. . Realizarea unui filmuleț de prezentare a școlii în care învață, activități pentru copiii bolnavi internați în spitale, realizarea unei stații de meteorologie – acestea sunt doar câteva dintre ideile înscrise de cei 50 de liceeni înscriși în concursul de proiecte derulat de Asociația „Turul Madar” din Sfântu Gheorghe.

Concursul este parte a unui proiect de dezvoltare și instruire a tinerilor, intitulat – „Youth Education Program” (YEP) și implementat de  Asociația „Turul Madar” din municipiu, cu finanțare din Fondul pentru Inovare Civică (fond dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

<<„Youth Education Program” (YEP) – este un program de dezvoltare și instruire a tinerilor, pe care l-am pornit în ianuarie 2016, cu sprijinul Fondului de Inovare Civică, proiectul nostru fiind ales pentru finanțare dintre peste 720 de proiecte, la nivel național. Valoarea totală a proiectului nostru este de 66.000 de RON, din care finanțare nerambursabilă de 59.000 RON. Ne-am propus dezvoltarea și implementarea unui program inovativ, demararea unui proces de implicare, responsabilizare și educare a tinerilor” – a declarat președintele Asociației „Turul Madar”, Furus Levente. El a menționat că în program sunt implicați 50 de liceeni, împărțiți în zece grupe, care în această perioadă participă la un concurs de proiecte.

„În fiecare grupă avem câte cinci tineri care lucrează cu un mentor; mentorul este asigurat de Asociația noastră. Fiecare grupă trebuie să realizeze trei micro proiecte, mici acțiuni, în trei  luni, adică până în octombrie.”- a spus președintele Asociației. Potrivit acestuia, fiecare grupă va fi evaluată de către un juriu independent, iar cele mai bune 5 echipe din cele 10 participante, vor primi dreptul de a participa la o tabără de formare  și dezvoltare.

„Vor fi realizate 30 de microproiecte. De exemplu, una dintre grupe lucrează la un proiect privind realizarea unui filmuleț de prezentare a școlii la care învață; o altă grupă va avea activități pentru copiii bolnavi din spitale, o altă  grupă va realiza o stație de meteorologie, în incinta unei școli; o altă grupă va lucra cu vârstnici”- a precizat Furus Levente. El a declarat că Asociația își propune ca prin implicarea în acest program, tinerii să devină mai responsabili, să fie mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor, să aibă idei, să poată să rezolve probleme comunitare, să dezvolte anumite abilități care să îi ajute atât în viața de zi cu zi, dar care să ajute și comunitatea.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail