Ziua Drapelului Naţional a fost marcată, duminică, la Sfântu Gheorghe, prin ceremoniale militare și religioase, dar și printr-un spectacol aviatic prezentat de piloţi şi paraşutişti din cadrul Aeroclubului României – filiala Brașov.

. . Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește, anual, în data de 26 iunie. La Sfântu Gheorghe, cu acest prilej, au avut loc, ieri, manifestări ample, la care au participat personalităţi civile şi militare ale judeţului Covasna, reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, cadre militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veterani de război, localnici și nu numai.

„Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca momentul istoric din 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – albastru, galben şi roşu – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, cele trei culori, împărţite în mod egal, reprezentand principiul egalităţii. Decretul nr. 1 din 14 iunie 1848 al Guvernului provizoriu, este primul decret pentru steagul naţional, în care se arată: <<Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben şi roşu.>>” – a declarat, în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Drapelului Național, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, care a precizat și că Tricolorul, stema şi imnul „sunt însemnele naţionale ale României, consacrate de Constituție și prin urmare îi reprezintă pe fiecare dintre cetațenii țării, fără deosebiri sau limitări.”

„Reunirea celor trei culori ale drapelului românesc – roşu, galben şi albastru – are adânci semnificaţii istorice,exprimând continuitatea poporului român, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă care au ghidat neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe. Semnificaţile culorilor pot fi interpretate astfel: roşu – simbol al  sângelui vărsat în lupte de catre eroii neamului; galben – simbol al  spicului de grâu ce dă poporului pâinea cea de toate zilele; albastru – reprezintă seninul cerului şi simbolizează blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna -credinţă a poporului român. Un astfel de simbol nobil nu poate fi fundamentat doar prin legi şi decrete. El este, în aceeaşi măsură, chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor noastre, dar, mai ales, transmis din generaţie în generaţie, reflectă  ființa străvechiului nostru neam.”- a mai spus prefectul Sebastian Cucu.

El a declarat că trebuie să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru integritatea şi libertatea poporului şi a ţării noastre sub acest mândru Tricolor și să ne rugăm pentru liniştea eroilor neamului românesc, păstrându-le vie memoria.

„Ne învelim eroii în el (n.r- în Tricolor), îl purtăm la brâu, la piept, îl fluturăm pe stadioane, la serbări și zile naționale, îl așezăm lângă icoane și candele și bine facem, dar nu  trebuie să uităm vreo clipă, că pentru el și-au dat viața toți eroii neamului (…). De Ziua Drapelului Naţional, le urez tuturor cetațenilor români <<La Mulţi Ani!>> şi îi îndemn să arboreze şi să cinstească aşa cum se cuvine Tricolorul Românesc!”- a transmis prefectul județului Covasna.

Ceremonia a fost una emoționantă și a cuprins și un spectacol aviatic prezentat de către reprezentanții Aeroclubului României – filiala Brașov. Aceștia au parașutat trei drapele Tricolor, în aplauzele celor prezenți, unul dintre acestea fiind, ulterior, înălțat pe catarg. După prezentarea onorului la drapel de către garda de onoare; deplasarea gărzii purtătoare a drapelului către locul de înălţare a acestuia, drapelul a fost prins pe catarg, iar preotul militar Ioan Cucu a rostit rugăciunea de binecuvântare a acestuia. După sărutarea drapelului de către oficialităţile prezente la ceremonie, acesta a fost înălțat pe catarg în acordurile Imnului național – intonat vocal și instrumental de către Corul „Voievozii Munților” din Vâlcele și de către fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov și ceilalți participanți. A urmat defilarea gărzii de onoare și prezentarea onorului la drapelul înălţat pe catarg, iar după finalizarea ceremoniei, participanții s-au deplasat spre sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) „Gheorghe Doja”- Covasna.

La evenimentele organizate la Sfântu Gheorghe au fost prezenți și Junii Brașovului. Pe timpul deplasării de la Monumentul Ostașului Român, spre sediul Jandarmeriei Covasna, aceștia au transportat un drapel pe care l-au predat apoi pentru a fi arborat, după un ceremonial militar și religios, pe un catarg pregătit în curtea instituției.

Locotenent colonel Sitaru Mădălin, adjunct al inspectorului şef al IJJ Covasna, a dat citire unui mesaj despre însemnătatea momentului și a declarat și că: „În această zi importantă, suntem onorați să primim drapelul național pentru a-l înălța pe noul catarg pregătit pentru acest eveniment important. Ne bucurăm de acest privilegiu mulțumim, pe această cale, grupului de oameni inimoși care ne-au ajutat la realizarea acestui proiect (…)!”

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail