„Săptămâna Verde”  („Green Week”), celebrată, la inițiativa Comisiei Europene, în perioada 30 mai – 3 iunie (a.c.), a fost marcată ieri, la Sfântu Gheorghe,printr-un eveniment organizat de Clusterul „Green Energy ”.

. . Ediția de anul acesta a „Săptămânii verzi” pune accentul pe „Investițiile dedicate unui viitor mai ecologic”.

Programul evenimentului cuprinde mai multe teme.

Ziua de ieri a fost dedicată investițiilor în resursele peisajului rural. În seria activităților organizate cu această ocazie, s-a înscris și seminarul intitulat „Salcia energetică – planta care lucrează pentru oameni și natură”, organizat de Clusterul „Green Energy” din Sfântu Gheorghe.

Pe parcursul seminarului, s-a discutat despre elementele lanțului valoric de utilizare și valorificare a salciei energetice, prezentându-se tehnologii moderne de cultivare, recoltare, prelucrare secundară și utilizare energetică.

„Am vorbit despre plantația energetică, salcia energetică. Noi, de-a lungul anilor, ne-am ocupat de problema biomasei, unde o resursă importantă este reprezentată de salcia energetică, dar dacă facem o analiză mai aprofundată, atunci ne dăm seama că într-adevăr, salcia energetică este o plantă care lucrează pentru oameni și pentru natură – și aceste lucruri dorim să le transmitem prin acest eveniment, eveniment ce se desfășoară în cadrul <<Săptămânii Verzi>>- <<Green Week>> – inițiativa fiind lansată de Comisia Europeană. Din România sunt trei organizații care s-au înscris în acest eveniment, din care una este clusterul <<Green Energy>> (…).Viitorul înseamnă investiții în economia verde. În contextul în care tehnologiile avansează, avem nevoie de o alternativă și trebuie să promovăm acest lucru.”- a declarat președintele clusterului „Green Energy”, Vajda Lajos.

La eveniment au participat profesori universitari, studenți, antreprenori, cercetători, reprezentanți ai diverse instituții a căror activitate are legătură cu biomasa și salcia energetică.

„Am invitat la acest eveniment persoane care au implicații în promovarea acestor posibilități și mă bucur foarte mult de implicația tinerilor. Printre invitați se numără tineri de la Universitatea <<Transilvania>> Brașov și de la Universitatea <<Babes – Bolyai>>, atât din Cluj, cât și de la Extensia din Sfântu Gheorghe. Sunt foarte multe elemente de cercetare în jurul salciei energetice (…), astfel că au fost prezenți și profesori de la Universitatea din București, din Brașov, dar și de la Extensia Universitară din Sfântu Gheorghe.”- a precizat președintele clusterului, Vajda Lajos.

Referindu-se la utilizările culturilor de salcie energetică, acesta a menționat că pot fi folosite „ca parazăpezi, care funcționează și ca un filtru al aerului; se pot înființa de-a lungul drumurilor, împotriva prafului sau a metalelor grele, deci protejează culturile agricole; se pot înființa în jurul stațiilor de epurare a apelor uzate, în jurul gospodăriilor, în jurul fermelor, în jurul satelor, în jurul depozitelor de deșeuri; se pot folosi și ca protecție fonică”.

Potrivit președintelui clusterului, Vajda Lajos, la nivelul județului există aproximativ 300-400 de hectare cultivate cu salcie energetică.

Vajda Lajos a amintit că la nivelul clusterului pe care îl reprezintă se discută de mai mulți ani despre avantajele salciei energetice. Anul acesta, clusterul a derulat un proiect pilot, cu  finanțare norvegiană, ce a avut ca scop dezvoltarea și promovarea unui sistem de încălzire la nivelul comunităţilor locale, bazat pe biomasă și încurajarea dezvoltării eco-întreprinderilor.În acest sens, în Estelnic a fost înființată o plantaţie de salcie energetică pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare, în scopul obţinerii biomasei, au fost achiziţionate utilajele necesare pentru colectarea şi măcinarea deşeurilor lemnoase și a fost instalată și pusă în funcțiune o centrală cu cazan pe biomasă, cu capacitatea de 150 kW, ce va asigura încălzirea clădirii Centrului cultural și de tineret și sediului Primăriei.

„Acest model, creat aici, în Regiunea Centru trebuie dus mai departe și în alte regiuni. Cu partenerii norvegieni, am depus o ofertă în Republica Moldova, privind crearea unui sistem de încălzire pe biomasă, în Republica Moldova.” – a precizat președintele clusterului, Vajda Lajos.

Înființat în anul 2011, clusterul inovativ al Biomasei „Green Energy”are peste 70 de membri – reprezentanți economici, administrații publice locale, universității, firme de consultanță și instituții care și-au propus să contribuie la dezvoltarea domeniului energiei verzi și la obținerea și valorificarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail