M.D.C – Silviu
Televiziunea, care azi ni se pare un lucru banal de obişnuit, dar care abia în urmă cu vreo sută de ani era doar un vis, ne aduce lumea acasă pe calea undelor şi astfel vedem aievea şi auzim despre lucruri şi întâmplări petrecute în diverse locuri din ţară şi de pe planetă.
. . Noi totuşi ne vom opri la un eveniment de pe la noi, auzit chiar azi la un buletin de ştiri televizate. Cică într-o localitate din România a sosit poliţia pentru a cerceta o întâmplare cu un cioban grav rănit, care a fost apoi transportat cu un elicopter la spital. În urma cercetărilor, s-a aflat că ciobanul respectiv fusese lovit cu bâta în cap de către alţi doi ciobani cu care intrase în conflict.
Şi fără să vrem ne-ntoarcem în timp la frumoasa baladă populară „Mioriţa”, în care se povesteşte despre trei ciobănei coborând cu trei turme de miei „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”, deci într-un peisaj mirific, în care totuşi negrele gânduri ale ciobanilor vrâncean şi ungurean, invidioşi şi lacomi, îi îndeamnă pe aceştia ca „Pe l-apus de soare” să-l omoare pe cel de-al treilea, pe cel moldovean, pe motiv că acesta avea oi mai multe şi mai frumoase, câini mai bărbaţi şi cai mai învăţaţi. Şi uite-aşa, invidia şi lăcomia se pare că l-au însoţit pe om prin toate timpurile.
Inspirat de dramatica dar frumoasa baladă, un alt mare povestitor, Mihail Sadoveanu, transpune subiectul într-un adevărat roman, pe care l-a întitulat „Baltagul”, devenit mai târziu un motiv de a da bătăi de cap tinerilor care se pregătesc pentru examene.
Dacă în „Mioriţa” moartea ciobanului era ipotetică: „Şi de-o fi să mor”, în romanul „Baltagul” ea chiar se realizează, al treilea cioban fiind ucis mişeleşte cu un baltag şi aruncat într-o râpă. Şi cum nici în zilele noastre autorităţile nu întotdeauna reuşesc să-i prindă pe făptaşii care săvârşesc fărădelegi, nici în acea vreme oamenii nu-şi puneau prea mari speranţe în rezolvarea rapidă a unor probleme de către cei în drept. De aceea personajul central al romanului, Vitoria Lipan, vajnica soţie a ciobanului ucis, văzând că nu i se întoarce soţul acasă, după un timp de aşteptare şi rugă pe la oamenii stăpânirii, îşi aranjează treburile pe acasă, apoi îşi ia fiul, încă nedeprins pe deplin cu greutăţile şi primejdiile vieţii, şi o porneşte la drum pe urmele soţului. Având adevărate calităţi de detectiv, ea reface drumul străbătut de Nechifor Lipan şi cei doi tovarăşi de drum şi în cele din urmă află adevărul şi, hotărâtă fiind să-i pedepsească pe făptaşi, nu numai că-i descoperă, ci într-un mod extrem de inteligent îi face să mărturisească oribila crimă. După ce ucigaşii sunt daţi pe faţă şi se face dreptate, împăcată sufleteşte, Vitoria se întoarce cu fiul său acasă, pentru a-şi relua viaţa obişnuită.
Ceea ce vedem în aceste „perle” literare este doar un crâmpei de viaţă, o întâmplare care se înscrie însă într-un tipar menit să ne aducă în atenţie unul din păcatele omeneşti, invidia. Dar cum invidia este însoţită şi de lăcomie, ea generează adesea fapte inumane. Şi nu de puţine ori autorii lor sunt prietenul apropiat sau prietena, vecinii sau chiar rudele. Când cineva începe să devină mai avut, să aibă lucruri dorite de alţii, se întâmplă că cei lacomi din fire să-l invidieze şi să încerce să intre şi ei în posesia acelor lucruri, iar dacă nu reuşesc, sunt capabili chiar de furt sau crimă. Este plină istoria omenirii de astfel de întâmplări, iar ele nu se referă doar la oameni, ci şi la popoare, ducând adesea la lupte şi războaie. Ce poţi face însă, acesta este omul, şi păcatele îl vor însoţi încă mult timp în calea lui spre viitor.
Chiar şi astăzi, când şi ciobanii s-au modernizat, de umblă cu jeepurile şi folosesc smartphonurile şi tabletele, mentalul unora dintre ei a rămas acelaşi, ca de altfel şi sentimentele, adică unii sunt buni şi cinstiţi, oameni la locul lor, în timp ce alţii sunt dominaţi de ieşiri ancestrale şi, mânaţi de instinctele primitive, pun mâna pe par, pe baltag sau pe piatră şi dau unde se nimereşte. De aici probabil că s-a născut şi expresia: „Nu fi cioban!”, adică nu fi bădăran, nu te purta ca un cioban. Atragem totuşi atenţia cititorilor, că nu ne referim la ciobanii adevăraţi, care îşi au locul lor binemeritat în istorie, ci doar la cei ticăloşiţi, precum în exemplele de mai sus.
Mihai Trifoi
