. . Câteva sute de persoane au participat miercuri la slujba de Bobotează oficiată la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, unde preoţii au sfinţit aproape 2500 de litri de apă pe care i-au împărţit credincioşilor.

Preotul Sebastian Pârvu a declarat, pentru AGERPRES, că şi-ar dori să fie reînnodată tradiţia sfinţirii Râului Olt, la care s-a renunţat în urmă cu câţiva ani din motive tehnice, iar toţi enoriaşii celor trei biserici ortodoxe din Sfântu Gheorghe să se întâlnească într-o procesiune de Bobotează.

„Ne-am dori foarte mult să ieşim la o apă curgătoare, la Râul Olt care trece prin oraşul nostru, dar e o problemă ce ţine de logistică. Pe malul Oltului nu există un loc amenajat în acest scop, accesul e greoi, e pericol să aluneci şi dacă e zăpadă şi dacă e noroi (…), iar printre enoriaşi sunt foarte multe persoane vârstnice (…) Ar fi nevoie de o platformă, nu am vorbit încă cu Primăria să amenajeze aşa ceva (…) Mai sunt şi alte probleme tehnice (…) dar ne dorim să facem o procesiune de Bobotează, iar toate cele trei biserici din oraş să ne întâlnim acolo”, a declarat preotul Sebastian Pârvu.

Pentru a evita aglomeraţia, preoţii de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe au distribuit enoriaşilor şi câteva sute de pet-uri cu apă sfinţită în Ajunul Bobotezei. Potrivit acestora, Agheasma Mare, care poartă în ea puterea purificatoare şi sfinţitoare a harului Dumnezeiesc, poate fi băută timp de opt zile, de la Bobotează până pe 14 ianuarie inclusiv, după care numai în situaţii speciale, cu dezlegare de la duhovnic.

În zilele premergătoare Bobotezei, preoţii au sfinţit casele enoriaşilor şi vor continua să meargă şi după sărbătoarea Sfântului Ioan la cele la care nu au ajuns.

„Noi am început să mergem cu Boboteaza de pe data de 2 ianuarie şi am păstrat Aghiasmă de anul trecut ca să sfinţim casele oamenilor (…) Boboteaza e un prilej de a interacţiona cu oamenii, de a-i invita să se alăture comunităţii bisericeşti, de a deveni membri activi (…) Eu sunt mulţumit pentru că biserica e plină, oamenii se spovedesc şi sunt apropiaţi de biserică, dar dacă ne uităm la statistică vedem că în Sfântu Gheorghe sunt aproape 12.000 de ortodocşi şi procentul celor care participă periodic la slujbe nu ştiu dacă depăşeşte 10% la nivel de oraş”, a conchis preotul Sebastian Pârvu.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail