Noi, cercetașii din Covasna, membrii grupului Kogaion al Organizației Naționale „Cercetașii României”, am marcat Ziua Pământului așa cum știm mai bine: în mijlocul naturii.
La sfârșitul săptămânii trecute, am avut noroc de soare și vreme frumoasă și am pornit în expediție către Muntele Cetății ce străjuiește Covasna. Cu mic, cu mare, cu multă voie bună și dorință de cunoaștere, am străbătut drumul până la cetate- mai în pas vioi, mai gâfâind pe porțiuni mai dificile (dar departe de noi gândul de a renunța sau de a ne plânge!) Ne bucurăm că ne-a însoțit subing. Dumitru Crețu, pădurarul titular al cantonului 7 Mișcău, cel de care aparține zona. Acesta, cu răbdare, ne-a povestit despre locurile pe care le-am străbătut, despre plantele și animalele care viețuiesc alături de noi, despre importanța păstrării curățeniei în natură, despre comportamentul animalelor sălbatice. Am învățat ce să facem în cazul în care ne întâlnim cu ursul – ne dorim să nu avem prilejul prea curând să punem în practică sfaturile dumnealui, dar e bine să știm. Pe scurt, a fost o lecție frumoasă despre respectul pe care îl datorăm naturii, venită de la un om îndrăgostit de aceasta.
Am pășit apoi, unii, pentru prima dată, pe locul unde au călcat strămoșii noștri daci. Un loc încărcat de istorie, învăluit în legendă, cu o priveliște deosebită. Cercetașul Darius Manea ne spunea că „am considerat excursia făcută cu cercetașii, la Cetatea Zânelor, foarte interesantă și captivantă. Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă aflu într-un loc în care strămoșii noștri, dacii, și-au dus traiul. A fost minunat să mă plimb printre ruine, aflând multe lucruri despre viața acestora. Mă bucur că am avut prilejul, cu această excursie, să descopăr secretele măreței cetăți dacice din inima Transilvaniei!” Nu credem că le-am descoperit pe toate, așa că intenționăm să mai mergem, mai ales că am aflat că, în 2014, arheologii au făcut o descoperire de excepţie: urmele unui sanctuar dacic.
*
Dintre toate siturile arheologice cunoscute în zona Covasnei, cel mai bine conservat şi spectaculos este Cetatea Dacică din Valea Zânelor, o adevărată bijuterie a arheologiei româneşti. Ea se află la est de oraş, între Pârâul Cetăţii şi Pârâul Miska, pe un munte (cota 930), care, datorită ruinelor zidurilor de piatră, a fost numit de localnici Muntele Cetăţii sau Cetatea Zânelor. Muntele este înconjurat din trei părţi de piscuri mai înalte, care-i asigurau protecţia atât în faţa inamicului, cât şi a vicisitudinilor naturii. Panta de nord-vest a muntelui coboară în valea Covasnei având o largă deschidere spre Depresiunea Târgu-Secuiesc. Pe această parte, dar şi spre sud, se observă mai multe terase tăiate în stâncă şi amenajate în antichitate. Primele patru au fost consolidate şi apărate cu ziduri mari de piatră, urmele lor fiind vizibile şi astăzi. Tot cu zid de piatră a fost înconjurat şi vârful muntelui unde se afla centrul cetăţii – acropola. De aici, priveliştea este deosebită putându-se vedea o bună parte din Depresiunea Braşovului. Spre nord-est şi est malurile sunt abrupte, pe alocuri sub forma unor pereţi de stâncă, aproape imposibil de urcat. Strălucind prin amplasare, dar şi prin vestigiile păstrate, cetatea a inspirat de-a lungul timpului admiraţie şi teamă, de numele ei legându-se numeroase poveşti şi legende. Toate acestea au atras, pe parcursul anilor, diverşi cercetători şi oameni de cultură, dar şi căutători de comori şi antichităţi. Unul dintre ei, renumitul cărturar Orban Balazs, a vizitat cetatea la mijlocul secolului al XIX-lea şi a lăsat o descriere amănunţită a vestigiilor, mult mai bine păstrate la vremea respectivă. Impresionat de „amplasarea
. . strategică de excepţie” a acesteia, el o asemăna cu un adevărat „cuib de vulturi care – remarca autorul – înainte de inventarea armelor de foc, putea să reziste în faţa oricărui inamic”. În anii 1942-1943, arheologul clujean Alexandru Ferenczi iniţiază primele săpături arheologice, reuşind să dezlege o parte din tainele cetăţii, demonstrând că aceasta a fost construită în epoca dacică. Dispariţia autorului la scurt timp după aceste cercetări, pe frontul de est, a făcut imposibilă publicarea rezultatelor acelor săpături. Din puţinele informaţii apărute în presa vremii aflăm, printre altele, că pe acropolă a fost descoperită o locuinţă în interiorul căreia s-au găsit vase ceramice, o statuetă de origine romană, fibule de bronz şi argint, precum şi mai multe arme şi unelte de fier. În anul 1949, cercetările au fost reluate de un colectiv condus de eminentul arheolog şi istoric din Cluj, Constantin Daicoviciu, care a considerat-o ca fiind comparabilă cu cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (Costeşti şi Piatra Roşie), deosebindu-se doar prin sistemul de construcţie a zidurilor. În anul 1968, s-au întreprins din nou săpături arheologice, de către Szekely Zoltan, directorul de atunci al Muzeului Judeţean din Sfântu-Gheorghe. Cercetările lui au cuprins o parte din acropolă şi primele două terase. Cu această ocazie au fost estimate dimensiunile cetăţii şi ale zidurilor de fortificare, unele fără precedent în lumea dacică. S-a descoperit un bogat material arheologic constând în vase ceramice, unelte, arme, un tezaur monetar cuprinzând denari republicani şi imperiali romani, precum şi un mormânt. În următoarele trei decenii, cetatea a fost abandonată şi lăsată pradă „căutătorilor de comori”, care au răvăşit o parte din incinta şi zidurile cetăţii. Un imens prejudiciu i l-a adus apoi furtuna care s-a abătut violent asupra Covasnei în anul 1995. Ea a smuls din rădăcini copacii de pe cetate, dislocând părţi din ziduri şi din complexele de locuire. Cetatea de la Covasna a fost una din cele mai importante fortificaţii ale sistemului defensiv dacic. Construirea ei a presupus un efort social şi economic deosebit. Suprafaţa relativ mare a teraselor şi masivitatea liniilor de fortificaţie indică un important centru politico-militar, poate chiar o reşedinţă zonală, dar şi un loc de refugiu pentru comunităţile din imediata apropiere. Aşezată la răscruce de drumuri, ea a avut şi rolul de supraveghere a căilor de comunicaţie între sud-estul Transilvaniei, Moldova şi Muntenia. Viaţa cetăţii a încetat imediat după cel de-al doilea război daco-roman. Intrată în graniţele Provinciei Dacia, ea a avut aceeaşi soartă ca toate celelalte fortificaţii: incendierea şi distrugerea. (Informaţii preluate din Potenţialul turistic şi patrimoniul cultural din zona Covasnei, Editura Angvstia, Sfântu-Gheorghe, 2002, autori V. Cavruc, Viorica Crişan, V. Sârbu)
Prof. Florentina Teacă, șef centru local cercetășesc Kogaion Covasna
