Mereu ne întrebăm încotro se îndreaptă lumea noastră. Deşi pare puternică, ea este fragilă şi de fiecare dată, când apar evenimente majore sau neaşteptate, lumea este luată prin surprindere, este şocată şi dezorientată.
Recentele atacuri teroriste petrecute în capitala Belgiei, Bruxelles, vin să confirme acest lucru. Haosul creat de câţiva indivizi inumani, distrugerile materiale şi numeroasele victime (31 de morţi şi aproape 300 de răniţi de diferite naţionalităţi) care se adaugă atacurilor din Franţa de anul trecut, se înscriu într-un plan terorist, început în SUA la 11 septembrie 2001, o dată care a schimbat puţin câte puţin faţa lumii. Puternicii planetei au înţeles că războaiele clasice au îmbrăcat deja alte forme de manifestare, şi datorită noilor tehnologii. Tocmai de aceea ei au lansat un apel internaţional la solidaritate, constituind o alianţă împotriva terorismului global. Şi aşa a început o nouă ofensivă în zona Orientului, pentru pedepsirea făptaşilor. După un timp, de dincolo, din Răsărit, şi-a arătat colţii şi Marele Urs, intervenind pentru a-şi arăta puterea. Rezultatul îl vedem şi noi. Fiind destabilizată situaţia de acolo, efectul a fost de bumerang. Şi adevărul este că aceste acţiuni unite ne duc cu gândul la vechile cruciade şi ne arată că rădăcinile acestui conflict între civilizaţii şi între religii sunt mult mai vechi, iar securea războiului n-a fost niciodată îngropată cu adevărat. Dar să ne întoarcem puţin în vremile trecute şi să ne aducem aminte de faptele istorice.
Cele 8 cruciade (între 1095-1270) organizate de ţările occidentale ca şi campanii militare împotriva Orientului „cu scopul de ocupare ale unor teritorii din Palestina, cu lăcaşuri de cult biblice, teritorii care nu au aparţinut niciodată în trecut vreunei ţări europene” (sursa: „Cruciadele” de Radu Cerghizan – Internet).
Aceeaşi sursă ne informează că la declanşarea Cruciadelor au contribuit şi alţi factori: „Penetrarea turcilor seldciuci în anul 1071 în Asia Mică (care au îngreunat liberul pelerinaj al credincioşilor creştini în Palestina) / Apelul împăratului bizantin ortodox Alexios Komnenos, care se simţea acut ameninţat de turci) / Zelul confesional şi spiritul belicos al epocii / Ideea de război sfânt . . pusă în circulaţie de papalitate, cuplată cu false promisiuni de iertare a păcatelor în caz de moarte în timpul Cruciadelor (indulgenţe) / Dorinţa de îmbogăţire uşoară şi rapidă a aventurierilor europeni / Interese comerciale în zona estică a Bazinului Mediteranian”.
Cert este că odată cu Cruciadele a început o „epocă blestemată” care s-a întins în istorie mai bine de 1000 de ani şi în care Biserica, fie-ne iertată aducerea aminte, a săvârşit „cele mai mari crime împotriva umanităţii” (mai ales în perioada Inchiziţiei), timp în care milioane de oameni au fost ucişi, persecutaţi, torturaţi, mutilaţi, exilaţi, distruşi psihic. Chiar şi în timpul Cruciadelor „trupele de aventurieri creştini catolici au devastat peste tot pe unde au trecut (Europa şi Asia), au ucis zeci de mii de creştini ortodocşi (răzbunare pentru Marea Schismă din 1054) şi zeci de mii de locuitori civili necreştini ale regiunilor asiatice”.
La început, aşa cum ne informează sursa Wikipedia, Cruciadele au avut un aspect religios. Fiind însoţite de o ideologie creştină, ele au fost proclamate drept războaie sfinte, fiind organizate „în numele eliberării aşa-numitelor locuri sfinte, în principal Ierusalimul şi împrejurimile sale, de sub dominaţia musulmană”. Desigur, ca orice război, numai „sfinte” n-au fost, ci mai degrabă militare, de cucerire şi subjugare. Şi ca orice război, şi acestea au adus, pe lângă nenumărate distrugeri, şi multe beneficii feudalilor europeni.
Istoria ne arată că deşi au trecut multe secole de la acele vremuri de demult, deşi lumea s-a mai schimbat şi s-au stabilit noi relaţii politice şi economice între statele lumii, vechiul conflict între Orient şi Occident nu s-a încheiat, ci a mocnit precum tăciunii aprinşi sub spuză, renăscând la prima adiere de vânt şi aţâţând focul răzbunării gata să pârjolească totul în calea lui. Cu bună ştiinţă, unii lideri religioşi fanatici, folosindu-se de vechile învăţături şi spălând creierele oamenilor, îi îndeamnă pe aceştia să repornească „războiul sfânt”, dar în sens invers, deşi nu ne putem imagina cum poate fi un război sfânt când Dumnezeu ne îndeamnă să ne iubim semenii.
Ceea ce se întâmplă astăzi poate fi considerat ca o „cruciadă inversă”, dinspre Orient spre Occident, cu scopul evident de a impune islamul în faţa creştinismului, iar lupta se dă pe toate fronturile, iar arma principală folosită de noii „cruciaţi” este teroarea. Ei vor să destabilizeze lumea prin violenţă şi teroare, ca apoi s-o domine şi s-o stăpânească, dar aceasta ar putea însemna sfârşitul civilizaţiilor, dacă acest lucru s-ar întâmpla, însă noi credem că există încă destulă raţiune în lume pentru a împiedica ofensiva violenţei, căci ura şi răzbunarea duc numai la distrugere şi suferinţă de ambele părţi.
Păzirea păcii şi bunei înţelegeri ar trebui să ne unească şi nu să ne despartă.
Mihai Trifoi
