În ultima vreme, tot mai mulți români călătoresc pe urmele Mântuitorului nostru Iisus în Țara Sfântă, ca pelerini în căutarea Luminii. „Orice credincios care se îndreaptă spre Țara lui Israel trăiește cel puțin o clipă de pregustare a bucuriei Raiului, căci acolo unde este Hristos, acolo este și harul bucuriei Raiului”, afirma, atât de frumos, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în „Țara visurilor noastre”, prefață la cartea noastră „Un pelerinaj în Țara Sfântă”, Editura Eikon, 2015.
Mulți pelerini români, după ce s-au întors din Țara Sfântă, au simțit nevoia sufletului lor de a-și așterne pe hârtie gândurile. Desigur, în decursul anilor, s-au scris multe cărți despre Locurile Sfinte, între care, fără îndoială, cea mai bogată duhovnicește și corect documentată este aceea a cunoscutului arhimandrit Ioanichie Bălan, „Pelerinaj la Mormântul Domnului”, apărută în mai multe ediții, reprezentând un adevărat îndreptar pentru ghizii ce conduc pelerinii creștini în Israel.
Cărți de suflet despre Țara Sfântă scriu, astăzi, pelerinii ce cu bucurie pășesc pe urmele sfinte ale Mântuitorului și trăiesc pasajele din Biblie auzite, în zilele de sărbătoare, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Un astfel de pelerin este Codruța Băciuț din Târgu-Mureș. În volumul său „Căutându-L pe Iisus”, apărut la Editura Nico, în anul 2014, Codruța Băciuț și-a consemnat bogatele impresii și puternicele sentimente trăite în cele șapte zile de pelerinaj în Israel.
Autoarea mărturisește în primele pagini („În loc de Argument la o CARTE DESCHISĂ”) că și-a îmbrăcat în haine de sărbătoare notițele luate școlărește în timpul pelerinajului. Este adevărat că, în general, suntem influențați, în evocarea călătoriilor noastre, de informațiile transmise de către ghizi. Totuși, Codruța Băciuț dovedește o extraordinară documentare în legătură cu țara Israel. Cartea este structurată în două părți distincte. Prima este o prezentare a Israelului, vizând aspecte din istorie, geografie, economie, climă, turism. A doua este constituită din jurnalul celor șapte zile de pelerinaj, șapte capitole.
Recunosc că am citit cartea cu deosebit interes și mare curiozitate, dar și cu ochi critic, având în vedere că, de curând, m-am întors din al doilea pelerinaj în Țara Sfântă. La sfârșitul lecturii, am realizat că mi-am aprofundat cunoștințele despre Israel și despre toate Locurile Sfinte dintre Marea Mediterană și Iordan, din nord, din Galileea, până în sud, în Iudeea și Pustiul Iordanului, apoi, în primul rând, despre Ierusalim și Betleem. Să nu uităm că tot ce e în Vechiul și Noul Testament se regăsește în Israel.
Autoarea Codruța Băciuț consideră că volumul domniei sale este „o carte deschisă”, deoarece oricine o poate îmbunătăți, cu o singură condiție: „să vadă Israelul”, pentru că „Israelul trebuie văzut cu ochii, simțit cu inima și trăit cu sufletul”, deci este necesar să pășești „prin acele locuri pline de sacralitate” (p. 6).
Nu pot afirma categoric dacă paginile cu informații despre Israel cuceresc sau nu cititorul, dar sunt necesare ca o introducere într-o lume cu totul specială pentru istoria creștinismului. Măiestria autoarei își dovedește creativitatea în paginile de jurnal, care nu se constituie în simple enumerări și prezentări sumare ale obiectivelor religioase vizitate. Toate locurile sfinte văzute sunt înfățișate în context evanghelic și prin filtrul sufletului autoarei. De multe ori realizează trimiteri la spațiul creștin românesc, la obiceiuri și tradiții ale poporului român ortodox.
Icoana Maicii Domnului „Ierusalimița” sau „Apărătoarea Ierusalimului”, aflată la Biserica Sfântului Mormânt al Maicii Domnului, îi prilejuiește autoarei ocazia de a aprecia frumoasele noastre pricesne despre Sfânta Fecioară Maria, redând în întregime priceasna „O, măicuță dragă”.
Descriind pelerinajul la Betleem cu Biserica Nașterii Domnului, Codruța Băciuț prezintă un interesant istoric al datei de sărbătorire a Crăciunului în diferite țări și în România, pentru a exemplifica „importanța păstrării și conservării unor obiceiuri, datini și tradiții prin ritual” (p. 23) sau alte pagini redau povestea celor trei magi, cu portretele fiecăruia.
Via Dolorosa cu Biserica Învierii sau a Sfântului Mormânt, Muntele Sion cu mormântul lui David și cu Cina cea de Taină, Biserica Sfântului Mormânt al Maicii Domnului, Muntele Măslinilor cu bisericile și mânăstirile sale, Muntele Tabor, Mânăstirea Hozeva, apoi Mânăstirile Sf. Sava, Sf. Teodosie, Sf. Gherasim, ori localități cu nume sfinte pentru creștini Nazaret, Cana Galileii, Capernaum, Ierihon, Ein Karen, Haifa, Jaffa, Lod, apoi Râul Iordan, Marea Galileii ori Marea Moartă, toate au lăsat urme adânci și profunde în sufletul Codruței Băciuț.
Ca orice pelerin venit din România, autoarea a avut emoții puternice la Hozeva, în fața moaștelor Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul), canonizat de Patriarhia Română în anul 1992, iar, în aceste zile de început de an 2016, a fost canonizat și de Patriarhia Ierusalimului.
Și din acest volum se observă că pelerinii români sunt deosebit de sensibili când aud de contribuțiile românilor la Locurile Sfinte. Personal consider ceva extraordinar faptul că biserica ortodoxă de pe Muntele Tabor este ctitoria, din sec. al XIX-lea, a doi români, arhimandritul Irinarh Rosetti (1771-1859) și ucenicul său, arhimandritul Nectarie Banul. În anul 1892, bătrânul Nectarie, rămas singur, bolnav, a fost nevoit să închine biserica și mânăstirea de pe Tabor Patriarhiei ortodoxe din Ierusalim. De reținut că este prima biserică și mânăstire zidite de români în Țara Sfântă. Astăzi, Patriarhia Ortodoxă Română are două așezăminte foarte bine orânduite, unul la Ierusalim și altul la Ierihon.
Din cartea Codruței Băciuț, sugestiv intitulată „Căutându-L pe Iisus”, aflăm că, în cele șapte zile, grupul de pelerini din Târgu-Mureș a fost condus, pe urmele Mântuitorului în Țara Sfântă, de preotul protopop Nicolae Șincan, caracterizat de autoare ca „ . . minunatul părinte care a vegheat cu blândețe și cu înțelepciunea-i caracteristică asupra fiecăruia dintre noi”, încât „am ajuns cu bine, mai cuminți, mai iertători, mai împliniți sufletește” (p. 92).
În ultima pagină a cărții, Codruța Băciuț realizează, precum un profesor la clasă, pentru ea și pentru cititori –virtuali pelerini-, o fixare și consolidare a cunoștințelor însușite (adică a locurilor vizitate) în timpul desfășurării pelerinajului.
Cartea, scrisă cu mult suflet și deosebit talent (ce trebuie fructificat în continuare), ne demonstrează că pelerinii au pășit pe urmele pașilor lui Iisus, căutându-L și descoperindu-L, prin emoția ce le vibra în inimă, la fiecare închinăciune și sărutare a însemnelor sfințite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Conținutul și frumoasele imagini trezesc interesul și dorința cititorilor de a fi pelerini în Țara Sfîntă.
Luminița CORNEA
