Schimbările produse în societatea românească de după 1989 şi deschiderea spre „lumea liberă”, precum şi pătrunderea masivă a influenţelor occidentale în toate domeniile, nu i-au lăsat pe români indiferenţi. Fiecare, după cum „l-a dus capul”, s-a aruncat în vâltoarea evenimentelor încercând să se adapteze lumii noi.
. .
În malaxorul noului proces de transformare au căzut destule minţi mai puţin ancorate în istoria şi tradiţiile neamului nostru şi mulţi au început să îmbrăţişeze obiceiuri străine de cultura şi spiritualitatea românească şi, din dorinţa de a epata, de a se arăta mai culţi, mai europeni, mai „cool”, s-au găbit să arunce vechile tradiţii la coşul de gunoi al istoriei, neştiind că astfel se îndepărtează de propriile lor origini, de ceea ce ne reprezintă cu adevărat ca popor.
Şi aşa li s-a părut acestor doritori de kitsch-uri importate din Occident că ei sunt mai acătării decât ceilalţi, că o veche sărbătoare tradiţională cu numele de Dragobete sună în distonanţă cu moda nouă, deci prea arhaic, prea dacic, şi-atunci au părăsit-o în favoarea uneia mai „modenă”, căreia îi zice „Valentine’s Day”, şi s-au cam prostit oamenii şi-au dat năvală, mai ales tinerii, ca şi turcii de pe vremuri la cucerirea Ţărilor Române. Ca să fim ceva mai expliciţi, vom apela la cunoscuta sursă de informare Wikipedia, unde cei curioşi vor putea găsi mai multe informaţii interesante şi bibliografie legate de acest subiect, şi aici vom stărui doar asupra câtorva aspecte.
Dragobete este un cuvânt de origine slavonă, deşi nu toţi etnologii acceptă ideea, care semnifică Ziua Îndrăgostiţilor, ca de altfel şi Valentine’s Day. Ocazionată la 24 februarie, Dragobetele este „o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere” în care „păsările, dar şi oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renaşterea acesteia, retrezirea la viaţă, ceea ce este şi semnificaţia centrală a sărbătorii” sau, după cum spune etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei, o sărbătoare aflată „în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară”. În „Noul dicţionar universal al limbii române” găsim următoarea definiţie: „zi în care se crede că toate fiinţele îşi găsesc perechea şi se logodesc”, aşadar o zi a îndrăgostiţilor şi a reînvierii naturii care a generat şi simbolica expresie „Dragobetele sărută fetele”. Şi ar fi bine dacă instituţiile de cultură din ţara noastră ar promova mai mult frumoasa sărbătoare Dragobete decât s-o adoptăm pe cea occidentală, care nu ne reprezintă, ea aparţinând altor popoare.
Valentine’s Day are tot semnificaţia de zi a iubirii, dar se sărbătoreşte la 14 februarie, când este comemorat Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiţilor galezi, deci nu reprezintă cultura noastră. Această zi a Sf. Valentin sau una asemănătoare este sărbătorită de diverse popoare europene şi de pe alte continente în stil propriu şi la date diferite. Nu spunem că nu e frumoasă, dar e a lor şi atunci de ce am înlătura-o pe a noastră şi am importa-o pe a altora? Numai ca să ne arătăm mai şic în faţa străinilor? Ei nu ne apreciază pentru asta, ci tocmai pentru cultura tradiţională, pentru datinile şi obiceiurile străvechi neîntâlnite la ei acasă. Desigur, şi sărbătoarea lor e frumoasă, fiind legată de o întâmplare de demult, când condamnat la moarte, în aşteptarea sentinţei, Sf Valentin trimitea scrisori de adio prietenilor şi le încheia cu expresia: „Adu-ţi aminte de Valentin al tău”, dar în esenţă ea rămâne o sărbătoare străină, promovată la noi mai mult pe cale comercială, căci până la urmă totul devine comerţ, totul se vinde şi se cumpără, chiar şi inteligenţa (vezi exodul creierelor), amorul, puterea, conştiinţa, şi mai sunt destui care-şi vând sufletul diavolului.
Dacă vrem să ne păstrăm fiinţa naţională, atunci ar trebui să fim mai atenţi la propriile noastre valori autohtone, la cultura şi spiritualitatea noastră şi să nu primim fără discernământ tot ce ni se oferă, tot aşa cum, dacă vrem să ne păstrăm sănătatea, e bine să fim atenţi la ce consumăm, căci prea multă lăcomie strică şi la sănătate şi la frumuseţe. Dacă vom continua să tot importăm de la alţii, s-ar putea ca într-o zi să ne trezim că nu mai ştim de unde am venit şi cine suntem…
Mihai Trifoi
