. . Interviu cu colonel în rezervă Augustin Covaciu
I-a plăcut sportul de când se ştie. Încă din liceu şi din Şcoala Militară a practicat alergarea şi a avut rezultate sportive frumoase.
Timpul a trecut şi în trecerea sa, a luat şi preocuparea domnului Augustin Covaciu pentru alergare: „La Şcoala militară am fost lider la alergare, dar pe urmă, lucrurile s-au schimbat şi am fost un om obișnuit ca toată lumea – am lucrat, am mâncat, am băut”. După pensionare, în urmă cu aproximativ cinci ani, şi-a redescoperit pasiunea pentru lectură, dar şi pentru mişcare: „Atunci am început să citesc despre una, despre alta, despre ce înseamnă efortul fizic și am început să alerg”, mărturiseşte. Tot de atunci, a început să dea mai multă atenţie alimentaţiei.
Astăzi, la cei aproape 67 de ani pe care îi are, domnul Augustin Covaciu nu lasă să treacă nicio zi în care să nu alerge cel puţin cinci kilometri, şi dovedeşte că vârsta nu este o scuză pentru a nu fi activ.
În 2015, Augustin Covaciu a participat la 22 de competiţii naţionale şi internaţionale, la categoria „Veterani” şi a ocupat locul I la 21 dintre acestea, însă precizează că nu aleargă pentru premii şi nu concurează decât cu sine.
-Când aţi început să alergaţi? Când v- ați apucat de acest sport?
– Eu, cât am fost tânăr, am alergat și am concurat foarte mult. Încă de când eram în liceu, și în Şcoala militară și am avut rezultate sportive excepţionale. La Şcoala militară am fost lider la alergare, dar pe urmă, timpul a trecut…lucrurile s-au schimbat şi am fost un om obișnuit ca toată lumea – am lucrat, am mâncat, am băut. Odată cu trecerea timpului, a început organismul să mai „scârțâie”… stăteam prost cu stomacul… am fost la consultaţii, investigaţii, dar nu mi s-a găsit ceva major. M-am mai tratat, dat tot nu era bine. Atunci am început să citesc despre una, despre alta, despre ce înseamnă efortul fizic și am început să alerg.
– Când se întâmpla acest lucru? După acea pauză, când ați reînceput să alergați?
– Ieșisem la pensie deja. Am reînceput să alerg acum cinci ani. Și, după ce am ieșit la pensie, nu am mai putut să dorm ca altădată până dimineața și atunci am redescoperit pasiunea de a citi. Atunci am aflat ce înseamnă cu adevărat să citești. Nu prea avusesem timp să citesc până atunci. Am citit, ca elev, ce trebuia- că atunci era o tendință, se citea – iar după ce am început să lucrez, nu prea am mai citit, trebuie să recunosc…am muncit. După ce am ieșit la pensie, am făcut o pasiune în a citi despre organism, despre alimentație şi chiar şi despre relaţiile dintre oameni.
Odată ce am început să alerg, am început să aplic o dietă, un regim alimentar în corelație cu tendința de a face efort, pentru că să faci efort presupune să te alimentezi cu alimente energetice, pentru că dacă nu te alimentezi cu ce trebuie, nu produci energie (…). Am început să mă informez despre alimente (…) și am început să le experimentez (…). Atunci, am început să mănânc ţinând cont de calorii și să țin socoteala câte le ard și câte rămân înăuntru (…). De la ora 19.00 sunt pe stadion în fiecare zi. Cam în jur de o oră alerg, dar dacă fac încălzire, dacă mai fac plimbări, trece cam o oră jumătate sau trec două ore.
– Aveţi acest program chiar și în perioada rece? Chiar și iarna?
– Da. În noaptea de Revelion, eu am fost pe stadion la ora 00.00. Așa simbolic…că nu mă duc la petreceri de Revelion, pentru că dieta mea nu-mi permite (…). Și m-am dus pe stadion. Bineînțeles că nu era nimeni…cine să fie în noaptea de Revelion pe stadion?
– Şi ştiu că aţi participat şi la competiţii, în ultimii ani…
– Când am început să alerg (n.r – în urmă cu cinci ani), la concursuri nu am vrut să merg…pentru că, în tinerețe, cât eram tânăr și alergam și aveam rezultate foarte bune, îmi era atât de greu câteodată…. Îmi era foarte greu să câștig o probă…ca și acum, pentru că la un moment dat, există cineva la fel de bun ca tine (…). Nu pot să îl uit pe antrenorul pe care l-am avut atunci – un profesor, director al Școlii sportive – care mi-a spus: ”Ai mare grijă! Atunci când tu nu mai poți și concurentul e lângă tine, fii sigur că nici el nu mai poate.” Și atunci, când îmi venea să abandonez, pentru că, efectiv este atât de greu să alergi cu toată forța și cu toată energia, încât zici „Nu mai pot și trebuie să abandonez” – în acele momente mă gândeam la ceea ce mi-a zis antrenorul. După acea teorie alerg și acum, doar că acum alerg mult mai lejer decât înainte.
Însă, cum spuneam, nu am vrut să mă duc să concurez. Am început stilul acesta de viață – terapia aceasta – și am devenit un om lejer, fără probleme, nu mă forțam. Aici, la stadion, mișcarea a devenit o modă. Acum cinci ani, când m-am apucat eu, nu alerga nimeni (…). Vara, cam 100 de persoane sunt pe stadion…tineri – şi predomină fetele. Persoane de vârsta mea sunt foarte puține acolo.
De concurat nu concurez decât de doi ani – în – 2015 și 2014 – pentru că a venit concursul de la Sfântu Gheorghe şi am fost provocat; mi s-a spus: ”Nu puteți să concuraţi, că nu sunteți pregătit”; m-au provocat și m-au dus la concurs. Primul a fost mai greu, dar de atunci trebuie să mă duc la concurs, pentru că „microbul” acesta nu îl mai pot abandona.
– Ce ne puteți spune despre rezultatele recente la competiții?
– Anul trecut am participat la 22 de competiții naționale și internaționale, din care am câștigat locul I la 21. Numai la un concurs, aici, acasă – un semimaraton național ce a avut loc la Sfântu Gheorghe am ieșit pe locul II, fiindcă grupa de vârstă a fost mai extinsă. Campionatul Național de sală a fost printre primele concursuri din 2015, și acolo am câștigat patru probe – la 400 m, la 800 m, la 1500 m și la 3000 m, din care la vreo trei probe am făcut record național. Există un campionat național de cros care se ține la Pitești și un campionat național de șosea – pe amândouă le-am câștigat cu locul I. În mai 2015, a fost un semimaraton internațional – ”Half Marathon”, organizat de către Compania Petrom București și am luat locul I. Tot în mai, ziarul „Click” a organizat un cros în Parcul Herăstrău, de vreo 7 km – la care am luat locul I. La Campionatul Național de atletism pe pistă, în aer liber, ce a avut patru probe – 400, 800, 1500 și 5000 m, am luat locul I. La Semimaratonul Sfântu Gheorghe, am luat locul II, așa cum am precizat anterior. Am fost la Balcaniadă – în septembrie, la Salonic, în Grecia, și am câștigat cinci probe – am participat la 400, 800, 1500 și două ștafete. În octombrie am participat la Maratonul Internațional – în București, organizat de Raiffeisen Bank, unde am luat locul I. În noiembrie, la Brașov am participat la Crosul 15 noiembrie și am luat locul I; am participat și la Campionatul Municipiului București și am câștigat două probe – de 1500 și 5000 m, deci acestea sunt concursurile – 22 de probe. La anii pe care îi am, am reușit să dezvolt astfel capacitatea fizică a organismului, pentru că de fapt eu nu pentru concursurile acestea fac ceea ce fac.
De cinci ani de zile, alerg în fiecare zi- fac un fel de terapie. Alerg zilnic de la cinci kilometri în sus. Deci, trebuie să ard în fiecare zi, în jur de 1.000 de calorii. Organismul, ca să funcționeze la capacitatea sa, trebuie să producă energie. Organismul uman este ca o mașinărie care produce energie. Oamenii trăiesc atâta timp cât sunt capabili să producă energie. Organismul se şi degenerează (…). Oamenii, prin confortul pe care și-l doresc, devin comozi; confortul, pentru oameni înseamnă comoditate – să nu lucreze mult, să nu alerge, să nu depună efort. După toate lucrurile acestea moderne, oamenii tânjesc. Nu vor să înțeleagă că organismul e făcut să funcționeze, nu să doarmă ca ursul iarna. Iar eu am plecat de la ideea aceasta. Nu pentru concursuri alerg zilnic de la cinci km în sus pe zi, ci este stilul meu de viață; vreau să văd eu până unde pot să ajung.
– Antrenamentele pentru competiţii diferă faţă de antrenamentul pe care îl faceţi zilnic?
– Foarte puţin diferă, pentru că eu am rezistenţa deja făcută, dezvoltată (…).
– Dintre toate competițiile la care ați participat în ultimii doi ani, care sunt cele care au avut cel mai mare impact asupra dumneavoastră?
– Cel mai greu concurs a fost cred că acum doi ani, în 2014. Este vorba despre un maraton în Transfăgărășan. Startul s-a dat de la hotelul de la Cascada Bâlea și am alergat până la Cabana Capra -21 de km, era semimaraton. Eu am lucrat pe Transfăgărăşan, după ce am terminat şcoala. Acolo lucra Armata, pe Transfăgărăşan, iar arma mea (n.r. – specialitatea militară) – care se numeşte Geniu – face drumuri, poduri, distrugeri de obiective, e o armă mai complexă. Organizatorii au aflat acest lucru şi înainte de start m-au rugat să vorbesc în deschiderea competiţiei, prezentându-mă ca fiind singurul concurent care a făcut acest drum şi care aleargă pe drumul lui, după 40 de ani. A fost emoţionant şi aproape că mi-au dat lacrimile. A fost o chestiune atât de simbolică, să te întorci după 40 de ani pe drumul pe care l-ai făcut, pe când alţi colegi au murit şi s-au întâmplat atâtea lucruri. A fost formidabil.
La semimaratonul de pe Transfăgărăşan, dintr-o 100 de concurenţi eu eram cel mai în vârstă. Restul erau tineri. Acesta este un concurs de hobby, nu se concurează, ci te duci de plăcere (…). Dintr-o sută, am ajuns pe locul 15, şi toţi erau sub 40 de ani. Dar, când am ajuns acolo sus…atât de greu a fost – îmi tremurau picioarele deja şi când am spus că gata, am scăpat, a trebuit să alerg printr-un tunel, vreun kilometru – şi era fără aer…a fost mai greu decât la urcare…Acela a fost cel mai greu, cel mai frumos… (…). Iar de anul trecut, cel mai grozav a fost concursul din Grecia, despre care am amintit.
– Anul acesta, ce planuri aveţi, în ceea ce priveşte alergarea?
– Ce planuri am? Anul trecut am alergat foarte mult…asta nu este în concordanţă cu conceptul de sănătate şi trebuie să mai reduc din capacitatea aceasta şi să mă ocup mai mult de sănătate, pentru că este mai importantă decât de a brava la concursuri. Am să fac eforturi mai moderate, am să trăiesc sănătos, până unde se poate… bătrâneţea nu se poate evita, dar ce se poate face? Organismul se naşte şi are o capacitate, un potenţial după vârsta pe care o ai. Deci, cu cât eşti mai tânăr, cu atât e mai potent organismul…nici fotbaliştii nu pot să joace decât până la o anumită vârstă…deci, organismul are un vârf de performanţă; are o pantă ascendentă şi are o pantă descendentă. Sfârşitul e mai aproape sau mai departe. Când te apropii de sfârşit, deja organismul se degradează în cascadă…e cu mult mai uşor şi mai lentă panta ascendentă – deci copilul, creşte, creşte, treptat, dar cel în vârstă, când a început să cadă …cade și degradarea e în cascadă şi nu se poate opri. Singurul lucru care se poate face ca să încetineşti această rostogolire care te duce la sfârşitul vieţii, e să îl pui pe organism să producă energie, zic eu.
Nu ştiu dacă pot să accepte toţi această teorie. Am citit despre acest lucru. Dacă îl forţezi pe organism să producă energie, atunci el nu are timp să cadă, nu are timp să moară, cred eu şi atunci eu încerc să îl pun să producă energie, ca să îndepărtez sfârşitul, capătul. Asta încerc eu să fac.
– Şi atunci, ce înseamnă pentru dumneavoastră alergarea?
– Nu trebuie neapărat să faci alergare, ci să faci un mod de mişcare. Dar, alergatul este mama sporturilor…toate sporturile mari, sau majoritatea, mai puţin şahul, implică alergare. (…). Deci, în general, totul se bazează pe alergare (…). Am mai fost întrebat de ce alerg. M-a întrebat un doctor cardiolog de ce alerg şi am răspuns şi spun şi acum de ce alerg şi ce reprezintă alergarea pentru mine: prin alergare, dezvolţi capacitatea cardiacă. Piesa de bază în organism este inima, cu toate anexele – adică toată vascularizaţia, până la celulă. Inima este pompa care duce şi aduce sângele până la ultima părticică din organismul fiecăruia. Este esenţială pentru viaţă, fără ea nu se poate trăi. Când alergi, creşte pulsul şi inima trebuie să se mişte mai cu spor. Dacă se mişcă mai cu spor, inima se întăreşte, îşi creşte puterea şi potenţialul (…). Eu dacă alerg, am întărit muşchiul, inima, şi nu obosesc aproape niciodată. Acesta este primul scop pentru care alerg. Sunt convins de acest lucru, am aplicat acest lucru pe mine şi se vede că la cei aproape 67 de ani, pot să depun efort cu mult mai mult decât cei de vârsta mea, şi uneori, mai mult decât cei tineri. De ce? Pentru că mi-am antrenat „pompa” aceasta. În al doilea rând, dacă alergi se dezvoltă capacitatea pulmonară. Capacitatea pulmonară, de regulă, se reduce, pentru că oamenii respiră, din cauza stresului, din ce în ce mai puţin. Dacă alerg, trebuie să se ducă aer în plămân mai mult decât cel care stă şi se uită la calculator (…). În situaţia mea, zic eu, plămânul e viguros şi e foarte important acest lucru. În al treilea rând, din atâta aer, cât intră în mine, rămâne oxigenul – alimentul de bază al organismului. Creierul, fără oxigen, nu trăieşte. Dacă creierul este alimentat cu oxigen, este liniştit..fără oxigen, este agitaţie. Oamenii sunt stresaţi…din cauza lor… sunt stresaţi şi respiră foarte puţin. Şi eu, când eram la serviciu, nu făceam altceva… mergeam la muncă, apoi mergeam acasă şi mă culcam pentru că se transmitea oboseala de la creier, în organism, pentru că foarte puţin oxigen ajungea unde trebuie. Când oamenii dorm, respiraţia intră la normal. Abia atunci se duce suficient oxigen la creier. Eu dorm foarte puţin, pentru că din cauza alimentaţiei cu atâta oxigen, avută prin alergare, nu trebuie să mai dorm atât ca să se reoxigeneze creierul (…). Sunt trei motive deja, pentru care alerg. Al patrulea, păstrez un sistem muscular activ şi în măsură să îmi asigure mobilitatea. La bătrâneţe, oamenii suferă de imobilitate, adică se deplasează greu pentru că totul „scârţâie”. Dacă am sistemul muscular viguros, mă deplasez uşor. De fapt, acesta este scopul meu fundamental: ca la bătrâneţe să am mobilitate. Dacă alerg, consum calorii şi rămân suplu (…). În concluzie, cred că oamenii trebuie să facă în aşa fel încât, la bătrâneţe să se poată mişca lejer…pentru că este un impediment mare să aibă cineva grijă de tine (…).
– Ați practicat și alte sporturi înainte ?
– Da… Am jucat şi fotbal…am fost un tip sportiv la viaţa mea… puteam să fac orice sport. Am ceva nativ în acest sens. Mie încerc să îmi demonstrez că sunt mai bun decât înainte. Am reuşit să fac pasul înainte, nu să bat pasul pe loc sau să dau înapoi. Asta şi urmăresc. Nu concurez cu nimeni… fac asta pentru mine. Acum, la sfârşit de 2015 s-a făcut o reuniune cu sportivii amatori, nu cu cei de performanţă şi mi s-a oferit o cupă…m-au numit – cei din Cercul de alergare „Gall Lajos” – „Cel mai premiat veteran” – pentru că de la 35 de ani în sus se consideră că ieşi din competiţiile de performanţă şi cine mai face sport merge în competiţiile de veteran şi concurează pe segmentul de vârstă (…). Eu, acum concurez la categoria + 65 de ani (…). Deci, am fost numit „Cel mai premiat veteran”, fiindcă din 22 de concursuri, am câştigat 21. Nu eu sunt cel mai bun… Câştigătoare din toate acestea este starea mea de sănătate. Pentru asta mă zbat – alerg şi ţin dietă strictă, severă (…).
-Şi chiar spuneaţi şi că pentru anul 2016 nu competiţiile sunt prioritatea dumneavoastră…
– Nu. Nu au fost nici în anul 2015. Am vrut să îmi demonstrez mie până unde pot să ajung la aceste competiţie.
– Aveţi un mesaj pentru cei din jur, pentru cititorii noştri?
– Nu pot, nu vreau să transmit niciun mesaj. Lucrurile acestea trebuie să le înţelegi de unul singur, trebuie să vrei să faci mişcare. Ceea ce fac eu este extrem de greu şi nu am putut să conving pe nimeni de lucrurile acestea (…). Nu mi-am propus să conving pe nimeni de aceste lucruri (…). Nu recomand nimănui nimic. Am descoperit singur acest stil de viaţă şi este foarte greu să schimbi obiceiuri. Am citit într-o carte că la tinereţe eşti robul instinctelor. La bătrâneţe eşti robul deprinderilor. Eu deja am deprinderi în acest sens. Deja, după atâta exerciţiu, a devenit o obişnuinţă, alergarea, ceea ce mănânc, toate acestea au devenit obişnuinţă pentru mine. Acesta este stilul meu de viaţă. Cum pot să spun eu cuiva să facă aceste lucruri, când mie mi-a trebuit atâta timp să le fac?
A consemnat Ana Alina Costache
