Suntem pe creştetul Muntelui Hercules sau Calpe, cum era numit odinioară. Am capul doldora de informaţii pe care le-am aflat pe parcurs, unele vi le-am transmis şi dv. Ni se spune că vin să ne întâmpine reprezentantele locului. Cu pâine şi sare? Ori poate cu banane şi whisky, pentru a îmbina celor două culturi majoritare ale zonei?
Wow, ce onoare! „Ce emoţii am”. Cin’ să fie?
Atenţionare serioasă
Ca să ne taie puţin entuziasmul Hugo, şofer şi ghid în aceeaşi persoană, ne atenţionează înainte de a ne da jos din microbuz să fim atenţi, întrucât putem avea mici necazuri.
– Ce fel?, vrea să ştie careva.
– „Be careful with…monkeys!”
– Ha. Ha. Ha…
Se aud râsete, câţiva crezând că este încă vreo glumă…nesărată (bună doar pentru…cardiaci) de-a lui „Mr. Manivelă”.
– Vorbesc serios. Sunt zeci, sute de macaci ce mişună pretutindeni, unii devenind brusc agresivi. Aveţi grijă de obiecte. Una-două le smulg şi fug. Doar când îşi ciugulesc blana una celeilalte ori individual ignoră tot ce-i în jur.
…Am auzit despre asemenea poveşti, dar parcă nu îmi vine să cred. Acum doi ani când am fost în Insulele Borneo şi Sumatra am dat piept cu urangutanii într-o…rezervaţie. Ălea maimuţe! Sunt nişte creaturi foarte puternice, agresive, ce pot ajunge şi la 90 kg greutate. De astfel de specimene chiar trebuie să te temi dacă le întâlneşti libere în natură. Fac parte din categoria primatelor mari, purtând şi numele de „oamenii pădurii tropicale”.
Da, urangutanii mi s-au părut cu adevărat periculoşi, pe când macacii din Gibraltar par de jucărie.
În fine, iată-ne oaspeţi ai „Rezervatiei Naturale Upper Rock”.
O hoţomană agresivă
Ooops, iată şi primul grup de maimuţele! Nu par deloc nişte vieţuitoare sălbatice, temătoare, care să se ascundă pe după copaci la vederea oamenilor. Nici vorbă. Dimpotrivă, au un tupeu extraordinar.
. . – „Help”!
Aud un strigăt disperat în spatele meu. Mă întorc şi văd o tânără ce îşi ţine cu amândouă mâinile poşeta, de care trage hotărâtă o… prădătoare îmblănită! La prima vedere pare o secvenţă comică. Îţi vine să crezi că-i o joacă. Observ însă faţa crispată a turistei ce-şi apară cu îndârjire mica gentuţă de culoare roz. Cred că nuanţa stridentă a incitat-o pe maimuţă, care zgâlţâie obiectul, ţinându-l strâns cu ghearele. Realizez că are loc o încăierare în toată regula şi cavalereşte mă grăbesc să intervin.
– Zâttt!, strig ca la mâţe. Nu-mi vine pe moment altă interjecţie. Dau din mâini şi mă grăbesc să alung „fiara”, care nu se sperie defel. Se uită fără pis de respect la mine şi scoate un şuierat. Îşi arată colţii ascuţiţi într-un soi de rânjet. În cele din urmă abandonează lupta şi sare cât colo, arătându-ne funduleţul roşu.
– „Thanck you Sir, thanck you very much!”, nu mai conteneşte cu mulţumirile biata fată, bucuroasă că şi-a salvat poşeta. Adevărul este că s-a speriat groaznic, fiindcă atacul a venit fulgerător, surprinzând-o. Nici prin cap nu i-a trecut junei vizitatoare că va trăi în vârf de munte o asemenea aventură inedită.
Acrobaţiile macacilor
…Un nene binevoitor, ghid local probabil, se apropie şi spune în gura mare să audă cât mai mulţi, că asemenea scene se întâmplă frecvent.
-Se întâmplă aşa, pentru că turiştii i-au nărăvit pe macaci. Maimuţele s-au obişnuit întratât de mult cu oamenii, încât nu se mai tem.
Privesc cum fac figuri acrobatice, se apropie şi cerşesc mâncare, şterpelesc sendvişurile, bananele, ochelarii, aparatele foto, şepcile, borsetele, portofelele, orice lucru lăsat prea lejer din mână.
Observ în apropiere un panou multilingv ce anunţă că nu e voie să li se dea maimuţelor produse alimentare, vinovaţii riscând o amendă consistentă.
Aiurea.
Nu te prea poţi abţine când le vezi atât de drăguţe şi de jucăuşe. Vin spre tine şi stau să le fotografiezi, se urcă pe umeri şi pe cap, fac echilibristică pe oglinzile exterioare ale maşinilor, sar pe portiere, trag de ştergătoare.
Plăcerea cea mai mare este să înhaţe orice pot prinde cu cele patru…„mâini” ale lor. Ştiaţi că de la această particularitate anatomică provine denumirea de mamifere „cuadrumane”? Nici eu.
La un moment dat un pui de macac se suie chiar pe tabla inscripţionată, dorind parcă să dea cu tifla autorităţilor, spre deliciul fotografilor amatori ce se îmbulzesc să imortalizeze scena.
Fac şi eu la fel. Mă uit imediat pe cameră să văd ce a ieşit. Constat încântat că e un instantaneu de nota zece.
Primate „sălbatice” doar cu…numele
Pe Stânca Gibraltarului trăieşte singura specie de primate sălbatice din Europa, care însumează aproape 300 de exemplare, grupate în cinci familii mari. Numărul lor exact însă nu-l mai ştie nimeni, dar cam aşa sunt estimările. Reprezintă specia „macacilor berberi”, maimuţe de talie medie, fără coadă, de culoare maro-
roşcată, ce trăiesc în colonii. Se pare că ar fi originare din zona maghrebiană, de dincolo de Strâmtoarea Gibraltar, provenind în special din Munţii Atlas. Asemenea mamifere manifestă o remarcabilă rezistenţă fizică, strămoşii lor fiind capabili să traverseze Sahara ca să ajungă – nu se ştie cum – până aici.
De reţinut că nu doar primatele, ci toată flora şi fauna din Gibraltar sunt unice.
Mai târziu aveam să văd şi în alte locuri frecventate de turişti, cum este perimetrul Bateriei Princess Caroline ori în vecinătatea Peşterii St. Michael mici grupuri de maimuţe… cerşetoare.
Versiuni fanteziste sau realiste ?
Privitor la „transbordarea” maimuţelor peste Strâmtoare am auzit câteva versiuni interesante. Unele fanteziste, altele mai apropiate de realitate.
Mă alipesc de un grup de turişti şi ascult explicaţiile tipului cu o mică portavoce, ce vorbeşte mai întâi în engleză şi apoi reia totul în spaniolă.
– „Hello!”, „Hola!” Această specie de animale tropicale denumite ştiinţific „Macaca sylvanus” ar fi ajuns de pe Continentul african până în Sudul Europei pe mai multe căi. De pildă, trecând pe sub…mare (!) printr-un tunel lung de 24 de kilometri, ce lega odinioară cele două maluri.
…Rumoare a neîncredere
– Numai puţin, intervine ghidul. Da, pare cam bizar, sunt de acord. O altă variantă se referă la faptul că mai multe exemplare au fost aduse de arabi în secolul al VIII-lea, în timpul celebrei lor Invazii. Există şi o supoziţie geografică referitoare la îndepărtata perioadă când Africa era unită cu Europa, formând un singur continent, iar în urma unui cataclism s-au separat şi a apărut Strâmtoarea Gibraltar, ce separă acum Marea Mediterană de Oceanul Atlantic.
…Am plecat, aflasem ce mă interesa. Acum, drept să vă zic, nu ştiu dacă cele relatate reprezintă fabulaţii sau sunt adevăruri referitoare la migraţia maimuţelor spre acest loc. Un lucru a fost dovedit cu certitudine: graţie cercetărilor genetice, a probelor de AND prelevate de la „cuadrumanele” de pe cele două maluri, a reieşit că macacii berberi din Gibraltar sunt identici cu cei din zona de Nord a Africii.
Ca atare, „Rezervaţia Naturală Upper Rock” a fost ocrotită prin lege, oferindu-li-se protecţie şi unor specii rare de sopârle şi păsări migratoare.
Convingere intimă
Un eres local glăsuieşte despre o convingere intimă a englezilor, care cred că atâta vreme cât există maimuţe pe Muntele lui Hercule, britanicii vor fi şi ei suverani în Gibraltar. Influenţat, probabil, de această superstiţie, într-o perioadă din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial când numărul macacilor a scăzut dramatic pe Stâncă, primul-ministru a dispus să se captureze şi să se aducă câteva zeci de primate din ţările Africii de Nord. Tărăşenia s-a petrecut în anul 1942, când mai rămăseseră doar şapte maimuţe! Mici şi late. Atunci Sir Winston Churchill a ordonat conducerii regimentului staţionat în Gibraltar să repopuleze cu macaci Stânca. Zis şi …executat. Apoi gradaţi aleşi pe sprânceană au început să ducă periodic pe munte provizii de fructe, legume şi nuci pentru hrana răsfăţatelor vieţuitoare, care erau ţinute strict în evidenţă. Inclusiv naşterile şi decesele. S-a mers până acolo cu protecţia, încât orice macac berber bolnav sau accidentat era tratat la …Spitalul militar local ca şi cum ar fi fost un… soldat.
În sens invers
Culmea, acum situaţia a cam scăpat de sub control, întrucât macacii din Gibraltar s-au înmulţit din cale afară. Aşa încât s-a pus problema ca jumătate din efectiv să fie dus de unde a venit cândva. Adică în Nordul Africii.
E clar că obişnuindu-se prea mult cu oamenii şi fiind hrănite ocazional de aceştia, maimuţele au devenit „obraznice” şi au început chiar să atace anumite persoane neajutorate: bătrâni, copii.
Ziarul britanic „Daily Mail” scria că respectivele creaturi, deşi sunt semi-sălbatice, nu se mai tem de nimeni şi de nimic. Se relata cazul recent al unei bunicuţe aflate la plimbare cu nepoţelul (un bebeluş aflat în cărucior ) ce a fost muşcată de picior de un macac agresiv. Şi nu a reprezentat un caz izolat, ieşit din comun. Numai anul trecut în jur 60 de turişti şi localnici au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost răniţi în atacuri similare.
Guvernanţii au iniţiat o campanie de informare publică intitulată „Să trimitem primatele înapoi în natură”, prin care doresc să atenţioneze din nou populaţia şi vizitatorii să nu mai hrănească sub nici o formă maimuţele, fiind o activitate ilegală. Numai că mulţi ignoră aceste avertismente. De parcă ar fi toţi români.
Mai este de semnalat o anomalie: în timp ce în Gibraltar numărul maimuţelor a sporit atât de mult, în Algeria, Tunisia şi Maroc macacii sunt pe cale de dispariţie!!!
000
Iar la final de episod, ca de obicei să prezentăm ceva vesel legat de temă.
Profesoara către elev:
– Ai dus la Grădina Zoologică maimuţa pe care ai găsit-o ieri în parc?
– Da.
– Şi?
– I-a plăcut mult. Azi mergem la cinema.(Va urma)
Horia C. Deliu
