Asociația Aranylabda, în parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez – filiala Sf. Gheorghe, a pornit o campanie de ajutorare a copiilor nevoiași, prin care se dorește strângerea de cadouri pentru a le aduce un zâmbet pe buze, de Crăciun.

Asociația de ajutor Maltez – filiala Sf. Gheorghe a fost cooptată anul acesta, de către Asociația Aranylabda (Gold Ball),  să participle împreună la strângerea de cadouri pentru copii nevoiași. În acest sens, în perioada 19 – 20 decembrie a.c. se va organiza un turneu de binefacere – Turneul Gold Ball Merry Christmas Edition – unde persoanele dormice să aducă un zâmbet pe chipurile copiilor defavorizați sunt așteptate să contribuie cu câte un cadou adus în cutii de pantofi.

„Asociația Gold Ball ne-a căutat, ei întotdeauna fac un campionat în decembrie, în fiecare an, iar anul acesta ne-au spus că vor să facă ceva nou, mai deosebit. Așa ne-a venit idea, noi întotdeauna mergem la copiii orfani, în spital, în centre și le ducem câteva cadouri, iar acum Asociația Gold Ball a spus că ne ajută la strângerea de cadouri.” – a spus Szekely Robert, liderul tineretului din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez

Persoanele care vor dori să participle la turneul organizat pentru copiii nevoiași sunt așteptate să aducă fiecare un cadou, împachetat într-o cutie de pantofi.

„Este vorba de un nou început, pot să spun, până acum nu am avut o colaborare cu ei, dar  sperăm să fie un început bun. Este vorba de cadouri în cutii de pantofi, fiecare persoană care aduce un cadou o va face pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 4 – 6 ani” – a mai spus Szekely Robert.

. .

Turneul Gold Ball Merry Christmas Edition va avea loc în perioada 19 – 20 decembrie la Sala Sporturilor, din strada Vânătorilor.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail