. . În ultimii ani am participat deseori la întâlnirile oamenilor de litere din sud-estul transilvan prilejuite de lansările, expoziţiile şi „Târgurile de carte” de la Braşov, Târgu Mureş, Topliţa, Miercurea-Ciuc, Sfântu Gheorghe, Covasna, Araci, dar, mai cu seamă, la spectacolele lansărilor trimestriale ale revistei braşovene de poezie „Claviaturi”. Cu aceste ocazii am avut bucuria de a veni în contact cu creaţia, în proză, poezie sau grafică, a unor valoroşi creatori de literatură şi artă precum: Valentin Marica, Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuţ, Ana-Doiniţa Dobrean, Ilie Şandru, Zeno Millea, Ion Popescu-Topolog, Daniel Drăgan, Doru Munteanu, Ionel Simota, Anthonia Amatti, Ligia-Dalila Ghinea, Nadia-Cella Pop, Maria Stoica, Aurelian Antal, Cosmina Oltean, Gheorghe Oprea Holbavianu şi mulţi, mulţi alţii, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, ai Ligii Scriitorilor Români, ai unor uniuni de creaţie sau pur şi simplu iubitori de literatură, neafiliaţi.
Aceste întâlniri mi-au mai oferit prilejul de a cunoaşte greutăţile şi piedicile întâmpinate de poeţi şi scriitori în a-şi face cunoscută creaţia, aflând cu uimire de „politica editorială a statului democratic”, a Ministerului Culturii care „nu are bani”, nu-i găsește niciodată pentru „trebuințele culturale”. Pe la mijlocul verii anului 2014, pentru a scrie în cunoştinţă de cauză despre sacrificiul financiar făcut de poeţii publicaţi în revista „Claviaturi”, m-am documentat amănunţit despre situaţia reală a editării şi finanţării revistelor de literatură pornind de la modul în care au dispărut revistele de literatură braşovene „Astra” şi „Dealul Melcilor”, subvenţionate pe atunci de Ministerul Culturii şi Cultelor sau Uniunea Scriitorilor din România. Subvenţia era şi este absolut necesară pentru că, după cum susţinea redactorul-şef al revistei „Ramuri”, Gabriel Chifu, „revistele literare sunt instituţii de cultură” care au altă misiune decât ziarele sau publicaţiile mondene sau de scandal, „beneficiile lor se localizează la nivelul cel mai greu de atins şi care contează cu adevărat, şi care trebuie să ne intereseze pe toţi în cel mai înalt grad – nivelul intelectual, cultural”. Ajuns vicepreşedinte al U.S.R., şi-a schimbat radical politica, fiind „sufocat de cereri de proiecte”. În acest sens Chifu milita pentru „o elementară selecţie”, la vreo „douăzeci-treizeci de reviste literare de importanţă strategică, a căror apariţie e inacceptabil să fie lăsată la voia întâmplării”. Şi, în vara anului 2014, s-a ajuns să fie înscrise în catalogul revistelor de cultură care apareau în România doar 19 titluri, iar cele editate de cele 21 de filiale ale U.S.R. erau 12 publicate în 7 oraşe: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, Târgu Mureş. Celelalte oraşe ale ţării nu aveau nevoie de reviste literare, mai precis de „nivel intelectual, cultural”, vorba vicepreşedintelui Gabriel Chifu. Acesta era contextul în care la reuniunile literaţilor braşoveni preşedinta Ligii Scriitorilor, prof. Viorica Popescu, ridica problema publicării în revista de poezie „Claviaturi” şi a altor genurilor literare iar, dacă nu este posibil, era strict necesară apariţia unei noi reviste de cultură. Cunoscând situaţia revistelor literare la acel moment am privit cu mult scepticism această temerară intreprindere a doamnei Viorica Popescu. Se vede că nu cunoşteam adevăratul potenţial atât al dânsei cât şi al Ligii Scriitorilor din Filiala Braşov. Spre surprinderea mea, în momentul în care periodicul „Condeiul ardelean” (Anul IX, serie nouă, nr. 269 (304), 5-18 septembrie 2014, p 4-5) îmi publica articolul privind situaţia falimentară a revistelor literare în România, preşedinta Ligii Scriitorilor – Filiala Braşov mă invita să particip la lansarea numărului unu al revistei trimestriale de cultură „Ritmuri Braşovene”, care va prelua tradiţia interbelică a revistei „Ritmuri”, apărută la Braşov în anii 1929-1930, şi care îşi propunea organizarea unei vieţi cultural-artistice prin cultivarea unui milenar principiu ce stă la baza frumosului. Am simţit o mare bucurie, atât pentru faptul că prietenii mei braşoveni au ştiut să depăşească greutăţile şi piedicile financiare şi editoriale ale momentului dar şi pentru faptul că nu i-am descurajat prin pesimismul meu. Am participat la lansarea primului număr împărtăşind sentimente de bucurie şi satisfacţie ale temerarilor membrii ai Colegiului de Redacţie şi inimoşilor colaboratori ai revistei la „Casa Baiulescu” de unde vă prezint şi câteva fotografii. De atunci a trecut mai mult timp. Astăzi revista a ajuns în anul al III-lea de apariţie, la cea cu numărul şapte. Desigur, orice număr nou al revistei „Ritmuri Braşovene” reprezintă o victorie pentru cei peste 40 de membrii ai Ligii Scriitorilor-Filiala Braşov şi prietenii lor, printre care mă socotesc a fi. O victorie repurtată în lupta cu „revistele strategice”, o victorie împotriva obtuzităţii instituţiilor de cultură şi artă ale statului român privitoare la promovarea literaturii şi artei în rândul tuturor membrilor societăţii româneşti, o victorie a cunoaşterii de către publicul cititor a creaţiilor membrilor Ligii. Fiind, prin generozitatea doamnei Director al Colegiului de Redacţie Viorica Popescu, posesorul tuturor numerelor apărute până în prezent, parcurgându-le cu cea mai mare atenţie, pot afirma cu certitudine că revista trimestrială de cultură „Ritmuri Braşovene” a ajuns la deplină maturitate. Pentru toate acestea consider că merită a fi adresate călduroase felicitări, inspiraţie creatoare şi putere de muncă tuturor membrilor Colegiului de redacţie şi colaboratorilor lor! La Mulţi Ani „Ritmuri Braşovene”!
Cu preţuire, prof. Vasile Stancu
