În Săptămâna Mare, prioada cea mai însemnată din intervalul ce precede Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, pe lângă activităţile cu caracter religios, survine şi un moment prielnic pentru desfătarea inimii şi cugetului. Ne referim la un un Concert vocalsimfonic  extraordinar  de Paşti oferit de Filarmonica braşoveană. După cum ne-a precizat Liviu Mateş, directorul instituţiei, joi, 28 aprilie 2016 la Sala „Patria” din Braşov începând cu ora 19,00  numeroşii melomani din zonă se vor putea bucura de o seară de excepţie, cu invitaţi de marcă.

Un program bine structurat

 

Programul cuprinde  J. S. Bach – L. Stokowski  –  Tocata şi Fuga în re minor, J. S. Bach – O. Respighi  –  Pasacalia în do minor,  iar încununarea concertului o reprezentă prezentarea unei capodopere a genului – „Requiem” KV 626 de  W. A. Mozart, scris în anul 1791.

. .    Este ultima sa compoziție, nerealizată  din păcate integral de genialul creator. Ca fapt interesant, menţionăm că  doar două treimi au fost scrise de Mozart, compozitorul trecând în nefiinţă chiar în timp ce elabora noua capodoperă.  La rugămintea soţiei sale – care încasase un avans  pentru această lucrare comandată – doi dintre elevii săi au terminat-o. Are structura unei mise, fiind compusă  pentru patru voci soliste (soprano, alto, tenor, bas), cor mixt și orchestră. Este alcătuită din 12 părți (Dies irae, Tuba mirum, Rex tremendae, Recordare, Confutatis, Lacrimosa, Domine Jesu, Hostias, Andante, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei), având la bază şase strofe ale unui text poetic latin din veacul XIII şi şase texte liturgice, ce fac parte din slujba funerară.

Melomanii vor putea reasculta acordurile vestitului  „Requiem”, după ce şi Opera braşoveană l-a prezentat într-un concret memorabil înaintea Sărbătorilor Pascale ale catolicilor la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”.

Vor performa soprana Mădălina Stan, mezzosoprana Sidonia Nica, tenorul Liviu Indricău şi basul Iustinian Zetea. Participă, de asemenea, reputatul Cor Mixt al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, dirijor Vasile Cazan, precum şi Orchestra Filarmonicii din municipiul de sub Tâmpa, dirijor, maestrul Gheorghe Costin.

Dirijorul Gheorghe Costin

 

La pupitru se va afla, cum spuneam,  un nume cunoscut –  dirijorul Gheorghe Costin. Domnia sa a studiat la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi a absolvit în paralel secţiile de Compoziţie (cu prof. Dan Constantinescu) şi Dirijat,  aceasta din urmă la clasa marelui pedagog  prof. Constantin Bugeanu. Din anul 1984 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

A activat ca dirijor permanent al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1986-1988) şi Iaşi (1988-2001), iar din anul 2001 este dirijor la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. Prestaţiile sale întotdeauna calitative, disponibilitatea repertorială deosebită, sensibilitatea de muzician devotat sunt atuuri  de necontestat pe care amintitul muzician   şi-a clădit o reputaţie solidă, fiind solicitat permanent la toate orchestrele din ţară şi marcând numeroase prezenţe internaţionale.

În septembrie 1998, Gheorghe Costin şi-a făcut debutul la pupitrul Orchestrei de cameră „London Schubert Players Orchestra” şi la Festivalul Internaţional de la Windsor. A beneficiat de îndrumarea şi preţuirea unor mari personalităţi dirijorale, precum Sergiu Celibidache şi Erich Bergel.

A efectuat turnee în Franţa, Spania, Austria, Germania, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia şi Portugalia. Numele său a figurat pe afişele unor renumite săli de concerte europene ca: Sala UNESCO – Paris (1990 – turneu cu Filarmonica din Iaşi), Sala „Gasteig” de la München (1995 – concert susţinut cu aceeaşi orchestră, în prezenţa lui Sergiu Celibidache), „Herkulessaal der Residenz” (München – 1997 şi 2001 – concerte cu Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, în anul 2002 – cu Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, iar în anul 2004 – cu Orchestra Filarmonicii din Sibiu – „Carl Orff – Saal”).

Printre artiştii cu care a colaborat se numără Rudolf Kerer, Grigori Sokolov, Nikolai Suk, Cyprien Katzaris, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Ştefan Ruha, Radu Aldulescu, Wolfgang Laufer, Viorica Cortez, Eva Marton, Doris Soffel, Corneliu Murgu şi alţii.

Solişti redutabili

 

Dintre soliştii ce vor fi prezenţi joi-seară în Concertul vocal-simfonic  extraordinar  de Paşti de la Braşov o prezentăm mai întâi pe soprana Mădălina  Stan,  una din cele mai bune voci de operă din țara noastră.

Este absolventă a Facultăților de Pedagogie Muzicală şi Interpretare, secția Canto, din cadrul Conservatorului bucureştean, unde a urmat şi cursurile de master. Artista s-a perfectionat  apoi cu profesionişti redutabili, ca Denyce Graves, Viorica Cortez, Eleonora Enachescu, Leontina Vaduva, Marina Krilovici, Mariana Nicolesco, Cecilia Mizrahy, Rockwell Blake  etc.

Vocea tinerei soprane s-a remarcat mai ales în recitaluri, concerte şi spectacole de operă sustinute în România,  dar şi în SUA, Italia, Spania, Austria, Germania etc.  Madalina Stan a colaborat cu artişti de renume, dintre care îi amintim pe Pompeiu Hărăşteanu, George Crăsnaru, Marcello Giordani.

    Absolventă în anul 2002 a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, mezzosoprana  Sidonia Nica s-a perfecţionat urmând cursuri de măiestrie artistică susţinute de Ionel Pantea, în cadrul Festivalului „George Enescu”, de Eugenia Moldoveanu, Catherine Dagois şi Gheorghe Roşu. A colaborat cu Opera Naţională Română din Timişoara, cu Schlotte Company şi Buchman Company, cu care a efectuat numeroase turnee. Din anul 2002, este solistă a Operei Naţionale Bucureşti. De-a lungul carierei a colaborat cu dirijori precum Gheorghe Stanciu, Adrian Morar, Heinz Helberg, A. Vacek, Iosif Prunner, Remus Georgescu, Urs Schneider. A cântat, de asemenea, cu majoritatea Filarmonicilor din ţară.

După ce a studiat vioara la Şcoala de Muzică din Lugoj, tenorul Liviu Indricău s-a dedicat artei cântului şi a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Canto Clasic. A urmat cursuri de perfecţionare cu baritonul Eduard Tumagian, apoi cu regizorul Marco Gandini şi cu Enza Ferrari în cadrul proiectului european StudiOpera. Începând cu anul 2003  Liviu Indricău a fost artist liric în Corul Operei Naţionale Bucureşti, din anul 2008 a devenit colaborator permanent al teatrului, iar din 2014 este solist titular. A colaborat cu Opera Naţională Română din Iaşi şi Filarmonicile din Iaşi, Piatra Neamţ, Bucureşti şi a susţinut recitaluri şi concerte la Ateneul Român, Sala Dalles, Muzeul Naţional  „George Enescu”.

Al patrulea invitat  este basul Iustinian Zetea. Şi domnia sa a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (având studii de licenţă şi master, în prezent fiind doctorand) şi a devenit colaborator al Operei Naţionale Bucureşti din stagiunea 2011/2012. Tânărul bas a susţinut deja numeroase recitaluri la Bucureşti, Satu Mare, Baia Mare, Slobozia, Cluj-Napoca, Braşov, a colaborat cu Filarmonica din Râmnicu Vâlcea, a fost solist al Corului „Armonia” şi al corului bărbătesc „Camerata Transilvanica”.

Este laureat al concursului „Sabin Drăgoi de la Timişoara (2013), Premiul de excelenţă la Concursul Internaţional „Hariclea Darclée” Brăila (2012), Premiul special al Teatrului Muzical din Galaţi la Concursul  Internaţonal „Vox Artis” Sibiu (2012), Premiul special al Juriului la Concursul Naţional al Liedului Românesc, Braşov (2011), Marele Premiu la Concursul Trofeul „Ion Dacian” de la Bucureşti (2009), Concursului Naţional „Mihail Jora” (Premiul special „Garbis Zobian”, 2006 şi Premiul II în 2008), Marele premiu la Concursul Naţional de Muzică Francofonă „Chante, Sons sur Scene” din cadrul Festialului Internaţional de Francofonie (2005), al Concursului Internaţional de Muzică Franceză de la Baia Mare (Premiul I, 2005).

 

Corul Mixt al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş

Invitat periodic la Braşov va fi prezent şi de dată Corul Mixt al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş.  Formaţia a luat fiinţă încă din anul 1956, pentru ca din 1970 ansamblul coral amintit să aparţină de Filarmonica de Stat, în cadrul căreia abordează deopotrivă literatura muzicală vocal-simfonică, de operă în concert şi „a cappella”. Repertoriul ansamblului cuprinde aproape toate marile creaţii baroce şi clasice ale genului, totodată prin interpretarea unor lucrări apartinând literaturii muzicale romantice şi moderne obţine succese considerabile. Una din calităţile sale apreciabile o constituie faptul că, doar cu câteva zile de repetiţii, reuşeşte să revină asupra unor creaţii din sutele aflate deja în repertoriul său.

Corul a realizat numeroase imprimări radiofonice, iar discurile sale se bucură de mare popularitate în rândul publicului meloman, efectuând turnee artistice în ţări precum Ungaria, Italia, Elveţia, Belgia, Franţa, Germania, Spania etc.

 

O seară de neuitat

…Mai mult ca sigur că  luând parte la  acest eveniment cultural programat în Săptămâna Mare, veţi avea prilejul de a petrece, stimaţi iubitori ai muzicii culte, momente de aleasă ţinută artistică susţinute de protagonişti redutabili.   Este  un prilej  de a vă pregăti spiritual pentru Sfintele Sărbători Pascale de care ne mai despart numai două zile.

Horia C. Deliu

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail