Spre sfârşitul anului trecut, la 1 noiembrie 2015, apărea Nr.1 al revistei şcolare mozaic „ACCENTE”, o revistă trimestrială cu un grafic aparte, publicată prin Asociaţia Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, având ca preşedinte pe prof. Maria Ştefan şi redactor-şef: prof. Maria Stoica.

 Coordonatorii apariţiei sunt cadre didactice deosebite, care au o mare experienţă la catedră şi au înţeles, aşa cum spune şi Motto-ul de pe prima copertă a revistei: „Nu poţi învăţa nimic pe nimeni, poţi doar să ajuţi pe cineva să se descopere” (Galileo Galilei): Maria Stoica, prof. de limba română şi latină; Rodica Dobriţoiu, prof. de chimie; Nina Stănoescu, prof. de limba franceză şi geografie; Maria Ştefan, prof. de fizică; Romeo Negrea, prof. de istorie şi religie; înv. Camelia Onofrei; înv. Stela Matei.

Sub îndrumarea acestor oameni dedicaţi educaţiei, se îndreaptă tinerele talente spre a-şi descoperi vocaţia şi a se descoperi pe sine, sentiment ilustrat şi de primele versuri ale poeziei „Omagiu şcolii”, al cărei autor este eleva din clasa XI-A Iorga Diana-Maria: „Cu genţile pe umăr / Şi pline de speranţă / Păşim pe poarta şcolii”. Tânăra elevă este conştientă de misiunea ei şi în acelaşi timp, aducând un omagiu şcolii, ea nu uită că are un drum lung şi anevoios de parcurs până când îşi va desăvârşi devenirea: „Bucuria vieţii în tine se-ascunde, şcoală, / Tu scrii povestea tinereţii noastre! / Cărări pe care doar mintea le pătrunde / Prin teste grele şi ore lungi de curs / Se-adaugă drumului greu de parcurs / Spre cei care vom deveni / Copiii de azi, adulţii de mâine vor fi…”.

Amintind despre aniversarea a 25 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, în Editorial, Redacţia precizează şi scopul revistei nou apărută: „Ne propunem ca ea să informeze despre modul cum se poate învăţa în secolul XXI, fără a trăda bunele tradiţii ale şcolii româneşti. Intenţia este ca revista noastră să surprindă, cu sinceritate, inteligenţă şi umor, psihologia vârstei adolescentine, transmiţând adulţilor un mesaj pertinent despre orizontul de aşteptare al uneia dintre cele mai frumoase vârste din viaţa noastră” (p 3).

Din cuprinsul primului număr, spicuim câteva titluri semnificative: „Imnul nostru”, „Concurs de creaţie-Jubileu”, „Cenaclul literar „După-Amiezile Poeziei”, „Dialog cu tânăra generaţie”, „Concursuri naţionale „Ocrotiţi de Eminescu”, „Semnale editoriale – recenzii de carte”, „Interviurile revistei”, „Pagina absolventului”, „Arc peste timp” etc., care reflectă intenţia şi preocupările tematice ale colectivului redacţional.

Lăudabil este şi interesul pentru păstrarea legăturii cu absolvenţii liceului, în cadrul rubricilor: „Pagina absolventului – de ieri şi de azi” şi „Arc peste timp”, fapt ce poate fi foarte stimulativ pentru cei care frecventează acest colegiu naţional cu care se mândresc elevii şi profesorii deopotrivă, după cum se afirmă în Editorial: „Suntem cu toţii mândri de şcoala noastră care se situează printre primele din judeţ, menţinându-se într-o ierarhie valorică naţională confirmată anual de prezenţa elevilor la concursurile şi olimpiadele pe discipline, de performanţele atinse de aceştia în diverse domenii de cercetare, de creativitatea şi sensisbilitatea celor care au ales arta pentru a se exprima” (p.3).

Prezenta apariţie editorială nu este un fapt oarecare, ci un rezultat al unei munci asidue a unor profesori de excepţie şi a unor elevi talentaţi şi merituaoşi, precum şi a tuturor celor care le-au sprijinit şi apreciat activitatea desfăşurată în cadrul Cenaclului literar „Dupa-Amezile Poeziei”, despre a cărui istoric relatează prof. Maria Stoica în materialul „Şapte ani de activitate fructuoasă”, din care ne permitem să redăm paragraful introductiv (p.14): „În toamna anului 2008, la iniţiativa unui grup entuziast, alcătuit din profesor Rădiţa Palela, Director-adjunct, profesor Ligia Ghinea, Consilier Educativ, şi profesor Maria Stoica, autor al proiectului educativ, lua naştere la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” cenaclul literar care urma să continue activitatea desfăşurată în şcoală de profesor Luminiţa Cornea, coordonator al revistei „Ecou”. Această revistă se distinsese timp de 10 ani, prin efortul de a promova şi susţine elevii talentaţi, publicându-le creaţiile în revistă şi înscriindu-i la concursuri naţionale de creaţie. S-au remarcat numeroase tinere talente care au beneficiat de aprecierea publică, ilustrată prin premiile obţinute la concursurile de poezie, prin „ecourile” pe care le-au înregistrat în presa locală şi naţională. Un exemplu concludent este Tatiana Scurtu, eleva din Basarabia care a venit la studii în România. Stabilită la Galaţi, astăzi este o binecunoscută poetă şi publicistă” (p.14).

În citatul de mai sus este de remarcat continuitatea efortului depus de dascălii iniţiatori şi  de colegii lor care le-au urmat după plecarea dumnealor din colectivul profesoral, astfel că entuziasmul iniţial s-a transmis şi s-a concretizat peste timp în realizări cu adevărat de invidiat. Acest lucru este un exemplu de dăruire profesională şi de înţelegere a misiunii educatorilor, dar şi de satisfacţie atunci când, sub îngrijirea şi îndrumarea lor, sufletele copiilor se deschid spre înflorire. În articolul de la p.17, sub titlul „Dialog cu tânăra generaţie”, Prof. Dr. Romeo Negrea, absolvent al liceului, profesor de istorie şi religie la Liceul de Artă „Plugor Sándor” şi la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, în cuvinte care se vor a îndemn, îşi exprimă gândurile despre misiunea călăuzitoare a dascălului ghid pentru tinerele generaţii: „Tot ceea ce trebuie să facem este să căutăm aceste lumini călăuzitoare, în funcţie de preocupările noastre, şi să le urmăm sfaturile pentru a putea la rândul nostru să devenim „lumină””.

Răsfoind această frumoasă revistă, mai putem citi despre amintiri ale unor foşti elevi, creaţii ale tinerilor talentaţi, evenimente culturale, recenzii de cărţi, interviuri, autoportrete, prezentări de cărţi şi autori, însoţite de fotografii şi ilustraţii originale. Dar cel mai bine este ca cei interesaţi de publicaţie să răsfoiască ei înşişi revista pentru a-şi încânta ochii şi sufletul, şi eventual să trimită cuvintele de aprecire sau contribuţiile pentru nr. 2 al revistei la adresa E-mail: [email protected] .

În încheiere, am dori să subliniem faptul că activitatea acestor profesori şi elevi inimoşi s-a bucurat de aprecierea şi sprijinul moral al unor oameni de cultură şi de litere, reprezentativi pentru acest spaţiu geografic din centrul ţării: Ion Popescu Topolog, Doru Munteanu, Daniel Drăgan, Ioan Suciu, Nadia Cella Pop din Braşov, Ionel Simota, Ştefan Danciu din Miercurea-Ciuc, Nicolae Băciuţ şi Valentin Marica din Târgu-Mureş, dar şi profesori-scriitori, precum Dorina Moraru Drăghici şi Doina Dobrean din Harghita, Stelian Răducanu din Braşov”. Prin participarea lor la evenimentele cenaclului, aceste personalităţi de marcă aduc organizatorilor şi membrilor cenaclului nu doar suportul moral, ci şi nota de preţuire pentru activitatea plină de dăruire a celor care, azi aflaţi pe băncile şcolii, mâine mâine vor fi co-creatori ai unui alt viitor.

Salutând noua apariţie editorială, nu ne rămâne decât să le urăm tuturor elevilor, profesorilor şi susţinătorilor noi succese în munca lor nobilă!

. .  Prof. Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail