Membrii unui cenaclu literar virtual s-au întâlnit în premieră cu scriitori şi poeţi din Miercurea Ciuc, în cadrul unui demers care are rolul de a aduce poezia mai aproape de oameni şi de a relansa lectura şi literatura. . .

Cenaclul literar QPoem a fost lansat în toamna anului trecut în mediul virtual, sub forma unui grup pe facebook, de către directorul unei edituri de prestigiu, iubitor de poezie. Cenaclul literar virtual are peste 1300 de membri, care pot să-şi prezinte online creaţiile, să comenteze operele celorlalţi membri, să lege prietenii şi să fie aproape de toţi cei care îşi petrec timpul liber şi pe Internet, nu doar în librării şi biblioteci.Ulterior, în luna februarie, a fost lansat şi un site al cenaclului, urmând ca la începutul lunii iunie să fie prezentate la Bookfest primele 13 volume de poezii ale colecţiei QPoeme, aparţinând atât unor autori care au mai publicat cât şi ale unor debutanţi.

„Până la urmă, cenaclul acesta este creat cu scopul de a aduce poezia aproape de toţi oamenii, întrucât era considerată oarecum un gen mai de pus pe un soclu şi de lăsat acolo, nu de atins, de pătruns, nu de apropiat de ea. Şi, până la urmă, asta încercăm: să relansăm lectura, literatura, dar mai ales poezia. (…)Aşteptăm ca lumea să se apropie de poezie, să o citească, de ce nu, chiar să o scrie şi mai ales să o înţeleagă. Până la urmă, poezia înseamnă purificare prin artă şi cred că toţi avem nevoie de aşa ceva, de o purificare, de o dezgolire de probleme, de angoase, de frici, de tot ce este rău în interiorul nostru”, a declarat pentru AGERPRES Hristina Doroftei, responsabil de promovare al editurii în cauză şi membru QPoem.

Ieri, la Miercurea Ciuc, mai mulţi membri ai cenaclului literar virtual, veniţi din mai multe judeţe ale ţării, s-au întâlnit atât cu elevi ai Colegiului Naţional „Octavian Goga”, aflaţi la început de drum în ceea ce priveşte creaţia literară, cât şi cu autori consacraţi de proză şi poezie din oraş.

Demersul este cu atât mai important cu cât, în Miercurea Ciuc, astfel de întâlniri literare între autorii români sunt destul de rare, ţinând cont de specificul zonei.

„Având în vedere spaţiul în care noi existăm şi în care încercăm să sădim câte ceva, cel puţin în ceea ce priveşte literatura, prezenţa acestui minunat proiect QPoem este esenţială pentru noi, pentru că asta nu face decât să lărgească anumite orizonturi, să deschidă anumite ferestre de suflet, anumite porţi pe care şi noi, încet-încet putem accede şi prin care putem cel puţin întinde nişte mâini, pentru a uni frumos lanţul acesta minunat al creaţiei, al literaturii, în principiu”, a declarat pentru AGERPRES poetul Ionel Simota, preşedintele Cenaclului Literar „Bunavestire” din Miercurea Ciuc.

AGERPRES

www.age4rpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail