În viaţă trăim, asistăm la sau auzim multe întâmplări ciudate, stranii, înfricoşătoare, incredibile sau banale şi nu ştim dacă ele aparţin paranormalului sau predestinaţiei.
. . Din punct de vedere filozofic, „întâmplarea” este înţeleasă ca o „categorie care desemnează însuşiri şi legături neesenţiale, singulare şi vremelnice (având o determinare cauzală)”. Ea este asociată cu „hazardul”, deci ceva se întâmplă pentru că se întâmplă, nu este nimic predestinat. Şi totuşi definiţia filozofică include precizarea „având o determinare cauzală”, adică întâmplarea are o cauză sau mai multe. Să luăm un exemplu ciudat de banal, spicuit dintr-o scurtă ştire din publicaţia „Libertatea”, p.2, Nr.84587/24 noiembrie 2015, sub titlul: „A murit agăţat de gard”. Câteva detalii: „Un bărbat de 33 de ani din localitatea vasluiană Tutova a fost găsit mort, în picioare şi cu capul prins între scândurile unui gard. În urma primelor cercetări, anchetatorii au stabilit că, ieri seară, în timp ce bărbatul mergea spre casă, după ce făcuse cumpărături de la un magazin din sat, s-ar fi sprijinit de gardul respectiv. În acel moment, una dintre scânduri s-ar fi rupt, iar gluga hanoracului cu care era îmbrăcat s-a prins într-un cui şi l-a strangulat”. Ce sfârşit stupid! Acum noi ne putem pune câteva întrebări de genul: „Dacă omul nu s-ar fi dus la cumpărături? Dacă nu s-ar fi rezemat de acel gard? Dacă scândura gardului ar fi fost mai rezistentă? Dacă el n-ar fi fost îmbrăcat cu hanorac? etc.”, atunci s-ar mai fi produs nenorocirea?! Ce anume a făcut ca întâmplarea să aibă totuşi loc?! Să fi fost predestinaţie?
Prin cuvântul „predestinaţie” se înţelege o „doctrină teologică (prezentă în creştinism şi în islam) sau filozofică potrivit căreia Dumnezeu, printr-un plan divin, hotărăşte dinainte mântuirea unora şi damnarea altora, indiferent de faptele acestora”. Să luăm ca exemplu o altă ştire din ziarul „Libertatea”, p.9, Nr.8457/23 noiembrie 2015, cu titlul „Ea este Elena Ceauşescu din Casa Poporului”. Ştirea ne informează: „Libertatea a descoperit că, în Palatul Parlamentului, chiar în „Cabinetul 2” (n.r. destinat fostei Elena Ceauşescu), lucrează totuşi o anume Elena Ceauşescu”, o tânără de 32 de ani, studentă la Politehnică. Nu vi se pare o coincidenţă stranie, care ilustrează dictonul: „Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”? Ne putem întreba dacă această „întâmplare” este de fapt o predestinaţie?
Din punct de vedere cosmologic, Universul este logic şi nu hazardat, iar ceea ce noi numim „întâmplări” sunt de fapt rezultatul unui lung şir de cauze şi efecte care se pot întinde pe parcursul unei singure vieţi sau a mai multora. Dacă însă cititorii găsesc şi alte explicaţii, cu atât mai bine, aceasta însemnând că mintea scormonitoare a omului lucrează.
Pentru a menţine atmosfera de mister, nu vom încheia acest articol înainte de a ne opri la un alt material descoperit tot în ziarul „Libertatea”, Nr.8466/2 decembrie 2015, semnat de Andreea Ciocănel şi având titlul „Un tânăr din California are realizări excepţionale / La 17 ani lucrează pentru NASA”. Autoarea articolului ni-l prezintă pe acest tânăr cu numele Moshe Kai Cavalin astfel: „Moshe e considerat un adevărat geniu”, iar în rezumatul introductiv se spune: „Moshe Kai Cavalin, un tânăr din California, a uimit întreaga lume cu inteligenţa lui. La doar 17 ani, a reuşit să facă mai multe lucruri decât un om care abia le face într-o viaţă întreagă. Lucreză pentru NASA, e expert în arte marţiale, pilotează avioane, a absolvit două facultăţi şi este autorul unei cărţi bestseller”. Caracterizarea lui este completată de un alt fragment din articol: „Mama acestuia e taiwaneză, , tatăl – brazilian şi, potrivit părinţilor săi, Kai a început să vorbească de la vârsta de patru luni, iar primul cuvânt pe care l-a rostit a fost „avion”, în limba chineză”. Nostim, nu? în loc ca primul cuvânt rostit de către un bebeluş să fie „mama”, personajul nostru a venit pe lumea cu gândul la avioane. Tânărul în cauză afirmă despre sine „că nu este un geniu, ci un om normal şi a ajuns să aibă atâtea realizări la vârsta de 17 ani datorită combinaţiei de părinţi dedicaţi, motivaţiei şi inspiraţiei”. Putem să-l credem sau nu. Şi ne putem întreba ce anume a făcut ca acest tânăr să aibă astfel de capacităţi, munca asiduă, moştenirea genetică sau alte cauze? De ce nu sunt majoritatea copiilor la fel de dotaţi? Ceea ce afirmă el: „datorită combinaţiei de părinţi dedicaţi” este doar un aspect, dar acesta nu explică întregul fenomen, şi nici motiviţia, inspiraţia şi studiul continuu nu o fac. Cosmologii ne-ar spune că viaţa lui actuală este un rezultat al evoluţiei din vieţile trecute, dar aici deja depăşim graniţa obişnuitului şi încălcăm doctrina creştină, deci ne oprim pentru a nu fi taxaţi ca „indezirabili”.
Totuşi ne mai frământă o idee cuprinsă în sintagma „datorită combinaţiei de părinţi dedicaţi”. Să fie oare aceasta ideea pentru care se doreşte „amestecarea raselor”, pentru a naşte „genii”? Aşa poate s-ar explica şi scopul „multiculturalismului” şi chiar exodul refugiaţilor asiatici şi africani spre ţările europene cu populaţia prea comodă şi îmbătrânită, şi care ar trebui „revigorată”. Este acest exod doar întâmplător, predestinat sau este el dirijat şi controlat în anumite scopuri? Desigur, ne putem pune şi alte multe întrebări, dar lăsăm această plăcere cititorilor…
Mihai Trifoi
