Există o sumedenie de locuri celebre pe Glob, aşezări pitoreşti, obiective istorice, de cult, situri, monumente ale naturii, insule, vestigii ori megalopolisuri spectaculoase despre care a auzit aproape tot natul şi pe care am dori să le vedem aievea.
Minuni şi minunăţii
Unele reprezintă Cele 7 minuni ale lumii antice, altele au fost votate mai anii trecuţi pe Internet de fanii drumeţiilor drept alte 7 minunăţii din lumea largă. Nu omitem din ţintele de vizitat ţări fascinante, dar şi mici aşezări cu un farmec aparte. Se adaugă oraşe celebre odinioară, ascunse sute de ani sub nisip ori în junglă ce au fost descoperite accidental şi puse în circuitul turistic mondial.
Pe unele, mult prea puţine, am apucat să le …explorez, scriind apoi reportaje de drumeţie. Despre alte locuri mirifice – la care încă visez – am citit prin cărţi şi reviste ori am vizionat documentare la televizor.
Ei bine, am întâlnit nu doar prin Europa, ci şi pe alte continente aşa-zise „cotloane”, cum le-am numit cu tandreţe. Adică state mici, relativ modeste ca întindere şi dezvoltare, ţărişoare sau localităţi ferite parţial din calea gloatei de globe-trotteri moderni, ce aidoma unor pachiderme calcă totul în picioare. Sunt nişte „unghere” – vorba vine – pline de farmec, ca de pildă Andorra, San Marino, Gibraltar, Cipru (mai ales partea turcească), Albania, Muntenegru, Macedonia, Sardinia, Gavdos – cel mai sudic punct al Bătrânului nostru continent – etc, etc, unde merită să zăboveşti. Şi staţi, că n-am amintit nimic de partea septentrională, unde stau pitite multe alte asemenea frumuseţi.
În tihnă
În astfel de zone m-am simţit cel mai bine, am avut tihna să admir un apus de soare, să stau tihnit la o terasă, să filmez şi să fac poze, deoarece avalanşa vizitatorilor nu a ajuns încă la apogeu. (Poate se va întâmpla lucrul acesta în urma apariţiei prezentului ciclu de reportaje, cine ştie…)
Chiar am găsit o expresie populară ieşită din uz, ce se potriveşte perfect stării trăite prin acele locuri: „A sta pe cotlon”. Adică a pierde vremea, a trândăvi.
Liliputanul stat–oraş
„Notele de călătorie” prezente se referă exact la un asemenea „colţişor” al Europei, pe lângă care am trecut de multe ori şi l-am tot ignorat. Este vorba de Gibraltar, liliputanul stat-oraş.
Este un mic cerc pe hartă, însă faimos fiindcă dă numele Strâmtorii celebre ce leagă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. Din vechime a fost şi a rămas un important punct strategic al Europei, devenind în anii din urmă şi o atractivă destinaţie de vacanţă, de tipul „city break”.
Am inclus fără ezitări micul Gibraltar în această listă de preţiozităţi turistice, fiindcă oferă o solidă bază de date istorice, arheologice şi geografice, prea puţin ştiute de marele public. La care se adaugă şi un farmec aparte oferit de peisajul frust, imaginea urişului bloc de piatră dominând peisajul până hăt, departe.
…Îmi amintesc că atunci când am vizitat Marocul, a trebuit să iau feribotul de la Tarifa, din Spania, pentru a ajunge la Tanger, pe Coasta de Nord a „Continentului negru”, făcând cunoştinţă destul de aproape cu vestita Stâncă („The Rock”) cu înălţimea de 426 de metri.
-Uite, ce minunăţie!, mi-am zis admirativ. Ia să o trecem în agenda viitoarelor voiaje. Se va ivi prilejul când nici nu mă aştept.
Şi aşa a fost.
Poziţie strategică
Strâmtoarea Gibraltar are o poziționare cum nu se poate mai bună pentru forţele navale. Vasele civile şi militare care sosesc dinspre Atlantic cu destinaţia Marea Mediterană şi viceversa trebuie să treacă musai pe aici. De asemenea, traversarea între Europa şi Africa se face tot prin acest loc îngust.
M-a impresionat deviza în limba latină a micului, dar inexpugnabilului teritoriu peninsular: „Nulli Expugnabilis Hosti” („Nici un inamic nu l-a cucerit!”). Probabil că ştiţi, ori dacă nu aflaţi acum iubiţii mei lectori, că Gibraltarul nu este propriu-zis un stat de sine stătător, ci doar un ţinut dependent de Marea Britanie. De fapt, este singurul teritoriu britanic situat în partea continentală a Europei, situat în coasta Spaniei.
Dar despre rivalitatea dintre cele două puteri o să povestim ceva mai târziu.
Argumente solide
La toate argumentele de mai înainte trebuie să adaug şi farmecul aparte oferit de peisajul frust, de imaginea urişului bloc de piatră ce domină peisajul până hăt, departe. Neapărat ai obligaţia de vizitator să ajungi în vârf. O poţi face fie cu telefericul, cu maşina sau pe scări, trecând printr-o experienţă unică: Rezervaţia maimuţelor. În fine, de acolo din înălţimea muntelui ai să vezi în zilele senine ţărmul…Africii de Nord!!!
Ce poate fi mai frumos?
Aflând toate acestea de la alţii, m-am decis să văd, ce şi cum. Ca atare, mi s-a deschis şi mai abitir apetitul spre a vizita acest interesant simbol geopolitic, militar şi turistic. Ceea ce până la urmă s-a şi realizat, după cum o să reiasă din însemnările de faţă.
Propunere de nerefuzat
Într-o zi Mr. Dan, ghidul atotştiutor ce ne „păzea” discret în hotelul select din staţiunea Marbella, unde aveam un sejur prelungit, a venit cu o sugestie, văzând că mă cam plictisesc. Deşi este cea mai exclusivistă staţiune de pe Costa del Sol din Sudul Spaniei, aflată pe litoralul Marii Mediterane, vestită pentru plajele sale cu nisip fin, pentru terenurile de golf, pentru cazinourile şi hotelurile sale de lux, la un moment dat parcă te simţi cam sătul de atâta papa, băutură, plus „dolce far niente”. Deja simţi cum kilogramele încep să-ţi atârne de atâta UAI, astfel că o schimbare face bine.
Deşi la un moment dat mi-am adus aminte deviza unui fost coleg de redacţie: „Mai bine burtos de la bere, decât cocoşat de la muncă!” Aşadar, am fost chestionat:
– Aveţi chef de o plimbare…instructivă?, m-a întrebat Dan.
– Am, i-am răspuns prompt.
– Ce ziceţi de o vizită în …Gibraltar?
– O.K. E departe de aici?
– 6o de km.
– Trebuie viză, paşaport, euro?
– Carte de identitate sau paşaport, da. (Doar se…flutură prin faţa ochilor poliţiştilor de frontieră). Viza nu-i necesară. Valuta – fireşte. Mai cu seamă dacă fumaţi şi beţi.
– Nu prea. Dar nici nu sunt… călugăr.
– Perfect. O să fiţi mulţumit acolo, întrucât tigările şi alcoolul sunt mai ieftine decât prin alte părţi. Măcar să le faceţi cadou, la un prieten, la un doctor…
– Ohoo, s-au dus vremurile ălea. Se vede că locuieşti de multă vreme în Spania! Oricum, sunt destule alte argumente cu care m-ai convins. Când plecăm?
– Mâine dimineaţă.
– E mult de mers?
– Vreo oră cu maşina. Ne-o oferă bonus conducerea hotelului. Pentru însoţitor ajunge una „cerveza” rece.
– Atunci, „vamos, amigo”… (Va urma) . .
Horia C. Deliu
