Astăzi , 5 iulie, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântul Atanasie de la Aton.

Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinți creștini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofițer. Pe când era copil, își conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peșteri și juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareț. După ce și-a desăvârșit educația, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închintă Sfintei Fecioare Maria. Când participă la masă cu frații din mănăstire, își împărțea partea lui în așa fel încât, fără ca cineva să își dea seama, el nu mânca mai nimic în afara anafurei împărțite după Sfânta Liturghie. Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apă dintr-o stâncă, și i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareța Lavrei.

Trecerea sa la cele veșnice i-a fost descoperită de Dumnezeu. Înainte de a inspecta lucrările de extindere a bisericii, Sfântul Atanasie și-a îmbrăcat hainele de sărbătoare. În momentul în care urca pe schele, se prăbușește cupola bisericii atât peste Sfântul Atanasie, cât și peste ceilalți frați care lucrau la zidurile bisericii. Deși cupola a căzut peste el, trupul său a rămas nevătămat, neavând decât o rană la picior. Din această rana a curs atunci sânge, care a fost luat de frați cu grabă și cu care s-au făcut multe vindecări. După trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Atanasie s-a înfățișat de mai multe ori înaintea fraților lui, uneori ca să-i mângâie și să-i întărească, iar alteori ca să-i certe.

Tot în această zi, facem pomenirea: Sfântului Cuvios Lampadie;  Sfântului Mucenic Vasile și a celor împreună cu dansul, 70 de mucenici; Sfințirii Bisericii Sfântului Mucenic Iulian; Sfântului Mucenic Ciprian.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail