Am fost la Sântilia voineștenilor. Sărbătoare cu mare fast, cu evocarea și respectarea ceremonialului de odinioară. Organizarea impecabilă realizată de membrii Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu” în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine Covasna etc.
În cele ce urmează, mi-am propus să prezint cartea ce a fost lansată la … Sântilia recent desfășurată. O carte scrisă cu multă dragoste și dăruire. O carte scrisă de covăsneni, chiar dacă are un singur autor – Florentina Teacă. Titlul s-a dorit a fi foarte explicit: „Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în Arcul carpatic transilvan”. Cartea a apărut la Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2016, cu 276 de pagini, într-o prezentare grafică de excepție, cu o bogată iconografie color, aproape pe fiecare pagină. Menționăm că este al șaselea volum din Colecția „Centenarul Marii Uniri (1918-2018)” și are o prefață scrisă de prof. Vasile Stancu.
Autoarea reia afirmația mai veche precum că „neamul românesc este neam de cioban” (N. Muntean, Noui zări pentru oieri și oierit, Sibiu, 1935, p. 18), motivându-și astfel titlul de „Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului.” De ce „mocani”? „La noi, se folosește, în mod tradițional, cuvântul mocan”, mărturisește autoarea.
Cartea, ce are pe fiecare pagină, cel puțin o dată, menționat cuvântul „mocan” sau „cioban”, este structurată clar în zece capitole: O privire subiectivă asupra subiectului; Felul și înfățișarea mocanilor voineșteni; Bâta ciobănească: strajă, ajutor și artă; Rânduieli la stână – mai vechi, mai noi; Oile: averea și sufletul ciobanului; Câinele ciobănesc românesc: o abordare plurivalentă; Măgari, cai, porci, vite și păsări în jurul stânii; Poftă bună la masa ciobanilor!; Cu fluierul, cu vocea, cu vorba, cu jocul; În loc de încheiere.
Menționând titlurile capitolelor, am prezentat în sinteză conținutul cărții. Ce fel de carte este? Cum poate fi încadrată? Deși autoarea nu este de profesie cercetător științific în domeniul etnografiei și folclorului, volumul „Mocanii voineșteni…” se încadrează, în cea mai mare măsură, în acest domeniu. Astfel calitatea de bază a autoarei este folosirea documentului etnografic, a informatorilor și a unei bibliografii specifice, clasică dar și electronică, oferită de mijloacele moderne ale internetului.
Prima pagină a volumului notează mărturisirea autoarei Florentina Teacă: „Cartea mea este o cercetare etnografic-afectivă a păstoritului din Voinești, cu accentul pe cele mai de demult”. De ce s-a încumetat să aștearnă pe hârtie viața ciobanilor voineșteni, cu truda lor de veacuri, cu bucuriile și tristețile lor? Pentru că are conștiința apartenenței la acest neam, pentru că simte că are „o datorie, aceea de a întoarece măcar o parte din cât am primit de la acești oameni mândri, statornici, harnici”.
Autenticitatea informațiilor se bazează pe faptul că tot discursul autoarei se axează pe mărturiile adunate de la oamenii din comunitate, prin diferite feluri. Desigur cu multă răbdare și cu deosebită dragoste, i-a ascultat pe cei în vârstă, a cules informații de peste tot, din spațiul virtual, de la elevii care-și întrebau părinții și bunicii despre problemele ridicate de profesoara lor etc. Informațiile au fost verificate, prin folosirea mai multor surse, inclusiv a bibliografiei din spațiul județean și național. Adăugăm preocuparea îndelungată a autoarei în domeniul acestei problematici și folosirea fotografiilor vechi solicitate întregii comunității a localității.
Lăsând la o parte scrisul propriu-zis, profesoara Florentina Teacă are meritul, ca autoare, de a-și structura materialul, de a fixa capitolele și de a solicita informații. Cartea este scrisă pe baza informațiilor obținute și pe baza fotografiilor vechi. Autoarea începe printr-o prezentare generală sau chiar printr-o întrebare („ . . Ce înseamnă o stână?”), trezind curiozitatea cititorului, apoi notează concis „amplasarea ei este un lucru care cere multă socoteală”, după care „dă cuvântul” celui care a stat o viață în stână: „lăsăm pe Sabin Opreanu să ne spună cam cum arată locul ideal pentru o stână din zona noastră”, informație prezentă pe o jumătate de pagină sau mai mult. Alteori există un permanent dialog cu informatorii, menționați în text sau la subsolul textului, cu numele, vârsta și localitatea. Aproximativ aceasta este tehnica folosită de Florentina Teacă.
Sentimentul acut al apartenenței la „inima mare a ciobanului” este prezent ca un fir roșu în întreg volumul. Mai mult, considerăm că tocmai acest sentiment constituie liantul tuturor capitolelor.
Remarcăm înclinația autoarei și pentru cercetarea filologică. Astfel remarcă de multe ori ziceri ori locuțiuni din lumea evocată: „E o vorbă despre cineva dezorientat, nu întreg la cap: Ești ca o oaie căpiată!”; „Multe boli are oaia, dar boala cea mai mare e ciobanul prost!” Adăugăm prezența unui interesant subcapitol „Dicționarul oilor”.
Asupra multor pagini sunt tentată să stărui. Bâta ciobănească este descrisă pe larg, ea „nu este un simplu obiect – are multe întrebuințări și valențe”, este „însemn, toiag, sprijin, unealtă, portativ și armă”. În capitolul „Oile: averea și sufletul ciobanului”, mi-a atras atenția descrierea unui produs mai … special, seul. O notație interesantă prin ineditul alăturării a două … viețuitoare: „Albina și oaia au luminat casele oamenilor câteva mii de ani! Din ceară și din „său” s-au făcut acele lumânări, care nouă ne par nu cu o însemnătate esențială, dar care erau atât de folosite mai demult”.
Ultima pagină a cărții este o concluzie subiectivă a autoarei privind realizarea: „Această carte a început a se scrie acum 2000 de ani, în umbra cetății dacice de la Valea Zânelor, de la primul dac care a stat lângă turma lui de oi”, cartea „e scrisă de cei care au avut răbdare și mi-au răspuns la feluritele mele întrebări și mi-au împărtășit din cele știute din străbuni”.
Cartea Florentinei Teacă însumează mărturii verbale și iconografice reprezentative pentru viața mocanilor voineșteni de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Ea se constituie într-un volum interesant și util deopotrivă cititorilor din localitatea Covasna, din zona de curbură a Carpaților, cât și pentru toți cei ce doresc să afle informații despre ocupația principală și statornică a poporului român. Ca o sugestie, la sfârșitul volumului ar fi binevenită o listă a informatorilor și o alta cu autorii surselor fotografiilor, cu date biografice și profesionale minime.
În concluzie, felicităm inițiativa profesoarei Florentina Teacă de a edita o asemenea carte de suflet și în același timp de specialitate etnografică, utilă multor categorii de cititori care doresc să-și cunoască istoria. Îi dorim succes în realizarea altor cărți care să-i mângâie sufletul, cărți care să mângâie sufletul comunității în care trăiește.
Luminița Cornea
