Numărul nașterilor înregistrare la  Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe a scăzut ușor față de anul trecut, însă până la sfârșitul anului situația se poate schimba, media fiind în general de aproximativ 1000 de nașteri pe an.

 Dacă anul trecut la această unitate spitalicească s-au  înregistrat 1002 nașteri, anul acesta numărul acestora a scăzut, până în prezent fiind întregistrate numai 828 de nașteri.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Nagy Demeter Istvan, numărul acestora ar putea însă să mai crească până la sfârșitul anului, media anuală fiind de 1000 de nașteri, în general.

. .

 Peste 50 de minore au adus pe lume copii, până în prezent

Şi anul acesta numărul minorelor care au adus pe lume copii a fost destul de ridicat, 61 de minore prezentându-se  la secția de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean, cu 21 mai puține decât anul trecut. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, până la sfârșitul anului numărul acestora ar putea crește, media anuală a nașterilor cu minore fiind de aproximativ 80.

Nagy Demeter Istvan a menționat, totodată, că ,,tot minorele sunt responsabile și pentru numărul ridicat de abandonuri la naștere, anual fiind înregistrate între 11 și 15 abandonuri. Tinerele care se prezintă la serviciul de urgențe sunt în general fete cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail