Cum până la venirea iernii nu mai e cale lungă, societatea de salubrizare TEGA SA din Sfântu Gheorghe, care prestează serviciul de deszăperize în municipiu, pe perioada sezonului rece, se aprovizionează cu materialele antiderapante necesare.
Pentru a nu deteriora asfaltul şi nici trotuarele din oraş, recent refăcute, conducerea TEGA SA a hotărât să folosească la deszăpezire, şi în această iarnă, clorura de calciu. Directorul societăţii, Toth Birtan Csaba, a declarat că această soluţie va fi folosită numai pentru suprafeţele pavelate, iar pe străzile care nu au fost modernizate, şi urmează să intre în lucrări anul viitor, se va continua cu amestecul de nisip cu sare.
Acesta a ţinut să evidenţieze faptul că sunt mai multe avantaje ale folosirii clorurii de calciu, ca material antiderapant, decât a amestecului de sare şi nisip. „În primul rând, instalaţiile de canalizare nu se vor mai înfunda din cauza nisipului aruncat pe străzi. Mai mult, la minus 10 grade Celsius sarea nici nu mai are efectul scontat ”, a argumentat directorul TEGA.
Pentru achiziţionarea celor 20 de tone de clorură de calciu, necesare pentru întregul sezon, dar şi a cantităţii de 100 tone de sare, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a alocat suma de 315.000 lei. Şi pentru că în unele zone din ţară, dar şi din judeţ, deja a venit iarna, directorul TEGA a precizat că societatea este pregătită să intervină în cazul în care, prima ninsoare ne ia pe nepregătite.
Alături de stocul de sare, nisip şi substanţe antiderapante ce au rămas de anul trecut, şi utilajele de deszăpezire sunt pregătite să intre pe teren. “Avem cinci pluguri pentru intervenţia de deszăpezire, două utilaje de împrăştiat amestecul de nisip cu sare, două autostropitoare din care stropim soluţie de clorură de calciu, două tractoare cu remorci şi două utilaje mai mici pentru străzile mai înguste. De asemenea, mai avem încă trei maşini, în caz de nevoie, care pot fi utilizate pentru deszăpezire. Anul acesta am achiziţionat un nou dispozitiv mecanic, iar cel vechi va merge la fier vechi. Investiţia a fost de 14. 900 de euro“, a anunţat Toth Birtan Csaba.
Anna-Maria Chiţu