Dirijorul Horia Andreescu

 Am ajuns, iată, la finele lui „Cireşar”.  Începe sezonul vacanţelor, deci este momentul ca după o stagiune încărcată de evenimente artistice, reprezentaţii, premiere, recitaluri etc. şi  instituţiile  de cultură să-şi închidă porţile. Opera braşoveană a făcut-o deja sâmbăta trecută printr-un memorabil spectacol cu „Traviata” de Verdi, (în rolul principal evoluând minunata soprană Cristina Radu), iar astăseară este rândul Filarmonicii  din municipiul de sub Tâmpa. Ca atare, astăzi, 30 iunie 2016, de la ora 19,00 în moderna Sală „Patria” are loc  un Concert Simfonic Extraordinar (având în primplan două personalităţi braşovene),  marcânduse sub cele mai bune auspicii  Închiderea Stagiunii cu numărul 138.

 

Program deosebit, protagonişti de excepţie

Pentru ultimul act din actuala Stagiune organizatorii s-au gândit la un program generos şi la doi performeri redutabili.  Este vorba de  Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, ca  şi de Simfonia Fantastica de Hector Berlioz. Va conduce Orchestra Filarmonicii cu eleganţa şi fermitatea cunoscută distinsul dirijor Horia Andreescu (Cetăţean de Onoare al municipiului de sub Tâmpa), la  pian aflându-se Horia Mihail, şi el originar din Braşov, dar şi trăitor în vechiul burg transilvan.

 

O capodoperă a lui Ludwig van Beethoven

Concertul pentru pian nr. 3 a fost compus în anul în 1800  de Ludwig van Beethoven (născut în 16 decembrie 1770 la Bonn şi decedat în 26 martie 1827 la Viena) având parte de premieră  pe 5 aprilie 1803, genialul compozitor apărând  în postura de solist.  Lucrarea  i-a fost  dedicată Prinţului Louis Ferdinand al Prusiei. Prima temă principală amintește de Concertul pentru pian nr. 24 al lui Mozart, de asemenea, compus în Do minor, fiind singurul concert de pian al lui Beethoven compus în minor. După cum era standardul concertelor din perioada clasică, concertul este structurat în trei părți:Allegro con brio (Do minor);Largo (Mi major) Rondo. Allegro (Do minor – Do major).

Foarte interesant de ştiut de către marele public este faptul că partitura era neterminată  atunci când a avut loc  primul concert. Prietenul lui Beethoven, Ignaz von Seyfried, care îi întorcea paginile partiturii în seara premierei, a scris mai târziu: „Nu am văzut altceva decât pagini goale; în cel mai bun caz, pe unele pagini erau mâzgălite câteva… hieroglife egiptene total neinteligibile  pentru a-mi servi drept indicii; el interpreta aproape toată partea solo din memorie, deoarece – după cum era adesea cazul – nu avusese  timp să treacă totul pe hârtie”.

 

Simfonia Fantastică de Berlioz

   

   A doua lucrare  ce va fi prezentată  în  cadrul Concertului  Extraordinar de diseară, anume Simfonia Fantastică, îi aparţine lui Louis Hector Berlioz (născut pe 11 decembrie 1803 La Côte-Saint-André, Isère şi decedat în 8 martie 1869 la Paris)  compozitor, scriitor și critic de seamă.  Se ştie că a avut o contribuție importantă în conturarea romantismului francez  prin promovarea unei noi estetici muzicale, care presupunea existența unor mijloace expresive.

Cunoscuta lucrare despre care scriem aceste rânduri
are mai mult înfăţişarea unui poem simfonic şi mai puţin a unei simfonii. Iată cum descrie  regretatul critic muzical şi jurnalist american Harold C. Schonberg, referindu-se la vieţile şi creaţiile marilor compozitori, capodopera la care ne referim: „Este monumentară, vizionară şi profetică. Berlioz a terminat-o în anul 1830 înainte de absolvirea Conservatorului. Prin aceasta el şi-a devansat cu mult epoca influenţîndu-i pe Wagner şi pe Richard Strauss. Simfonia este o muzică a tinereţii exprimîndu-se pe sine însuşi: cu iubirile sale, atitudinile nonconformiste faţă de lumea înconjurătoare, experienţa sa. Simfonia fantastică este prima mare lucrare de muzică programată: o piesă muzicală ce relatează o poveste. Aici Berlioz şi-a exprimat propriile fantezii pornite în mare măsură din obsesia ce o avea faţă de actriţa irlandeză Harriet Smithson. Era furios, plângea pe umerii prietenilor şi dispărea adeseori în afara Parisului. Mai mult decât dragoste era extaz, nebunie amestecată cu feeria, ca şi lucrarea Simfonia fantastică. Numai că domnişoara Smithson nu-i împărtăşea marea iubire, şi aceasta dintr-un motiv foarte simplu: nu-l cunoştea pe Berlioz!!! Nu se întîlniseră niciodată şi tot ce ştia despre el aflase din scrisorile violente pe care i le trimisese. O înspăimântaseră de moarte. Credea că e nebun şi nu voia să-l vadă.  Berlioz  s-a dus la teatru într-una din serile când juca ea. Văzând-o în braţele partenerului  de pe scenă, a gemut de durere şi a fugit acasă. Din toate acestea s-a născut  Simfonia Fantastică“ (…)

 

Dirijorul Horia Andreescu

Maestrul Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”, fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră „Virtuozii din Bucureşti”. În  anul 2004 a obţinut titlul de Doctor la Universitatea Naţională din Bucureşti, unde este profesor universitar asociat. Horia Andreescu deţine titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Braşov. Premiile şi distincţiile speciale care i-au fost decernate  stau mărturie artei sale dirijorale elegante şi armonioase.

În 2014 a fost distins de către Majestatea Sa Regele Mihai I cu Decoraţia „Nihil Sine Deo”. A colaborat cu toate vârfurile artei muzicale româneşti, cu solişti străini de marcă şi cu orchestre de înaltă ţinută.

Dirijorul Horia Andreescu a participat cu concerte la nenumărate festivaluri internaţionale.  A semnat peste 60 de înregistrări discografice, iar în anii 2007 şi 2013 au apărut două  C.D. la Casa de discuri germană C.P.O. în compania Orchestrei Simfonice Radio Berlin. Înregistrările a opt CD-uri cu lucrări de Enescu, 7 dintre ele realizate cu Orchestra Naţională Radio au avut şi au şi acum o bună distribuţie internaţională, cu comentarii entuziaste în presa muzicală din toată lumea.

În ultimul deceniu, Horia Andreescu mai are o preocupare onorantă: reconsiderarea şi punerea în valoare – prin înregistrări Radio sau pe CD – a creaţiei compozitorilor transilvani din sec. al XVI-lea până în zilele noastre.

 

Pianistul Horia Mihail

. .

Pianistul Horia Mihail

Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 200 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „G. Enescu” din Bucureşti, cât şi cu Orchestra Naţională Radio.

„Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar”,  scria  ziarul Boston Globe, după una din apariţiile sale.

Artistul  a susţinut recitaluri solo şi de muzică de cameră, a colaborat cu artişti cunoscuţi, a primit Premiul I la toate concursurile de pian la care a participat şi a primit burse complete la toate instituţiile de învăţământ superior pe care le-a frecventat. Pianistul Horia Mihail a putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi televiziune din România, Belgia, Anglia, Statele Unite, şi a înregistrat cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România.

După o perioadă de trei ani în care a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail s-a întors în toamna lui 2002 în România unde este solist al Filarmonicii Braşov.

 

Rânduri de final

      La final de Stagiune muzicală se cuvine să adresăm, în numele melomanilor braşoveni şi covăsneni, mulţumiri membrilor Filarmonicii Braşov. Ziarul nostru a avut şi în această Stagiune o bună conlucrare profesională cu conducerea prestigioasei instituţii de cultură din municipiul de la poalele Tâmpei, personal cu  directorul  Liviu Mateş,  dar şi cu  colaboratoarele de-acum „tradiţionale”, Adina Carp, secretar muzical, Andreea Creţul şi Ana Maria Moldovan,  referente Secretariat, cărora le mulţumim şi pe această cale pentru promtitudinea cu care au răspuns solicitărilor cotidianului „Mesagerul de Covasna”.

Interesant este de menţionat  că ieri-dimineaţă, chiar înainte de a termina de redactat acest articol, am primit  următorul anunţ de interes pentru cititori: Întrucât încheie cu succes încă o Stagiune, Filarmonica Braşov doreşte să ofere un deliciu muzical marelui public prin susţinerea Concertului Extraordinar  din data de 30 iunie 2016, a cărui savoare sperăm să se păstreze pe toată perioada de vară. Avem onoarea de a  invita spectatorii  să se bucure în două seri diferite alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Braşov: nu doar  joi, 30 iunie 2016,  de la ora 19,00 în Sala Patria, ci şi vineri,  8 iulie 2016,  la un Concert Estival ce va avea loc în Piaţa Sfatului din Braşov, începând cu ora 20.00.

 

Vacanţă frumoasă şi relaxantă !

    …În încheiere, felicităm talentaţi  artişti pentru frumoasele concerte susţinute în Stagiune muzicală  cu numărul 138, dorindu-le o vacanţă frumoasă şi relaxantă.  O pauză  numai bună  să-şi refacă forţele, pentru ca la toamnă să revină odihniţi  şi prospeţi spre a  încânta numeroşii melomani din zona transilvană, care săptămână de săptămână vin să-şi bucure inima şi sufletul, ascultându-i.

Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail