. . Mult timp simţeam noi un fel de satisfacţie, nu pentru că ne situam în partea de jos a clasamentului celor mai sărace ţări din UE, ci pentru că eram totuşi înaintea Bulgariei şi Albaniei. Dar dacă o ţinem tot aşa, dintr-un scandal în altul, şi nu accelerăm ritmul creşterii economice, avem toate şansele de a ne pierde poziţia în clasament şi ultimele clasate să treacă în faţa noastră.
Şi facem noi ce facem ca atunci când apare un moment prielnic, cum era cel din 2015, când eram fruntaşi în UE la creşterea economică, brusc ne decidem să mai facem un circ de pomină, să schimbăm guverne şi să pierdem timpul cel mai preţios. Aşa a fost şi după Revoluţie, când toţi ne lăudau pentru curajul nostru, trebuia neapărat să punem de-o mineriadă-două, că altfel nu se poate pe la noi. Ba s-au mai trezit destui mari patrioţi să strige în gura mare că „Nu ne vindem ţara!” şi probabil aceeaşi „patrioţi” au vândut-o apoi bucată cu bucată într-o veselie nevoie mare, încât acum se aude că 40% din pământul ţării nu ne mai aparţine. Şi, desigur, având prea multă „industrie învechită”, trebuia neapărat dată la fier vechi, mai ales când terenurile rămase au devenit mine de aur pentru cei care le-au cumpărat la preţuri modice. Irigaţii nu ne mai trebuiau, că doar cine să mai muncească ogoarele, deci instalaţiile existente s-au cam risipit pe la casele bunilor gospodari, care le-au luat „ca să nu ruginească în câmp degeaba”. Şi cum bogăţiile subsolului au fost şi ele înstrăinate, că noi tot nu eram capabili să le exploatăm, au mai rămas „afacerea retrocedărilor”, „despăgubirile dubioase” şi „jefuirea pădurilor” plus alte matrapazlâcuri menite a îmbogăţi pe unii şi pe alţii, şi uite-aşa am tot progresat…înapoi, măcar atât am învăţat şi noi de la rac.
Te doare sufletul când vezi tot mai mulţi munţi golaşi şi dealuri năpăstuite, căci jaful extins la scară naţională secătuieşte totul. În timpul din urmă ne-a mai venit inima la loc auzind de „radarul pădurilor”, însă hoţii şi jefuitorii se pare că nu prea se sinchisesc nici de această invenţie, pustiirea trebuie să continue chiar sub ochii oblăduitori ai autorităţilor. Şi se mai aude că hoţii din România aciuiaţi în Franţa, căci ce să facă bieţii oameni după ce sărăcia i-a alungat din ţară, au ajuns spaima teroriştilor, care se duc cu reclamaţii pe la poliţie precum că românii le-ar fi furat vestele cu explozibil. Ca să vezi, Doamne, unde-am ajuns! Poate c-ar trebui să-i rechemăm pe toţi cei plecaţi în ţară, să-i punem la treabă dar să-i plătim bine, să aibă şi ei o motivaţie, şi cu toţii să salvăm România, însă până se va ajunge la o astfel de măsură „radicală”, noi cei rămaşi trebuie să ne uităm cu jind pe la vecini.
Priviţi la Albania! O ţară de câteva ori mai mică decât a noastră, dar care vine tare din urmă. Având o economie în creştere şi cu mai mult de o treime din teritoriu împădurit, e pe cale să ne dea lecţii de cum ar trebui păstrate bogăţiile ţării. Aflăm (sursa: Wikipedia) că Albania este pe punctul de a adopta o lege prin care „se interzice total timp de zece ani tăierea arborilor precum şi comerţul şi exportul de lemn pentru a proteja pădurile”, pentru că în acest caz nu este vizat numai aspectul comercial, ci şi protejarea florei şi faunei, precum şi intervenţiile în circuitul climatic natural. Adesea răul provocat de om prin distrugerea biodiversităţii şi în general a mediului înconjurător se întoarce împotriva lui. Bravo Albania! La noi pe când o astfel de lege?!
Dar să trecem de la coada clasamentului la locurile fruntaşe. Aceeaşi sursă ne aduce informaţii deosebit de interesante despre Austria Inferioară, unul dintre cele nouă state ale Austriei federale, care „produce deja electricitate 100% din resurse regenerabile”, după cum urmează: 63% din hidrocentrale, 26% din ferme eoliene, 9% din biomasă, 2% din sisteme solare. Se spune că şi în celelalte state din Austria 75% din electricitate este produsă din resurse regenerabile (True Activist / Internet). Ce să mai zicem?! Doar că austriecii, fiind mai deştepţi, vin să taie pădurile României, de ce să le taie pe ale lor? E de mirare că nimeni dintre cei care ar trebui să vadă nu vede că ne tăiem singuri craca de sub picioare şi când ne vom trezi din această letargie va fi poate prea târziu.
Tot înmulţindu-se pe pământ, prin acţiunile lor nesăbuite oamenii riscă să ajungă o „specie indezirabilă”, de care într-o bună zi planeta se poate debarasa. Schimbările climatice din ultima vreme, erupţiile vulcanice, cutremurele şi alte diverse catastrofe naturale precum şi încălzirea globală, la care omul contribuie în bună măsură, sunt semne evidente că planeta ca superorganism viu reacţionează. Să sperăm că summit-ul internaţional de la Paris vizând protejarea mediului va duce la concluzii şi măsuri benefice în acest sens. Până atunci să felicităm încă o dată Albania, Austria, Danemarca şi celelalte ţări ca au trecut deja la aplicarea unor strategii tehnologice pentru prtejarea mediului şi în general a Naturii, cu care trebuie să convieţuim în mod armonios, căci unde natura este pustiită nici Viaţa nu poate rezista.
Mihai Trifoi
