O carte de suflet ziditoare este aceea a tânărului ieromonah Maxim Morariu „Sfântul Constantin Brâncoveanu – un model pentru tinerii de astăzi”, tipărită cu binecuvântarea Î.P.S. Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015.
Deși apărută în „colecția misionară de tineret” a Editurii Renașterea, lucrarea este, în întregimea ei, o foarte serioasă operă științifică. Impresionează dintru început bogatele note și trimiteri bibliografice, de la surse și documente vechi, la volume și studii publicate în reviste de specialitate din secolul XX, până la cele mai recente, cum ar fi cele apărute în proaspăta revistă „Astra Salvensis”.
Față de numeroasele cărți ce s-au scris despre Sfântul Voievod Martir Brâncoveanu (1654-1711), volumul realizat de pr. Maxim Morariu reprezintă o sinteză și, așa cum se arată în „Introducere”, „se constituie deopotrivă într-un pios omagiu adus voievodului, într-o cercetare în paginile căreia se interferează istoria cu spiritualitatea răsăriteană” (p.7), aducând în fața cititorilor valorile perene ale Ortodoxiei, oferind modele pentru trăirea cu maximă intensitate a adevărurilor de credință.
În sufletul tinerilor de astăzi, și nu numai, se pune firesc întrebarea: ce înseamnă a fi martir? Autorul, pr. Maxim Morariu, răspunde la această întrebare, expunând motivațiile ce stau la baza „pecetluirii credinței sincere cu viața însăși” (p.9). Celor tineri, Constantin Brâncoveanu le-ar putea servi drept model, iar celor mai în vârstă le-ar putea oferi răspunsul la multe întrebări și frământări legate de credință.
Lectura cărții, deosebit de plăcută, este facilitată de sistematizarea în mai multe subunități: „Viața Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu până la urcarea pe tron”, „Domnia lui Constantin Brâncoveanu”, „Martiriul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, al fiilor și al ginerelui său”, „Moștenirea lui Constantin Brâncoveanu”, urmate de „Anexă” și „Bibilografie”.
Primele capitole reliefează, într-o manieră cuprinzătoare, fiecare etapă a traseului pământesc al Voievodului Constantin Brâncoveanu. Astfel autorul evidențiază faptul că, încă de tânăr, domnitorul Brâncoveanu se „va remarca drept unul dintre cei mai erudiți boieri ai Munteniei vremii sale” (p. 13). Privitor la viața domnitorului, autorul recunoaște o anume penurie documentară cu care s-a confruntat în cercetare. Analizând informațiile, observă că a fost o perioadă densă în evenimente, dovedind că voievodul Constantin Brâncoveanu a fost un bun creștin și un om de cultură special pentru acea epocă, unul dintre boierii cei mai înstăriți ai țării, înainte de a ajunge domnitor.
Concludent, autorul lucrării accentuează trăsăturile voievodului Constantin Brâncoveanu, faptul că a dus o politică chibzuită și binefăcătoare pentru țară. Ca diplomat, el „a posedat calități remarcabile, reușind să mențină, prin alianțe și prin alte mijloace, pacea în țara sa și să nu o amestece în niciunul dintre multele conflicte care au bântuit epoca în care a domnit” (p. 21).
Părintele ieromonah Maxim Morariu insistă asupra activității de pacifist desfășurată, în cei 26 de ani de domnie (1688-1711), de către Constantin Brâncoveanu. Aceasta împodobește, alături de alte calități (răbdarea, în primul rând), profilul aghiografic al voievodului martir. Constantin Brâncoveanu devine, în repetate rânduri, „un adevărat ambasador al păcii în Balcani”, printr-o politică de observație atentă, realizând legături cu toți vecinii, prin scrisori, solii și daruri, astfel reușind, spre exemplu, „să țină țara neamestecată în războiul dintre austrieci și turci, încheiat prin pacea de la Craloviț în 1699” (p. 22, cf. Radu Greceanu).
Autorul volumului caracterizează multiplele contribuții ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, ca om de cultură: a ctitorit biserici și mânăstiri, atât în Țara Românească cât și în Transilvania, a sprijinit tiparul și învățământul superior, reorganizând, la 1694, Academia Domnească de la București; a fost protector al Orientului Ortodox și al lumii balcanice (multe danii la mânăstirile de la Sfântul Munte Athos), „ctitorirea de lăcașuri de cult fiind un punct forte al activității sale” (p. 26); încearcă să-i ajute pe românii ardeleni să nu-și piardă identitatea confesională, știut fiind că, dacă aceasta se pierdea, ar fi fost în pericol însăși identitatea lor națională etc.
Apreciem afirmația autorului, obținută în urma cercetărilor, precum că domnitorul Brâncoveanu a contribuit la realizarea tranziției dinspre spațiul și omul medieval înspre cel modern în Țările Române și a dovedit că „actul martiriului său nu a fost un eveniment spontan, forțat de conjuncturi, ci a fost materializarea unor crezuri sincere care i-au marcat întreaga viață” (p.30).
Aflăm din cartea la care facem referire că evenimentele legate de martiriul lui Constantin Brâncoveanu au fost mai intens mediatizate decât toată bogata activitate desfășurată ca domnitor. Despre martiriul Brâncovenilor „s-a scris din contemporaneitatea evenimentului și se mai scrie încă și astăzi”(p.41).
Concluzia autorului referitoare la tema bogat prezentată este că „avem de a face cu o mare personalitate a culturii și spiritualității românești din cea de-a doua parte a secolului al XVII-lea și prima parte a sec. al XVIII-lea, care a contribuit, prin tot ceea ce a făcut, la conservarea culturii și spiritualității românești autohtone din spațiul muntean pe care l-a condus, dar și din cel transilvănean. Totodată, avem de-a face cu un mare mecena și cu un creștin sincer, care a pus în practică în viața lui prescriptele evanghelice și a încununat o viață trăită creștinește prin jertfa supremă a vieții lui, oferită în dar Domnului ” (p. 50-51).
În Anexă, autorul transcrie Balada lui Constantin Brâncoveanu, varianta Vasile Alecsandri, baladă care emoționează până la lacrimi, care ne determină să nu uităm nicicând testamentul moral al marelui voievod martir: „ . . Facă Dumnezeu ce-o vrea! / Chiar pe toți de ne-ți tăia, / Nu mă las de legea mea!” (p. 61).
Tânărul ieromonah Maxim Morariu dovedește prin această lucrare, cât și prin celelalte cărți și studii publicate în reviste și volume de prestigiu, de care avem știință, că are calitățile și abilitățile unui cercetător științific foarte bine pregătit profesional în domeniul teologic și istoric. Dumnezeu să-i rânduiască mult succes și toate darurile spre folosul duhovnicesc al cititorilor!
Luminița CORNEA
