Zeci de copii au fost implicați, recent, în activități vizând educația interculturală, în cadrul unui program derulat, sub forma unei tabere de zi, în localitatea covăsneană Ojdula, de către Asociația „Caritas – Asistență Socială”.
. . În cadrul proiectului „United Networks – inițiativă integrată pentru incluziunea socială a comunităților marginalizate”, implementat în județele Covasna, Harghita și Mureș, de către „Caritas-Asistenţă Socială” și partenerii săi, la Ojdula s-a desfășurat, în perioada 27 iunie – 1 iulie (a.c.), o tabără de vară cu caracter intercultural, în care au fost implicați copiii din localitate.
„Inițial, acest program a prevăzut participarea a 30 de copii de etnie maghiară, romă și română. Interesul pentru activitățile din cadrul acestuia a fost, însă, atât de mare, încât programul a trebuit să fie regândit, astfel încât a fost deschis tuturor copiilor din comuna Ojdula. Deci, dacă la început am dorit să implicăm 30 de copii, în final, numărul participanților a fost mai mult decât dublu. Mai exact, au participat 80 de copii.”- a declarat, ieri, Hubbes Kinga, coordonator de dezvoltare locală în cadrul proiectului.
Potrivit acesteia tabăra derulată pe parcursul a cinci zile, a fost organizată în colaborare cu Asociația „Soare Verde” și „Asociația Tinerilor Sportivi” din Sfântu Gheorghe, în pregătirea și desfășurarea evenimentului implicându-se peste 20 de voluntari din comună și din zonă.
„În acest program au fost implicați mulți copii care până acum nu au avut posibilitatea de a participa la tabere de vară. Participanților li s-au oferit pachete alimentare conținând două sandviciuri, apă și o gustare.” – a menționat Hubbes Kinga.
Potrivit acesteia, „scopul programului intercultural de vară a constat în implicarea copiilor, inclusiv a copiilor de etnie romă, în grupuri mixte, în activități interculturale, cu rol în facilitarea cunoașterii și acceptării reciproce și a atitudinii deschise între diferitele etnii.”
„În cadrul programului s-au utilizat derulat diverse activități, și au fost folosite metode prin care s-a promovat înțelegerea și acceptarea reciprocă. Programul a dorit să contribuie la validarea dialogului intercultural ca factor esențial pentru dezvoltarea unei societăți multiculturale. Copiii și tinerii reprezintă un grup țintă a căror personalitate este în formare și participarea în activități multiculturale, impulsurile pozitive, le oferă posibilitatea de dezvoltare, le formează identitatea, valorile, devenind astfel adulți toleranți, membri ai unei comunități deschise, tolerante.” – a declarat Hubbes Kinga.
***
Proiectul „United Networks – inițiativă integrată pentru incluziunea socială a comunităților marginalizate” urmărește dezvoltarea infrastructurii sociale instituţionale regionale existente în domeniul incluziunii sociale în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna și cuprinde diverse activități – derulate în perioada mai 2015 – octombrie 2016. Printre activitățile vizate se numără realizarea unei cartografieri sociale multidimensionale ale unităţilor administrativ-teritoriale, crearea şi coordonarea de reţele regionale şi judeţene în domeniul incluziunii sociale şi realizarea de intervenţii sociale.
Conform informațiilor postate pe site-ul http://www.caritas-ab.ro/ro/UnitedNetworks, beneficiarii direcţi ai proiectului sunt reprezentanţi şi specialişti ai entităţilor publice, organizaţiilornonguvernamentale din domeniul incluziunii sociale, reprezentanţi ai sectorului privat, ai unor grupuri locale de iniţiativă şi ai unor asociaţii profesionale, persoane aparţinând grupurilor vulnerabile, respectiv voluntari locali din cele trei localităţi selectate pentru intervenţia socială, numărul total al beneficiarilor fiind de 340 persoane.
Proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului „RO10 – CORAI”, program derulat prin Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Proiectul este implementat în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, DGASPC Mureş, DGASPC Harghita, DGASPC Covasna şi „Caritas” Norvegia.
Informații suplimentare pot fi aflate accesând http://www.caritas-ab.ro/ro/UnitedNetworks.
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail