise obraznic şi neatent la volan, conducea grăbit, mai să facă vreun accident. Cineva din spate l-a apostrofat: „Ce, dom’le, noi te-am pus să apeşi aşa tare acceleraţia?”
S-a uitat în retrovizoarea din interior să-l „mănânce” pe curajos. Nu eram eu. Ca să-l îmbuneze, ghiduşa a trecut pe la fiecare scaun, rugându-ne să contribuim cu ceva euro. Ne-a explicat spășită că amenda s-a achitat din suma aferentă pentru carburant („De unde alţi bani?”), iar patronul îl dă afară dacă aude.
Ce era să facem? Am contribuit.
Rătăciţi prin… oraş
Catedrala Ortodoxă Alexander Nevsky din Sofia
Pe urmă ne-am… rătăcit efectiv pe drum. Şi unde? Taman în „marele oraş” Veliko Târnovo! Acum e un târg cvasi-neinteresant, dar odinioară a fost Capitala Celui de-al Doilea Imperiu Bulgar. Noroc că stăteam în faţă, aproape de ghid şi cunoscând de-acum ruta şi cu ochii închişi – de atâtea ori trecusem pe acolo – l-am atenţionat cu blândeţe pe şofer că o luase aiurea, îndreptându-ne înapoi spre… graniţa românească!!!
– Nu zău?, a fost replica lui candidă. Nu observase.
– Păi n-aveţi GPS?
– Nu, că suntem o agenţie sărmană. N-ai văzut că n-am avut parale nici de amendă?
Apoi, în semn de mulţumire, m-a întrebat cu mult respect: „Moşule, n-ai o ţigară?”
Experienţe…haiduceşti
Îmi amintesc ca prin ceaţă de tristele şi extenuantele deplasări în scop comercial (în argou se zice altfel) pe care mulţi compatrioţi, aşa-zişi „mici înteprinzători”, le-au efectuat cu frenezie în primii ani de după Revoluţie, făcând săptămânal „naveta” la Istanbul. De fapt, numai până în Marele Bazar, nevâzând nimic altceva. Dădeau iama prin prăvălioare, cumpărau în prostie tot felul de fleacuri, mărfuri de proastă calitate, blugi, tricouri, adidaşi, toate imitaţii ale unor firme celebre, pe care le cărau cu celebrele genţi de rafie de culoare albastru, alb cu roşu de dimensiuni gigantice. Era o veritabilă haiducie comercială.
Oare unde au dispărut aceşti „businessmani”… de doi dolari?
…O doamnă care vinde la o tarabă în piaţă, mi-a povestit detaşată cum a făcut în acei ani zeci, poate sute de curse între Braşov şi Istanbul.
– N-am vizitat nimic pe acolo, ce aveam timp? Doar nu eram… turistă! Dormeam pe drum în autocar, mâncam din traistă, mă spălam pe la toalete când oprea să ia motorină, vai de mama mea. Noroc că eram tânără, în putere. Cum ajungeam în Marele Bazar cumpăram la grămadă, ce era mai ieftin. Veneam frântă acasă, vindeam rapid că era cerere mare, schimbam în dolari şi plecam iar. Nu m-am îmbogăţit, după cum se vede, căci tot în piaţă îmi fac veacul. Îmi pare rău acum că n-am dat fuga măcar o dată până în centrul Istanbului, să văd şi eu minunăţiile ce se află acolo. Doar la televizor mai privesc câte odată şi tare regret…
– Păi de ce nu mergeţi într-un voiaj?
– Glumiţi? Am eu faţă de…excursionistă? Şi apoi, de unde bani? „Dulăii” s-au dus demult…
. .
„Resort”–uri de nota 9 şi 10
Să ştiţi că toate „resort”–urile din Asia Mică sunt de nota 9 şi 10. De altfel, nici nu există mari complexe sub standardul de 4 şi 5 stele. Găsiţi, la o adică, şi mici stabilimente de trei stele risipite prin staţiuni, dar fără mare trecere. Turiştii străini vin special pentru confort sporit (chiar lux în anumite locaţii), servicii de calitate, vreme bună, Turcia clădindu-şi o faimă solidă în acest sens.
În luna iunie a acestei veri „am dat lovitura”şi eu, cazându-mă la un hotel gigantic din Alanya (nu-i dau numele că-i fac reclamă, deşi ar trebui), ce aparţine unui celebru lanţ internaţional. E bine, n-am avut reproşuri.
Să vă zic nişte detalii. Nici nu ştiu cu se să încep? Uite, s-a servit…şampanie de foarte bună calitate tot timpul zilei şi serii, nu doar la cocktail-ul de „Bun Venit”. Fireşte, chelnerii aduceau pe o tavă pahare lunguieţe cu picior, din sticlă, nu recipiente de… plastic!? Ca prin alte ţări, ştim noi unde. În incintele respectabile din Turcia nici nu se concepe aşa ceva!
În situaţii de acel fel am refuzat întotdeauna să beau şampanie – această minunată licoare a zeilor – din păhărele de unică folosinţă, considerând că este o mojicie la adresa musfirilor.
Aici ni se oferea la discreţie orice băutură de import. Nu doar la restaurantul principal şi lobby-bar, ci şi la cele 15 baruri de pe plajă şi de la piscine!
Fluiera vântul în absenţa turiştilor ruşi…
Nu mai vorbim de mâncare, toate unităţile funcţionând non-stop. Aveam room-service gratuit, iar frigiderul din cameră se umplea zilnic. Am fost nelipsit de la SPA, care era dotat cu toate cele: Hammam, Jacuzi, masaj făcut de profesioniste tailandeze (nu…erotic), baie turcească, saună, meloterapie, cadă cu jeturi de apă fierbinte, “tratamente de ciugulire” ale degetele efectuate în mici bazine de nişte…peştişori care mănâncă ţesuturile moarte. Senzaţia este extraordinară, aşa că am repetat experienţa de mai multe ori. Dacă vedeţi undeva, să încercaţi negreşit!
Din păcate unele hoteluri mari de 5 stele de câte 500-600 de camere, cu servicii UAI, au stat închise vreo patru luni, fiindcă nu a mai sosit grosul turiştilor ruşi, cifra afacerilor în industria turismului din Turcia scăzând vertiginos în prima parte a lui 2016. Dacă anii trecuţi mergeam dis-de-dimineaţa să pun prosopul pe un şezlong mai bun, ca să fiu sigur de el mai târziu (după micul dejun), acum cam bătea vântul.
Pur şi simplu nu mi-a venit să cred ce linişte era în jur. Numai în urmă cu zece luni întâlnisem o aglomeraţie de nedescris, iar acum „resort”-ul aveau un aer aproape fantomatic. Vladimir Putin s-a ţinut tare jumătate de an, până ce preşedintele turc Ersogan şi-a cerut scuze pentru avionul doborât. Moscova a interzis zborurile spre Turcia, iar agenţiile de turism ruseşti nu au mai avut voie să facă contracte. Ca atare, rezultatele au fost catastrofale pentru operatorii turci de turism.
Ca în Paradis…
Noi, relativ puţinii străini prezenţi anul acesta în staţiunile din Asia Mică, am avut baftă. Chiar ne-am bucurat de oportunitate. Deşi, în spirit de „fair-play”, ar fi trebuit să ne pară rău pentru eşecul gazdelor. Zău dacă a existat vreun motiv să ne plângem, simţindu-ne ca în Paradis.
Nu neg, m-au pus pe gânduri semnele prevestitoare de rău la începutul Vacanţei Mari, dar cu inconştienţa care mă caracterizează am plecat, totuşi, socotind că aşa mi-a fost scris. „Dacă e să crap, mi se poate întâmpla oriunde!” De pildă, dă o maşină peste mine pe trecerea de pietoni, aşa cum li s-a întâmplat unor semeni nevinovaţi, care acum ne privesc de Sus. Din…Cer!
Stenică filosofie, nu-i aşa? (Va urma)
Horia C. Deliu
