Pentru a progresa, o societate trebuie să acumuleze experienţă, iar pentru aceasta este necesar să treacă printr-o serie de transformări, din care învaţă. Schimbările care apar sunt determinate de anumite cauze: revoluţii, războaie, catastrofe naturale, acte teroriste etc. În cele din urmă, chiar dacă elementele schimbării creează stări haotice, prin generarea unei noi organizări ele duc la progres. Dar pentru ca schimbările să se producă sunt necesare cel puţin trei lucruri: inteligenţă, curaj şi sacrificiu.
. .
Inteligenţa este definită drept o facultate de a înţelege repede anumite lucruri şi „capacitatea de a rezolva situaţii sau probleme noi (într-un anumit domeniu)”. Aici trebuie să specificăm faptul că o persoană dotată cu inteligenţă poate avea intenţii bune, în favoarea societăţii, sau intenţii rele, îndreptate împotriva societăţii, cu scopul de a o destabiliza sau submina. Aceasta depinde de nivelul moral al respectivului individ. Dar chiar şi atunci când astfel de persoane, cu nivel moral scăzut dar inteligente, îşi realizează intenţiile provocând pagube şi influenţând bunul mers al lucrurilor, ele nu reuşesc să distrugă societatea în întregul ei, şi aceasta se reface şi se reorganizează în forme noi, la fel cum un organism atacat de bacterii caută remediile pentru a-şi reface structura. Şi aşa cum se spune în popor, în fiecare rău există şi un pic de bine, căci trăindu-l învăţăm să luptăm împotriva lui, aşa cum vom vedea în exemplele ce vor urma.
Curajul este definit în dicţionar ca „tărie sufletească de a înfrunta primejdiile şi neajunsurile; îndrăzneală, bărbăţie”. Curajul este necesar celor care îşi primejduiesc viaţa pentru alţii sau pentru ţară, deci eroilor, dar în mare măsură este necesar tuturor oamenilor, pentru a înfrunta greutăţile vieţii, acesta putând fi numit „curajul de a trăi”. Dar mai există şi „curajul prostesc” sau „curajul de a muri”, al acelor indivizi antisociali care îşi sacrifică viaţa în scopuri distructive, cum e cazul teroriştilor care se aruncă în aer numai pentru a ucide sau a distruge, de fapt este curajul tuturor celor care merg în „misiuni sinucigaşe”. Bineînţeles, societatea are nevoie de curaj omenesc, pus în slujba progresului şi al semenilor. Să sperăm că noul ministru al Educaţiei din Guvernul Cioloş, cu nume predestinat, va avea curajul să implemente reforma educaţională până la finalul mandatului, dar probabil că perioada fiind prea scurtă, va veni în curând un alt ministru, pe care nu-l va chema Curaj, şi va face „reforma reformei”, aşa cum se tot procedează în nefericita perioadă postrevoluţionară, când miniştrii Învăţământului s-au tot schimbat ca ciupercile şi nici unul n-a reuşit să facă lucrurile să meargă în sensul dorit, încât nici nu e de mirare că geniile noastre pleacă la alţii şi noi rămânem cu paguba.
Sacrificiu este un cuvânt care, în afară de sensul său de bază, de ofrandă rituală adusă divinităţii, constând în jertfirea unei fiinţe, are şi alte sensuri: „renunţare voluntară la ceva (preţios), pentru binele, în favoarea, în interesul altuia sau în numele unui scop, unei realizări etc.; jertfire de sine, din devotament, din abnegaţie”. Istoria şi viaţa sunt pline de acte de sacrificiu. Dacă am lua doar exemplul unui tânăr care şi-a sacrificat propria viaţă pentru a salva altele din incendiul de la Clubul „Colectiv” şi ar fi suficient, însă despre „eroi de sacrificiu” sunt mii de scrieri şi mărturii. Uneori o societate întreagă este nevoită să se sacrifice o perioadă de timp, să treacă prin ceea ce în trecut se numeau „curbe de sacrificiu”, dar mai modern le numim „programe de austeritate”, iar poporul român cunoaşte suficiente.
Dar şi referitor la cuvântul „sacrificiu” s-ar putea spune că sensul său depinde şi din ce unghi priveşti lucrurile. Un act terorist, când individul se aruncă în aer pentru a ucide pe cei din jurul său, este privit de semenii acestuia ca „act de curaj şi sacrificiu” în sensul nobil al cuvântului, în timp ce de partea cealaltă a baricadei acesta este considerat un act laş şi condamnabil.
Indiferent ce s-ar spune, toate acestea duc la schimbări în viaţa societăţii. Tragedia de la Clubul „Colectiv” nu numai că a generat o minirevoluţie şi a dărâmat un guvern, dar a determinat luarea unor măsuri profunde în viaţa socială şi în acelaşi timp a reactualizat situaţia clădirilor cu bulină roşie din Capitală şi din alte oraşe, precum şi adoptarea unor măsuri preventive care să diminueze numărul victimelor în caz de incendii sau cutremure.
Un alt exemplu, pe plan internaţional, este cel al recentelor evenimente de la Paris, care au dus la măsuri draconice de prevenire a terorismului internaţional. Cum lucrurile nu se vor opri aici, întreaga Europă, şi chiar Lumea trebuie să se schimbe, să se reorganizeze în structuri şi forme noi, căci un lucru îl determină pe altul şi toate se înşiruie pe drumul schimbării, iar aceste schimbări nu pot fi înfăptuite fără inteligenţă, curaj şi sacrificiu, indiferent din care punct de vedere le privim şi le analizăm. Lumea se va linişti şi îşi va găsi pacea doar când aceste lucruri, inteligenţa, curajul şi sacrificiul, vor fi puse toate în slujba ei şi nu împotriva ei, pentru binele şi fericirea tuturor. Şi chiar dacă nu avem speranţa că vom trăi acele vremuri, avem speranţa că ele vor veni pentru urmaşii urmaşilor noştri.
Mihai Trifoi
