. . 
În junglă trăiesc laolaltă multe jivine. Pe lângă marii prădători care se hrănesc cu vietăţile mai corpolente, mişună o mulţime de alte animale şi animăluţe de pradă, care se mulţumesc cu mai puţin, pentru că toţi trebuie să trăiască, iar cele care nu sunt capabile să ucidă pentru a-şi procura hrana ori mor de foame ori se satură cu scoarţa copacilor, cu muşchii de pe jos, cu fructele care cad din copaci, cu frunze şi iarbă, fiecare după cum îi este felul.
Într-o societate omenească tot la fel, pe lângă marii şpăgari care dau tunuri de zeci şi sute de milioane, pe lângă politicienii corupţi care îşi folosesc funcţiile în scopuri personale, pe lângă aroganţii directori de întreprinderi care îşi trag salarii şi prime imense chiar şi atunci când întreprinderea manageriată de ei se află în stare de faliment, pe lângă „privaţii” îmbogăţiţi rapid în mod misterios, cu cât cobori mai jos lucrurile se diversifică, începând cu pleiada funcţionarilor publici pe la care trebuie să treci ca pe sub furcile caudine până să rezolvi o problemă, căci ei reprezintă „sfinţii care te mănâncă până când ajungi la Dumnezeu”, şi până la ultimii găinari şi pişicheri care-şi duc traiul la baza piramidei. Cât despre ceilalţi, umilii lucrători, oamenii cinstiţi, copiii şi bătrânii, bolnavii şi suferinzii, ce să mai vorbim, fiecare să se descurce cum poate, ei sunt „masa de manevră”, mai ales dacă au drept de vot.
Astăzi vom vorbi puţin despre categoria găinarilor şi pişicherilor, reprezentanţi mărunţi ai plevuştii prădătoare.
Când spunem „găinar”, automat de gândim la banala găină de prin curţile gospodarilor, şi nu greşim. În sensul său de bază „găinar” înseamnă „vânzător sau îngrijitor de găini”, dar cum găinile s-au tot înmulţit prin cele ogrăzi şi cum unii mai pofticioşi şi mai certaţi cu munca începeau să râvnească la acest fel de zburătoare, treptat s-a schimbat şi sensul cuvântului, astfel că găinar a primit şi înţelesul de „hoţ de găini”, iar prin extensie „hoţ de lucruri mărunte, borfaş”, fiindcă pe lângă găini aceştia mai luau tot ce le pica în mână. Şi după ce au acumulat destulă experienţă şi au prins ceva cheag, borfaşii ăştia au trecut la alte treburi, încât sensul cuvântului s-a extins din nou, el însemnând „persoană care se ocupă cu afaceri ilicite mărunte”, dar de fapt rămasă tot „găinar”.
Nu putem trece mai departe fără a exemplifica specia. În ziarul „Libertatea”, Nr. 8467/3 decembrie 2015, găsim o scurtă ştire cu titlul „500 de euro furaţi din mormânt”. Astfel aflăm că este vorba de o profanare: „Anchetă în localitatea Pecineaga, judeţul Constanţa, după ce două familii s-au plâns că au fost vandalizate mormintele rudelor moarte în anii 2009 şi, respectiv, 2014. Mai mult, oamenii s-au plâns că după ce au dislocat plăcile care acopereau mormintele, hoţii au sustras suma de 500 de euro, dar şi un inel. Oamenii legii încearcă să dea de urma profanatorilor”. Şi bine ar fi să-i prindă şi să-i pedepsească după lege, or fi ei găinari, dar fapta e faptă şi nu stă bine. Totuşi, borfaşii ăştia se orientează şi ei, nu merg chiar la întâmplare, ci sunt atraşi de anumite lucruri. Ceea ce ne miră pe noi este ce căutau cei 500 de euro în mormânt?! O fi el vechi obiceiul de a pune doi bani pe ochii celui răposat, dar de aici şi până la 500 de euro e cale lungă. La ce, Doamne, o fi folosit mortul atâţia bani?! Nu era mai bine ca din acel bănet rudele mortului să fi cumpărat nişte hăinuţe şi rechizite şcolare pentru câţiva copii sărmani?! Poate aşa şi Dumnezeu ar fi apreciat gestul, în loc să bagi banii în mormânt, ca apoi să şi-i însuşească…găinarii.
Pe lângă această specie socială mai sunt şi „pişicherii”, care vin să completeze „Galeria persoanelor neilustre”. Cuvântul „pişicher” are sensul de „(om) şmecher, şiret, sforar; şarlatan” şi mai rar „ingenios” căci acesta trebuie să aibă ceva inteligenţă şi pricepere, mai ales că denumirea lui vine din limba turcă, unde avea sensul de „(om) dibaci”. E bine să te fereşti de acest tip de oameni, pentru că ei sunt puşi mereu pe farse şi înşelăciuni pentru profitul propriu. Pe pişicher îl vezi vârându-se în faţa ta când stai la rând pentru ceva, îl vezi sunându-ţi la uşă să-ţi vândă vreun produs cu mai mult decât face sau cerându-ţi bani pentru nu ştiu ce colectă care în realitate nici nu există, îl vezi prin pieţe şi bazaruri lăudându-şi marfa de „producător”, dar pe care a achiziţionat-o la un preţ mult mai mic de la vreun ţăran grăbit ori chiar a furat-o de undeva etc. şi e plină lumea de ei. Unii mai răsăriţi şi cu ceva inteligenţă mai ridicată au ajuns chiar milionari, aşa cum se lăuda mai deunăzi unul că în tinereţe încerca să vândă unor creduli ceasuri de aur false. Unii dintre ei, după ce se îmbogăţesc, încearcă să intre în sferele puterii şi în „înalta societate”, dar până la urmă mitocănia şi incultura îi trădează. Dar cum „grădina lui Dumnezeu e mare” şi plină de tot felul de vieţuitoare sunt şi ei „copiii Domnului”, poate că într-o viaţă viitoare se vor mai cizela şi vor renunţa la proastele obiceiuri. Până atunci însă feriţi-vă de găinari şi pişicheri.
.
Mihai Trifoi
