Machetele unor nave militare, hărți, instrumentar de navigație și picturi cu tematică marină vor fi prezentate în cursul acestei săptămâni, în premieră, la Miercurea Ciuc, într-o expoziție organizată de Statul Major al Forțelor Navale, în colaborare cu Biblioteca Județeană din Miercurea Ciuc, și intitulată „Marea în culori”.

 

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Muzeul Marinei Române din Constanța va prezenta publicului machete ale unor nave militare (Fregata „Regele Ferdinand”, Fregata „Mărășești”, Nava-școală „Mircea”, un monitor fluvial), macheta submarinului „Delfinul” și a unui pânzar moldovenesc, dar și uniforme militare, hărți și instrumente de navigație, fiind pentru prima dată când obiecte din patrimoniul muzeului ajung în județul Harghita.

De asemenea, vor fi expuse aproximativ 40 de tablouri care redau peisagistica marină, realizate de pictorii Alexandru Ghinea și Nicolae Găgeanu.

Expoziția va fi urmată și de alte activități desfășurate de către marinarii militari în județul Harghita, în colaborare cu Prefectura Județului Harghita, Primăria Municipiului Miercurea Ciuc și alte instituții publice și private, care au rolul de a cinsti memoria eroilor care și-au jertfit viața în Primul Război Mondial și de a contribui la promovarea culturii și tradițiilor marinărești și la cunoașterea de către harghiteni a rolului și misiunilor executate de militarii din Forțele Navale Române.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 17-19 februarie, la Biblioteca Județeană Harghita „Kajoni Janos”, din Miercurea Ciuc.

Bedo Melinda, șef serviciu la Biblioteca Județeană din Miercurea Ciuc, consideră că expoziția va fi ceva „extraordinar de interesant și inedit”, mai ales în ceea ce privește promovarea culturii și tradițiilor marinărești, care nu sunt cunoscute de locuitorii din zonă.

„Așa ceva nu a mai fost aici, pentru mine este de-a dreptul ca un fel de vis estival, pentru că vine marea la noi. Expoziția are și o parte legată de cinstirea memoriei eroilor din Primul Război Mondial, dar oamenii de aici au fost doar întâmplător implicați în luptele navale, deci pentru noi marea rămâne o chestie de aventură, de romantism, de copilărie. (…) Pentru noi, e mai mult aventură și istorie, nu avem implicare directă, personală, cu pierderi de vieți omenești”, a declarat Bedo Melinda.

Aceasta a spus că Biblioteca dorește să aducă în atenția copiilor și tinerilor care vor vizita această expoziție și cărțile copilăriei, cum ar fi „Toate pânzele Sus”, ținând cont că filmările la ecranizarea acestei cărți s-au realizat pe nava școală Mircea, a cărei machetă va fi prezentată la Miercurea Ciuc.

. . AGERPRES 

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail