În urma tragediei de la clubul din București, pe diverse canale de comunicare au fost prezentate situații privind autorizarea sau neautorizarea funcționării unor construcții sau instituții de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Inspectorul Şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna, colonel GYORGY Alfons Gheorghe și Adjunctul inspectorului şef – colonel ŞIMONCA Liviu Vasile au explicat anumite aspecte legislative, în acest sens.

 

–   Vă rog să ne spuneți care sunt construcțiile a căror funcționare este condiționată de avizul sau de autorizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), în raport cu momentul construcției lor!

 

Adjunctul inspectorului şef – colonel ŞIMONCA Liviu Vasile: – Aș dori ca prima dată să prezentăm un istoric al autorizării privind securitatea la incendiu, în țara noastră. Noțiunea de autorizație pentru securitate la incendiu a apărut
prima dată în 1992, în această țară, prin Hotărârea de Guvern numărul 51. Prin acea Hotărâre de Guvern, ca la început, încet, încet, cu pași mici, încercam să ne dăm seama ce se întâmplă, și așa mai departe. Deci, până în 1992 nu a fost absolut nimic legat de autorizare în această țară. Nu exista așa ceva. S-au făcut niște pași mici, s-a început cu niște spații de producție de la 400 de metri pătrați în sus, s-a început cu niște spații de comerț cu peste 100 de metri pătrați (n.r. –pentru care exista obligativitatea autorizării), au fost niște pași mici…a fost un început. Anii au trecut, și din experiență, din ceea ce se întâmpla în țară și nu numai în țară – pentru că atunci aveam o viziune și în afară – cei care au făcut aceste legi și-au dat seama că această Hotărâre de Guvern trebuie extinsă, puțin. În 1998 a apărut Hotărârea de Guvern 571, prin care s-a lărgit mult aria categoriilor de construcții care trebuiau avizate, autorizate.

Revin la faptul că în anul 1992 nu apărea niciun fel de obligativitate pentru sedii de administrație publică, unități de învățământ, culte, spitale. Deci, nu erau absolut deloc incluse în această Hotărâre de Guvern care prevedea obligativitatea autorizării. Abia în anul 1998, odată cu apariția Hotărârii de Guvern 571 a început să apară obligativitatea (n.r. – autorizării) și atunci, prin acea Hotărâre se prevedea, de exemplu (n.r -obligativitatea autorizării), astfel: la unități de învățământ care au o arie desfășurată mai mare de 700 de metri pătrați.

Ulterior, această Hotărâre de Guvern (n.r. – din anul 1998) s-a mai schimbat o dată, în anul 2002, prin Hotărârea de Guvern 448, și după aceea, în 2006, prin Hotărâre de Guvern 1739 (…).

Deci, a fost o evoluție, în timp, o evoluție …să nu zicem restrictivă… ci s-a încercat să se cuprindă toate aceste unități.

Toate aceste Hotărâri de Guvern se refereau la construcții noi, la cele la care se fac modernizări, dar modernizări nu în sensul de zugrăvit sau schimbarea unui geam, ci modernizări însemnând recompartimentări și așa mai departe (…).

Spre exemplu, cum ar fi să merg la un liceu construit acum 100 sau 120 de ani și să îl judec în funcție de reglementările tehnice de astăzi? Nu am cum! Pentru că dacă reglementarea de astăzi îmi spune că, de exemplu, un coridor la o școală trebuie să fie în funcție de numărul de elevi – de 1,80 m și coridorul este de  1,40, ce facem? Dărâmăm școala?  În plus, mai avem școli care sunt încadrate în categoria de monumente istorice și la monumente istorice nu se poate interveni (…). Orice reglementare tehnică în domeniul proiectării și executării construcțiilor spune așa, în primul articol de început: ”la monumentele istorice, aceste prevederi au caracter de recomandare” și avem monumente istorice și în categoria școlilor și în categoria sediilor administrației publice și în categoria bisericilor și la spitale… peste tot. Acesta este un aspect.

Reglementările respective, când au fost date, au fost și logice, în primul rând pentru că nu poți reglementa după regulile de astăzi ceva construit acum 100 de ani; și au fost și legale: nu se aplică retroactiv. Acum oamenii se întreabă cine are autorizație, cine nu are… Întrebarea este justificată, după părerea mea, pentru că populația poate nu are aceste noțiuni sau poate nici pe cele juridice referitoare la ceea ce se întâmplă în acest caz.

În cazul construcțiilor care nu sunt autorizate, încercăm să suplinim prin alte măsuri, prin controalele pe care le efectuăm în obiectivele respective, prin educarea sau educația copiilor sau a utilizatorilor construcției, în așa fel încât să eliminăm o parte din probleme. După cum știți, noi facem foarte multe acțiuni de educare preventivă în școli. Permanent mergem în școli, facem exerciții cu copiii, ținem lecții, îi aducem la noi, le explicăm… deci, în acest domeniu am avut mereu o activitate intensă, și copiilor chiar le place, sincer. Vom continua aceste acțiuni!

(…) Deci, noi și unde nu există autorizație, încercăm să compensăm prin ceea ce facem în teren, de la asistența tehnică pe care o acordăm pe timpul controalelor, rezolvarea unor probleme pe care le constatăm… Întotdeauna insistăm să rezolvăm pe loc problemele pe care le găsim unde mergem în verificări. Bineînțeles, sunt lucruri care nu se pot rezolva pe loc și acelea rămân în rezolvare, cu obligativitatea celor pe care îi controlăm să ne comunice într-un anumit termen că au rezolvat problemele, în așa fel încât la controlul următor să nu găsim iar problemele respective. Și mai este vorba și despre capacitatea noastră… la un efectiv de 8 -10 inspectori, nu poți să faci față în acest județ la mii de obiective, în condițiile în care suntem totuși un județ mic (…).

–                      Pentru că ați amintit despre școli. ce ne puteți spune despre situația autorizării acestora?

Adjunctul inspectorului şef – colonel ŞIMONCA Liviu Vasile: – Sigur, se tot formulează întrebarea: ”câte școli sunt autorizate în județul x?” Trebuie ținut cont de faptul că sunt situații în care într-o școală, avem ciclu liceal, școală generală, etc. Pentru noi contează numărul de persoane care sunt acolo (…). În același timp, noi autorizăm construcția. Noi autorizăm construcții, iar aici mai intervine o problemă: o școală poate avea mai multe clădiri: corpul de școală, cantina, internat, sală de sport, ateliere, etc. Noi trebuie să autorizăm fiecare dintre aceste clădiri. Nu putem da o autorizație per ansamblu, pentru că poate că unele corpuri ale școlii corespund, altele nu și atunci, autorizarea se face separat pe fiecare corp de clădire. Am avut o videoconferință, vineri, 13 noiembrie, cu secretarul de stat din Ministerul Educației și cu conducerea Inspectoratului General din București și din fiecare județ a participat Inspectorul șef și adjunctul; conferință prin care s-a încercat puțin domolirea panicii care s-a instaurat în rândul populației, cu privire la faptul că din 19.000 de școli sunt autorizate numai 7%. Atunci, s-a explicat în această videoconferință ceea ce v-am explicat și eu acum și s-a ajuns la concluzia să facem o inventariere foarte strictă, pe fiecare școală –  câte clădiri are, la fiecare școală, câte (nr- clădiri) sunt autorizate, la fiecare  școală – câte ar fi trebuit autorizate și nu sunt, și la fiecare școală – câte clădiri nu au nevoie de autorizație, pentru că sunt construite înainte de anul 1998. Această inventariere trebuie să se facă până în luna ianuarie, urmând ca după aceea, la nivel național să se elaboreze o procedură prin care să certificăm noi, într-un fel (…) că toate școlile sunt în regulă din punct de vedere al siguranței la incendiu, al securității la incendiu. Urmează să facem acest lucru. Dacă acea procedură nu va face referire la norme, va fi o problemă (…). Urmează să vedem ce va cuprinde acea procedură și probabil că, încet, încet,  ne vom ocupa și de clădirile administrației publice, de biserici, de tot.

Prioritatea inspecției a fost, întotdeauna, în aceste  clădiri cu aglomerări de persoane și în primul rând în ceea ce privește învățământul, sănătatea, turismul, cultură, săli de spectacole, cinematografe și așa mai departe (…).

–                      Aș dori să abordăm acum un alt aspect: se știe că în blocuri ale căror scări sunt prevăzute cu două căi de acces, se poate întâmpla ca una dintre acestea să fie blocată. Este legal acest lucru?

                       

. .

Adjunctul inspectorului şef – colonel ŞIMONCA Liviu Vasile: – Din punct de vedere tehnic, dacă avem o cale evacuare, este în regulă! Nu se pune problema că ar fi un număr foarte mare de persoane (n.r. – care trebuie să iasă). De fapt, cea de-a doua ieșire, din spate, este făcută cu scopul de a facilita omului să iasă în spate… la parcare, ghena de gunoi etc (n.r. – ci nu ca și cale de evacuare). Deci nu este considerată, în momentul de față, conform normelor, că ar fi blocată a doua cale de evacuare. Am avut și noi petiții pe această temă și am răspuns exact cum v-am răspuns și dumneavoastră.

La orice bloc de locuințe, nu este un număr atât de mare de persoane încât acestea să nu poată ieși pe una dintre uși, oricare dintre ele ar fi… Dar sunt și blocuri care nu au a doua ieșire. Deci, a doua ieșire este pentru facilitarea accesului locatarilor la parcare, etc.

 

–                      Dar ce ne puteți spune despre situațiile în care în scara blocului sunt depozitate fel și fel de lucruri? Este legal?

                      

Adjunctul inspectorului şef – colonel ŞIMONCA Liviu Vasile:- Nu este în regulă să se depoziteze în casa scării fel și fel de lucruri. În astfel de cazuri am și luat măsuri. Intervenim în momentul în care avem cunoștință de așa ceva. Întotdeauna noi am răspuns la petițiile făcute de locatari și ne-am deplasat la fața locului și am rezolvat problema (…).

–                      În finalul acestui mini – interviu, aș dori să vă rog ca, dacă doriți, să transmiteți un mesaj cititorilor. În contextul situației create cu privire la autorizații sau la lipsa acestora, ce transmite conducerea ISU Covasna cititorilor?

   

–                      Inspectorul Şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, colonel GYORGY Alfons Gheorghe: – Să nu se creeze panică. Această ”isterie” care s-a format după acest accident nefericit din București nu reflectă faptul că în toată țara este această situație.

Sunt cazuri izolate… eu am 30 de ani de activitate ca ofițer și 35 de ani de când sunt pompier, cu școala militară, militar în termen. Este prima dată în viața mea când văd că în România se întâmplă așa ceva, adică prima dată când a fost o situație din aceasta, deosebită. Dar, cum se spune…o dată în viață trebuie să se întâmple…Este un caz nefericit pe care cred că nimeni nu și l-a dorit! Noi niciodată nu ne-am sustras de la responsabilitate, dar și noi lucrăm pe baza legilor, a unor norme tehnice.

Până anul acesta, noi nu am avut dreptul să închidem spații din acestea. Noi doar am putut să sesizăm, iar sesizările pe care noi le-am făcut, de multe ori poate nici nu s-au luat în seamă, pentru că nu noi am dictat pe piață. Nici acest lucru de a închide, în momentul de față nu ne place nouă…pentru că sunt mulți oameni care lucrează în domeniul acesta și vă dați seama că ei trebuie să își caute un alt loc de muncă, dacă noi închidem spațiile respective. Patronii acestor spații trebuie să se repună în legalitate cu tot ceea ce înseamnă construcție, documentație și așa mai departe… lucru care într-adevăr, costă, iar aceste costuri nu poți să le scoți așa de repede din buzunar. Deci, noi nu suntem cu rea-intenție, dar având în vedere situația actuală și ceea ce cere legislația, n-o să facem rabat. Așa scrie legea, așa o să facem (…).

Deci, mesajul către oameni este să nu aibă impresia că în orice loc în care se duc acum există un pericol deosebit! Noi am controlat, controlăm și încercăm să ținem sub siguranță aceste obiective – de la magazine, până la instituții publice, școli, baruri, restaurante etc!

Deci, nu există niciun pericol deosebit, dar trebuie să ne pregătim pentru orice, pentru că mai este formulată și întrebarea: ”dacă vine un cutremur, ce ne facem?” În primul rând, noi – (populația) – trebuie să fim educați, să știm primele măsuri pe care trebuie să le luăm, ce trebuie să facem…

Mesajul este să ne continuăm viața, să încercăm să ne auto – educăm…

Noi încercăm să formăm oamenii de la vârste cât mai mici, ca să se protejeze și să știe ce să facă într-o situație, nu numai în caz de incendiu, ci și în caz de cutremur sau într-o situație în care există alte pericole care ar putea afecta viața omului!

 

A consemnat Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail