. . Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au sigilat, ieri, biroul preşedintei Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Elena Poiană, suspectată de fapte de corupţie.

Purtătorul de cuvânt al instanţei, Jenică Chiper a declarat, pentru AGERPRES, că Elena Poiană este preşedinta Judecătoriei din data de 1 ianuarie 2016, iar faptele de care este suspectată ar fi fost săvârşite în perioada în care a lucrat în cadrul Tribunalului Harghita.

„Pot confirma oficial că biroul ei a fost sigilat de către un lucrător de Poliţie, nu a fost desfăşurată încă o percheziţie. Doamna este preşedinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe de la data de 1 ianuarie 2016, dată la care a şi venit în această instituţie (…) Referitor la fapte, acestea ar fi din 2015, când era judecător al secţiei Penale din cadrul Tribunalului Harghita, deci faptele nu au fost săvârşite în calitate de judecător sau preşedinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, asta pot să vă spun oficial”, a declarat Jenică Chiper.

Judecătoarea Elena Poiană ar fi luat mită pentru a înlocui arestul preventiv cu controlul judiciar în cazul a doi bărbaţi cercetaţi pentru tâlhărie, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Judecătoarea ar fi pretins şi primit suma de 10.000 de lei de la rudele unuia dintre cei doi bărbaţi arestaţi. În schimbul banilor, ea a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru ambii inculpaţi.

Potrivit surselor, Elena Poiană le-ar fi spus celor care i-au dat banii că un avocat i-ar fi costat mai mult, iar rezultatul nu ar fi fost garantat, având în vedere că pentru fapte cu violenţă este greu să se obţină cercetarea sub control judiciar.

DNA a anunţat ieri că sunt efectuate patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la o instituţie publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în anul 2015. „În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una reprezintă sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, precizează DNA într-un comunicat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Alba şi Iaşi.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail