Acum, la sfârşit de an 2015, Istoria ne aduce un nou Guvern, un „guvern de tehnocraţi”, deşi noi am fi preferat un guvern de înţelepţi, dar cine ştie, poate că tehnocraţii vor fi destul de înţelepţi ca să urmeze sfaturile lui George Călinescu (1899-1965) – „critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române”, considerat drept „unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu” (sursa: Wikipedia) – care se exprima într-o maximă astfel: „Din înţelepciune decurg trei lucruri: capacitatea de a elabora hotărâri excelente, de a vorbi fără greş şi de a face ce se cuvine”.
. .
Şi dacă acest nou Guvern este aprobat de Parlament, nu putem decât să-i acordăm şi încrederea noastră, deşi frigându-ne de atâtea ori tot sorbind din ciorbe fierbinţi, ne vine greu să credem că într-un an de zile se va dovedi mai bun decât anterioarele, dar românii sunt iertători şi încrezători şi mereu cu speranţa că mâine va fi mai bine, astfel că se vor lăsa încă o dată păcăliţi.
Dacă tot vorbim despre înţelepciune, atât de necesară şi celor care conduc destinele maselor, trebuie să ţinem seama şi de cugetarea lui Axel Oxenstierna (1583-1654) – „om politic suedez, care a deţinut în special funcţia de înalt cancelar regal, … considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de stat ai istoriei suediei” (Wikipedia) – care spunea că „Înţelepciunea ne opreşte să judecăm după simple aparenţe, să credem tot ce auzim, să facem tot ce putem, să spunem tot ce ştim şi să cheltuim tot ce avem”, deci un sfat bun pentru noii noştri aleşi, venind din vremuri trecute şi bazat pe experienţă, pentru că toate epocile istorice au avut înţelepţii lor, de ale căror sfaturi n-ar trebui să ne îndoim.
Desigur, e greu să consolidezi democraţia în România. Un alt titan al culturii româneşti, Nicolae Iorga (1871-1940), trebuia asasinat, probabil fiindcă „era prea bun” pentru epoca în care a trăit. Personalitate complexă: „istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician” (Wikipedia), acesta, referindu-se la democraţie, spunea că „Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului”. Câţi dintre politicienii noştri de după 1989 aţi văzut Dumneavoastră încadrându-se în acest tipar?! Ajungeam noi unde am ajuns, adică printre cele mai sărace ţări ale Europei, deşi Dumnezeu ne-a oferit toate bogăţiile, dacă aceşti politicieni postcomunişti ar fi fost democraţi adevăraţi? De obicei, la noi când ceva merge bine, trebuie dărâmat sau distrus, ori pentru că aşa sunt „indicaţiile din afară” ori că aşa sunt cele dinăuntru, căci mereu ceea ce este vechi nu e bun şi trebuie cu orice preţ „să avem o viziune nouă”, nu contează dacă aceasta este mai proastă decât cea de dinainte.
Un alt gânditor, Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) – „scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă” – avea şi el o imagine mai clară a ceea ce înseamnă o societate democratică: „Democraţia şi libertatea adevărată, mai înainte de toate, cer moralitate”. Ei, aici a cam nimerit-o, căci dacă este vorba despre moralitate, la acest capitol mulţi dintre politicienii noştri au rămas repetenţi, şi credem că nu mai este necesar să vă dăm noi exemple în acest sens, căci mass-media are grijă să le aducă la cunoştinţă tuturor. Şi cum flagelul corupţiei şi al imoralităţii a cuprins cam toate sferele sociale, nu e de mirare că nici chiar Biserica n-a rămas pe dinafară. Chiar azi au fost judecaţi de către superiorii lor cei trei preoţi care au furat moaştele sfinte, iar acesta este numai unul dintre multele fapte imorale petrecute şi în „lumea sfântă”, fie-ne iertată insinuarea, şi toată cinstea şi întregul nostru respect pentru feţele bisericeşti în general, dar nu putem trece cu vederea ceea ce nu e de trecut. Şi nu trebuie uitat că gradul de evoluţie spirituală al fiinţelor se măsoară prin moralitate.
Cu voia cititorilor, vom încheia tot cu o cugetare de-a lui Oxenstierna, de astă dată referitoare la onoare, căci moralitatea fără onoare nu se poate, onoarea însăşi are sensul de „integritate morală”. Aşadar, omul de stat suedez spunea că „Onoarea este o piatră preţioasă, la care cel mai mic defect îi scade mult preţul. Ea este o comoară ce nu se poate redobândi, odată ce, din nenorocire, a fost pierdută”. La noi însă nu e cazul, căci pierderea acestei comori a devenit de-acum o obişnuinţă şi nu prea afectează pe nimeni…
În sfârşit, a venit timpul să facem cale liberă noului Guvern, pe care ni-l dorim mai mult decât tehnocrat, adică înţelept, moral, cu adevărat democrat şi onorabil, şi vorba americanilor: „Dumnezeu să apere România!”
Mihai Trifoi
