Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului „Mesagerul de Covasna”, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucrarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1945 februarie. Adresa Primăriei „populare” din Sfântu Gheorghe era o adevărată capodoperă a genului, plină de formulări perfide antiromâneşti şi de linguşiri slugarnice la adresa ruşilor: „În toamna anului 1944, când Armata Roşie cu elanul ei a ajuns la graniţele Ardealului de Nord, a găsit în faţa ei pe fiii acestui teritoriu. Aceşti oameni, care contrar voinţei lor au fost înrolaţi într-o armată cu spirit distructiv, când au luat contactul cu Armata Roşie glorioasă şi invincibilă, au aruncat armele lor şi cu un gând şi un suflet au fost de părere că nu vor lupta în contra unei armate care luptă tocmai pentru libertatea şi eliberarea lor din jugul hitlerismului. Toţi au depus armele şi s-au grăbit la vetrele lor ca să fie acasă în clipa măreaţă când Armata Roşie îşi va pune piciorul pe acest pământ”. Dar, în judeţul Trei Scaune, Garda „Iuliu Maniu” a introdus un aparat administrativ ce a dus „o politică reacţionară, pe care nu o cunoştea până atunci istoria acestui pământ. Cu puterea lor întreagă au început persecutarea şi stârpirea elementului cu concepţie democratică”. Pe foştii soldaţi maghiari i-au scos din case şi „i-au supus la cele mai grave chinuri corporale şi sufleteşti, ca să le clatine convingerea lor democratică şi să stârpească din ei simpatia şi dragostea faţă de democraţie şi faţă de idealul reprezentant al libertăţii: Uniunea Sovietică. Pe această cale au ajuns aceşti martiri în lagărul de internare din Feldioara şi Arini (judeţul Braşov)”. Aici sunt fără haine şi încălţăminte, mor de foame şi frig, sunt bolnavi. „Existenţa acestor lagăre şi suferinţa victimelor lor nu sunt decât un protest reacţionar al fascismului în contra ideii democratice şi până când aceste lagăre există, triumful democraţiei asupra hitlerismului asupritor nu este deplin. De aceea, judeţul şi oraşul nostru democrat vă roagă pe dumneavoastră, ca pe reprezentantul Armatei glorioase aliate, ca să binevoiţi a interveni locului în drept”. Se adaugă lista celor 103 maghiari ce se dorea a fi eliberaţi. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p.178-179)
1945 februarie. Numai în închisoarea din Sfântu Gheorghe, la începutul lui 1945 erau deţinuţi fără forme legale şi zilnic maltrataţi – peste 500 români. În februarie 1945 se consemna faptul că în Sfântu Gheorghe se înfiinţase şi un „Tribunal al Poporului”, fără nici o bază legală, având ca procuror un maghiar student în anul al II-lea de Drept; se menţiona că „acest Tribunal ordonă arestări (…) de preferinţă din rândurile românilor, atribuindu-li-se că ar fi fascişti sau legionari. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 229)
1945 marie 11. Legiunea de Jandarmi Trei Scaune anunţa existenţa unui ordin al Guvernului maghiar, dat gărzilor maghiare din Transilvania de Nord-Est, pentru a împiedica pătrunderea în regiune a autorităţilor româneşti, denumite „hoarde române”. Ca urmare, s-a înregistrat o mare agitaţie a maghiarilor din mai multe comune: Ilieni, Lisnău, Belin şi din oraşul Sfântu Gheorghe – care se înarmaseră, arboraseră peste tot tricolorul Ungariei; se interzisese locuitorilor să vorbească în limba română. Învăţătorul Ioan Socaci, pentru că arborase la Şcoală steagul României, a fost arestat de poliţia populară maghiară şi închis; chiar şi un ofiţer român era arestat de aceeaşi poliţie. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 259)
1945 aprilie 25. Convocarea primului cerc pastoral din protopopiatul ortodox Sfântu Gheorghe a reunit doar zece preoţi. Revenirea administraţiei româneşti în teritoriul fostei Transilvanii ocupate nu a adus schimbările dorite în Sfântu Gheorghe. „A trecut un an – scria protopopul Alexandru Petruţ – de când s-a alipit acest teritoriu şi încă nimeni nu a cercetat parohiile noastre din acestă parte. În zadar cer prefectului să lămurească situaţia, dacă nu este cine să controleze pe teren şi să-i îndemne pe oameni să meargă la primărie, pentru a-şi face formele de trecere [la religia ortodoxă]. Când le aminteşti oamenilor acest lucru îi apucă groaza”. (Românii din Covasna şi Harghita, p.75 )
1945 aprilie. Readucerea Transilvaniei de Nord-Est în cadrul Statului român a impus o modificare a circumscripţiilor administrative, pentru o armonizare generală. Conform noii repartizări, judeţele din regiunea redobândită depindeau de trei circumscripţii. Cele mai multe aparţineau Clujului: Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Năsăud, Someş, Mureş; în circumscripţia Sibiu era şi judeţul Odorhei, iar în circumscripţia Braşov, judeţele Trei Scaune şi Ciuc. Pentru controlul şi îndrumarea administraţiilor locale fuseseră înfiinţate inspectorate administrative. La 6 aprilie 1945, Teohari Georgescu, ministru de Interne, transmitea ordinul 330, „foarte urgent”, de aplicare în practică a Legii 552 („Monitorul Oficial” 251/1 noiembrie 1944), prin care s-a dispus revenirea la împărţirea administrativă existentă înainte de 30 august 1940; fiecare judeţ, plasă, comună care au stat sub stăpânirea Ungariei, îşi reluau delimitarea teritorială şi organizarea avută la 30 august 1940. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 284)
1945 mai 1. Se constituie Asociaţia sportivă şi de cultură din Sf. Gheorghe. (Arhiva CDNC, Fond Manuscrise, Dos. 15)
1945 mai 5. În Ordinul Marelui Stat Major nr. 51.666 din 5 mai 1945 se stipula că „Pompierii militari vor trece cu organizarea actuală la Ministerul Afacerilor Interne, figurând numai în organizarea și situațiile armatei – Ministerul de Interne va prelua asupra sa dotarea, întrebuinţarea și inducţia acestui personal. (Site-ul IGSU)
1945 mai 9. Îndemnurile la nesupunere erau înregistrate şi de Biroul Contrainformaţii al Marelui Stat Major: prefectul judeţului Treiscaune, Kisgyorgy Thomas, în timpul unei cuvântări ţinute cu ocazia sărbătoririi zilei de 9 mai 1945 (capitularea Germaniei), la Sfântu Gheorghe, a îndemnat populaţia să nu se prezinte pentru înscrierea pe tabelele de recensământ. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 310)
1945 mai 16. Circulara trimisă de Mitropolitul Nicolae Bălan protopopiatului din Sfântu Gheorghe, învederează aceeaşi idee misionară de lucrare duhovnicească a preoţilor, deosebit de importantă ţinând seama de specificul zonei, şi fără de care nu se poate restabili viaţa bisericească normală. Misionarismul a fost cuvântul cheie pe care Mitropolitul Nicolae Bălan l-a avut în vedere când s-a adresat preoţilor veniţi să slujească în aceste parohii, conştient fiind de jertfa mare la care erau chemaţi. „Pentru viitor -scria el protopopului- vei pune în vedere preoţimii să activeze cât mai intens pentu consolidarea vieţii parohiale. Cei patru ani de ocupaţie străină, cu oprimările cunoscute, au dezorganizat în bună parte viaţa parohiilor noastre din Secuime. Întorcându-se acum din nou păstorii în mijlocul turmei, lucrul de reclădire a parohiilor trebuie început cu râvnă şi îndeplinit cu temei (…). Între împrejurările de astăzi, misiunea preoţimii noastre din Secuime este una din cele mai însemnate pentru fiii neamului nostru (…). În cei patru ani s-a nimicit tot ce s-a realizat cu trudă în două decenii de stăpânire naţională, şi doar prin jertfă mai poate fi continuată lucrarea de înalt interes spiritual, naţional şi cultural”. (Ioan Lăcătuşu, Preocuparea Mitropolitului Nicolae Bălan privind situaţia românilor ortodocşi din ţinutul Harghitei şi Covasnei, în „Revista Teologică”, Serie Nouă, Anul XV (87), nr. 3, iul – sept 2005, p. 139)
1945 mai 20. Se constituie Universitatea Populară. (Arhiva CDNC, Fond Manuscrise, Dos. 15)
1945 iunie 18. Instalarea guvernului condus de dr. Petru Groza a condus la evoluţiile istorice cunoscute. Speranţele despre revenirea la normalitate reveneau iarăşi. „Din informaţiunile primite -sublinia mitropolitul Nicolae Bălan- rezultă că în regiunea secuizată autorităţile naţionale se reîntorc la posturile lor. Am dispus preoţilor misionari din acea regiune să se întoarcă la posturile lor, iar până la întregirea parohiilor vacante să se îngrijească şi de credincioşii fără preot propriu. Sibiu, din şedinţa secţiei bisericeşti de la 18 VI 1945”. (Ioan Lăcătuşu, Preocuparea Mitropolitului Nicolae Bălan privind situaţia românilor ortodocşi din ţinutul Harghitei şi Covasnei, în „Revista Teologică”, Serie Nouă, Anul XV (87), nr. 3, iul – sept 2005, p. 135)
1945 iunie. Orașul Sf. Gheorghe este vizitat de către ministrul justiției Lucrețiu Pătrășcanu, căruia i se face o primire călduroasă din partea populației orașului. (Kozak Albert, Aspecte ale revoluției popular-democratice în județul Covasna, în Aluta VI/VII, 1974 /1975, p,164)
1945 iulie 4-22. Redăm conţinutul a două petiţii înaintate, în vara anului 1945, Primăriei din Sfântu Gheorghe de către Oficiul Parohial Ortodox Român din localitatea menţionată, documente care restabilesc adevărul despre un spaţiu public devenit simbol pentru comunitatea românească din Sfântu Gheorghe. În prima scrisoare trimisă în 4 iulie 1945 se arată: „Parohia noastră în anul 1930-31 a primit prin decizie dela primăria oraşului porţiunea de teren ce se găseşte în faţa bisericii, care teren a fost îngrădit, plantat cu arbori şi amenajat ca un mic părculeţ, iar în mijloc a fost ridicată o troiţă, toate de către parohia noastră. În toamna anului 1940 locuitorii oraşului din apropierea acestui teren au desgrădit acest teren folosind de foc gardul, iar conducerea oraşului a lăsat în părăsire acest părculeţ făcând târguri la umbra arborilor plantaţi de noi. Parohia nu a putut să facă nimica deoarece toată lumea era contra noastră. Scăpând de sub teroarea fascismului, cu onoare vin a Vă ruga să bine voiţi a ne da voie ca din nou să îngrădim această porţiune de teren şi să o amenajăm aşa cum a fost şi înainte de 1940. Totodată Vă rog să binevoiţi a ne aproba din pădurea oraşului lemnul de stejar necesar stâlpilor pentru gardul ce vom face. De restul ne vom interesa noi.”
La sfârşitul lunii iulie preotul paroh Alexandru Petruţ revine cu o nouă scrisoare în care se spune:
„Consiliul parohial în ziua de 22 iulie 1945 luând în desbatere situaţia parcului din faţa bisericii noastre a hotărât ca să intervenim la primăria oraşului, pentru a se aduce acest parc în situaţia în care era în toamna anului 1940. (…) În toamna anului 1940 când s-au retras autorităţile româneşti, sub scutul autorităţilor de atunci locuitorii din apropiere au dărâmat gardul ducându-l de foc şi întrebuinţându-l la alte scopuri. Având în vedere că acest gard a fost stricat de către locuitorii oraşului sub scutul autorităţilor de atunci, consiliul a hotărât ca acest gard să fie refăcut complet aşa cum se găsea în anul 1940 de către primăria oraşului. Binevoiţi a lua în desbatere şi a aduce o hotărâre corespunzătoare situaţiei.” (Ioan Lăcătuşu, Adevărul despre un spaţiu public devenit simbol pentru comunitatea românească din Sfântu Gheorghe, mms, 2006)
1945 iulie 27. Într-un raport al Legiunii de Jandarmi Treiscaune se arată că în fiecare dimineaţă, în biserica romano-catolică din Sf.Gheorghe se fac slujbe pentru ,,întregirea hotarelor Sfântului Ştefan”, pentru înglobarea Ardealului în Ungaria. (Angv. nr. 13/2009, p. 232)
1945 iulie 8. La Sfântu Gheorghe a avut loc o întrunire a conducerii PSD cu reprezentanţi ai partidului din toate „judeţele secuieşti”. De faţă erau preşedintele partidului, Constantin Titel-Petrescu şi ministrul Adrian Dumitriu. La ieşirea din sala de întruniri, demonstranţii au vrut să facă o demonstraţie, în fruntea coloanei fiind amplasat un steag al României, precum şi steagurile URSS, SUA, Franţei şi Marii Britanii. Mulţimea, formată din localnici unguri, s-a repezit să rupă steagul românesc; cei care-l purtau l-au putut salva doar fugind cu el. Neştiind cauza agitaţiei, alt grup de social-democraţi tocmai sosea, într-un camion, purtând steagul României şi un portret al Regelui Mihai. „Mulţimea maghiarilor -raporta şeful jandarmilor- aţâţată (…) a oprit camionul şi s-a repezit asupra lui, rupând steagul românesc şi portretul M.S. Regele”. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 295)
1945 august 6. A fost aprobat „statutul minorităţilor”, prin care se permitea folosirea limbii materne în administraţie publică, justiţie şi şcoli. (Codrina Şandru, Comunităţi etnice şi elite locale, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, p.113)
1945 august 15. Legiunea de Jandarmi Treiscaune a arestat membrii unei organizaţii revizioniste, între care Silvasy Victor, fost şef al poliţiei din Sf.Gheorghe, numit în acest post la 1 mai 1945, şi Elefant Iosif, comisar de poliţie în acelaşi oraş, investit în funcţie la aceeaşi dată. (Angv. nr.10/2006, p.184)
1945 august 17. Toţi avocaţii maghiari din Baroul Treiscaune vor semna, la 17 august 1945, un memoriu către Petru Groza – transmis prin prefect- împotriva aplicării Legii minorităţilor. Maiorul Gh. Diaconescu, comandantul Legiunii de Jandarmi, comenta: „Ceea ce se remarcă în special în memoriu, sunt tonul şi expresiile complet lipsite de maniere la adresa d-lui ministru al Justiţiei”. Avocaţii maghiari se ridicau împotriva prevederii conform căreia avocaţii trebuiau să-şi întocmească actele doar în limba Statului, şi anunţau că nu se vor supune. Cereau, totodată, ca în „judeţele secuieşti” toţi judecătorii să fie buni cunoscători ai limbii maghiare, „atât în scris, cât şi prin viu grai”. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, p. 299-300)
1945 septembrie. Începe încadrarea cu efective a subunităților de Pompieri din Ardealul de Nord, revenit în granițele naționale în martie 1945. (site-ul IGSU)
1945 octombrie 9. Pentru a se asigura cadrul organiztoric necesar revenirii la normalitate, Protopopiatul Prejmer este desfiinţat, revenindu-se la forma de organizare de dinainte de 1940. „Deciziunea cu Nr. 9993 din şedinţa secţiilor unite de la 9 Octomvrie 1945, are următorul cuprins: având în vedere că a trecut un an de la alungarea trupelor maghiaro-germane din Ardealul ocupat şi că regiunea din judeţele Treiscaune, Ciuc şi Odorhei a revenit Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba-Iulia şi Sibiu, Consiliul Arhiepiscopesc a decis: protopopiatul Prejmerului, înfiinţat în 1942 cu o durată limitată, pentru cele 24 parohii şi 14 filii, rămase dincoace de frontierea din 1940, încetează activitatea pe data de 15 Oct. 1945; se reactivează oficiile protopopeşti din Sf.Gheorghe, Tg. Secuiesc şi Odorhei. (Ioan Lăcătuşu, Preocuparea Mitropolitului Nicolae Bălan privind situaţia românilor ortodocşi din ţinutul Harghitei şi Covasnei, în „Revista Teologică”, Serie Nouă, Anul XV (87), nr. 3, iul-sept 2005, p. 138) (Va urma)
Dr. Ioan Lăcătuşu
