Am plecat de dimineaţă din Hîrtopul Mare, raionul Criuleni, spre sudul Basarabiei. Destinaţia era raionul Căuşeni. Mulţi kilometri aveam de parcurs. Ca şi la ultima mea călătorie în Basarabia, descopeream că șoseaua pe care mergeam nu avea indicatoare. Am aflat … misterul. În partea de sud a Basarabiei, este zona de conflict cu Transnistria, de aceea drumurile nu au indicatoare rutiere.
Bineînţeles că am greşit drumul. De două ori. Ne-am întors, km în plus, timp pierdut, dar, până la urmă, am ajuns, cu puţină întârziere, la destinaţie – satul Sălcuţa. Eram aşteptaţi la Liceul „Meşterul Manole”. Două eleve, îmbrăcate în costume populare, ne-au întâmpinat cu pâine (un arătos colac împletit) şi sare, în faţa şcolii, unde se aflau cadre didactice, elevi, părinţi, toţi bucuroşi de oaspeţi din România.
Profesoara Elena Postoroncă, directorul liceului, ne-a întâmpinat veselă şi ne-a urat bun sosit, invitându-ne, fără protocol, la cantina şcolii „să mâncăm, că, la foame, omu-i rău”. Desigur a observat că eram obosiţi şi extenuaţi după o călătorie lungă din centrul Basarabiei până în sud. Invitaţia a fost primită cu bucurie de tot grupul. Masa tuturor, a oaspeţilor şi a localnicilor, a fost binecuvântată de părintele Nicolae Jelihovschi, profesor de religie în şcoală. Cantina, în incinta şcolii, bine pusă la punct, curată, mâncare proaspătă, bună, cu ciocnirea tradiţionalelor ouă roşii; ne găseam doar în săptămâna luminată. Un grup coral al elevilor, coordonat de părintele Nicolae, ne-a prezentat un purpuriu de cântece religioase adecvate marii sărbători a Învierii Domnului. S-a alăturat grupului cântăreaţa noastră Maria Crenguţa Volintiru, cu neîntrecuta-i voce.
În timp ce membrii Ansamblului „Olteţul” se pregăteau pentru spectacolul ce urma să fie prezentat în sala de festivităţi a liceului, delegaţia din Iaşi a rămas cu grupul de cadre didactice. Prof. Areta Moşu a trecut în revistă proiectele Despărţământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, inclusiv programul Festivalului Folcloric „Se-ntâlneşte Dor cu Dor” aflat în desfăşurare, iar prof. Luminiţa Cornea a făcut cunoscut istoricul Asociaţiunii ASTRA.
Spectacolul folcloric s-a desfăşurat, ca de fiecare dată, la cote maxime. Sala, plină, a ovaţional la scenă deschisă. De data aceasta prof. Areta Moşu a mulţumit în puţine cuvinte ansamblului folcloric şi Primăriei din Morunglav-Olt, dnei Lidia Jubea, preşedinta Despărţământului ASTRA „Valul lui Traian”, care a organizat traseul spectacolelor în raionul Căuşeni, conducerii şi întregului personal al Liceului „Meşterul Manole” din Sălcuța.
Cuvintele profesoarei Elena Postoroncă, directorul şcolii, adresate întregii asistenţe au dovedit profesionalismul managerului de şcoală dar şi o inimă aprinsă de iubirea întru suflet românesc. Discursul domniei sale rostit hotărât şi cu deosebită căldură a fost îndelung aplaudat: „Dragi oaspeți, noi v-am aşteptat de mult. Nu am avut relaţii cu ASTRA până acum, dar ne-am intersectat. Foarte mulţi copii şi profesori au făcut călătorii în România, venind de acolo fericiţi. Tare mult am dori să facem conexiunea cu ASTRA. Ne dorim să fim astrişti. De ce? Pentru că este o asociaţie pur culturală, care ne vizează pe noi toţi, şi pe cei cu studii şi pe cei fără studii, pe cel care are inimă şi bate inima aceea româneşte. Sunt geloasă pe satele care au fost enumerate, unde există cercuri şi despărţăminte ASTRA, dar şi pentru faptul că în Festeliţa are loc un festival al românilor, că nu avem noi, sălcuţenii, un asemenea festival. Neapărat îl vom avea. Am încercat cu liceul să facem primul pas, să-i cunoaştem aici în incinta pereţilor noştri. Probabil că împreună, cu eforturi comune, vom putea să facem şi noi aşa evenimente culturale. Să intindem o mână de ajutor pentru românii care sunt poate mai puţin văzuţi de, eu ştiu, de guvern, din Transnistria, ori cei din sud, din Bucovina.
Suntem patrioţi, ne iubim ţara, ne iubim poporul, dar când vine vorba, fizic, personal să facem ceva pentru asta, ne cam rătăcim în grijile noastre cele lumeşti. Am ascultat azi cu multă atenţie discursurile doamnelor venite din România. Măi oameni buni, atâta ardere interioară şi atât de dezinteresat au vorbit! S-a văzut că există interesul acela uman, benefic pentru fraţii lor de pretutindeni. Atâta ardere, atâta alergătură, atâta gândire, atâta activitate pun la cale şi o zămislesc şi o înfăptuiesc, încât eu mă simt vinovată. Mă simt vinovată pentru multe. Pentru faptul că au venit copiii însoţiţi de profesori să ne prezinte nouă un concert foarte bine pregătit, profesionist, foarte frumos.
Dragii mei sălcuţeni, fără să vreau mi-am amintit nişte lucruri. Iată de hram şi de alte sărbători, când mergem toţi la biserică, mi-am adus aminte de … Dumnezeu s-o ierte!… de nevestica aia care venea cu grupul ei de români şi ne făcea nouă mâncare de hram; ne trăgeau de mânecă să ne ospăteze cu bucatele aduse de ei. Am avut astăzi impresia acelei situaţii – când vine cineva şi ne aduce pe tavă valori, valori româneşti. Mă întreb cât de pregătiţi suntem noi să ne bucurăm, să asimilăm şi să ştim să dăm şi noi ceva în loc.
Permiteţi-mi, în numele celor care vă stau de faţă şi al celor care vor auzi din gurile noastre ce-am văzut şi ce-am auzit noi astăzi, permiteţi-mi să mă închin, să vă zic un mare mulţumesc, doamnă Areta Moşu. Dumneavoastră meritaţi nu o distincţie de stat. Dumneavoastră sunteţi o Academie pe picioare, de la care am putea să învăţăm noi toţi cum se face fapta cea mare şi dreaptă înaintea lui Dumnezeu, prin propria ardere şi mai aprinzându-i şi pe alţii.
Permiteţi-mi să vă strâng aşa uşor în braţe, în numele colegilor mei, să vă mulţumesc pentru sufletul mare care sunteţi.”
Discursul spontan, nepregătit al directoarei ne-a impresinat. A mai ţinut să mulţumească doamnei Lidia Jubea pentru că „aţi găsit de cuviinţă să mă contactaţi pe mine şi să-mi propuneţi să ne implicăm să primim lumea asta, să fim spectatori buni la tot ceea ce au prezentat şi să ne dăm seama ce avem de făcut mai departe.”
Invitat de doamna director să spună un cuvânt, părintele Nicolae Jelihovschi îşi începe discursul cu salutul tradiţional pentru perioada pascală: „Hristos a înviat! Dragi prieteni, permiteţi-mi să vă numesc prieteni, pentru că aşa a zis Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor Săi. Permiteţi-mi de azi înainte să vă zic prieteni, fiindcă prietenii trăiesc într-un duh şi de multe ori, chiar când ne zicem fraţi ne dăm seamna că există această barieră între fraţi pe care trebuie să o depăşim din toate punctele de vedere, cultural, naţional, etnic, religios, politic. . .
Noi toţi, care ne aflăm în sală, suntem într-un duh care a depăşit toate barierele ce ne stau în cale. Noi ştim şi credem că nimic nu este întâmplător. Prezenţa dumneavoastră astăzi, aici, la noi, nu este una întâmplătoare. Este una providenţială. Mai întâi, pentru că este Săptămâna luminată, sunt zilele de Paşti, în al doilea rând, aţi vorbit de Sfântul Gheorghe. Astăzi la noi este sărbătoarea de Sfântul Gheorghe (după stilul vechi). Sunt sărbătorile Învierii şi toate aceste activităţi culturale şi religioase trebuie să reînvie, cumva, din toate punctele de vedere, viaţa noastră, gândirea noastră. Să trăim, aşa cum ne-a spus cuvântul evanghelic, într-o credinţă, într-un botez, într-un Domn …Iată lucrurile acestea ne unesc până la urmă şi atunci se produce această unitate, când vedem că în mijlocul nostru arde o singură inimă şi nu mai multe, care gândeşte la fel, trăieşte la fel, are aceeaşi cultură, are aceeaşi credinţă. De fapt asta înseamnă să fii un neam. Dacă m-aş întoarce către cei din sat, de aici, să ştiţi că sunt în lume multe ţări creştin ortodoxe. Creştinismul, ortodoxia ne uneşte pe toţi, dar să nu uităm un singur lucru. Biblia spune că Dumnezeu ne va judeca după neamuri. Deci credinţa ne uneşte, dar judecata tot după neamuri va fi, de aceea trebuie să depunem tot efortul ca să ne unească atât credinţa, cât şi tot ce ţine de cultură, naţiune, tradiţii, obiceiuri, limbă, istorie etc.
În felul acesta reînvie ţara noastră, în felul acesta reînviem toţi, în felul acesta ne unim. Dacă fiecare ar scoate din calea lui toate pretenţiile politice şi toate câte mai sunt pe acolo, şi ar merge să se pregătească, că vor da seama în faţa unei judecăţi. Vom merge la o judecată pe care eu aş numi-o judecată şi naţională. Vă mulţumim că sunteţi astăzi aici. Vă mulţumim pentru toate valorile culturale şi nu numai, pe care le-aţi sădit în inimile noastre. Închei cu următoarele cuvinte: cu ajutorul lui Dumnezeu, vă asigurăm că seminţele pe care le-aţi aruncat astăzi aici au nimerit pe pământ bun. În Sălcuţa, nu este pământ pietros, nici cu spini, nici călcat în picioare. Aici este pământ bun. Ceea ce aţi aruncat, cu siguranţă, va încolţi, va aduce roadă, iar noi vom depune tot efortul, ca să fim o familie mare, unită, frumoasă, să ne bucurăm permanent unii de alţii. Vă mulţumim.”
Bineînţeles că nici preotul nu fusese pregătit să ne ţină o cuvântare, dar a spus totul din inimă. Am receptat vibraţia sufletului său, dar şi buna pregătire duhovnicească.
Cu greu, ne-am despărţit de cadrele didactice şi de elevii Liceului „Meşterul Manole” din Sălcuţa, după ce am imortalizat întâlnirea noastră într-o fotografie de grup, în faţa intrării principale a şcolii sau, cum spuneau gazdele noastre, „pe pragul şcolii”. O fotografie istorică de grup! Am schimbat adrese și am promis că sigur ne vom mai întâlni.
Seara, obligatoriu trebuie să ajungem în satul Tănătari, unde aveam alt spectacol şi cazarea la localnici. Norocul nostru că distanţa dintre cele două localităţi nu era prea mare, iar călătorului îi şade bine cu drumul.
Luminiţa Cornea
