Speriaţi de amploarea fără precedent a tăierilor ilegale de arbori, a căror volum ar fi atins uluitoarea cifră de 8,8 milioane mc în perioada 2008-2014, mai marii neamului au analizat, în Consiliul Suprem de  Apărare a Ţării din 9 iunie 2015, acest dezastru, considerat „de atentat la siguranţa naţională”, şi au decis înfiinţarea Gărzii forestiere. S-a mizat ca această structură, „să înlăture paralelismul şi să elimine astfel evaluarea fiscală diferită şi chiar contrară a aceleiaşi operaţiuni economice” (?). Deci s-a mizat, aşa după cum se poate constata, doar pe vorbe mari, preţioase şi lipsite de noimă.

. .

 

Bine, bine, dar cum rămâne cu furturile de material lemnos făptuite, într-un mod profesionist, din pădurile statului şi din pădurile private? Cine este şi cine va fi responsabil, din punct de vedere penal sau contravenţional şi material, de furturile cu autori necunoscuţi sau neidentificaţi? Care va fi răspunderea concretă a pădurarilor retribuiţi, a proprietarilor care nu au paza pădurii contractată şi a gardiştilor forestieri din acest punct de vedere?

Răspunsul nu este deloc greu de intuit, dacă realizăm faptul că viitoarele Gărzi forestiere, din subordinea aceleaşi „autorităţi publice centrale care răspunde de silvicultură”, se înfiinţează, „prin preluarea atribuţiilor activităţilor, a posturilor şi a personalului de la comisariatele de regim silvic şi cinegetic, denumeşte în continuare CRSC, care se desfiinţează”. De asemenea, răspunsul vine aproape de la sine, dacă realizăm că aceste Gărzi forestiere au doar atribuţii privind „monitorizarea, implementarea şi controlul regimului silvic şi cinegetic, precum şi monitorizarea şi trasabilitatea materialelor lemnoase”. De paza ineficientă a pădurilor, precum şi de controlul superficial al modului de exploatare al arboretelor şi arborilor, mai mult sau mai puţin legal, rămân să răspundă aceiaşi pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici, colegi mai îndestulaţi ai vechilor angajaţi ai ITRSV-urilor, actuale CRSC-uri şi viitoare Gărzi forestiere.

Deci, viitoarele Gărzi forestiere vor fi de fapt proaspetele CRSC-uri, care au înlocuit vechile ITRSV-uri, vinovate, după cum foarte bine se cunoaşte, de dezastrul din pădurile României, dar nu numai de atât.

Aceste structuri (ITRSV-urile) mai sunt vinovate, prin aceiaşi angajaţi – vechi, actuali şi de viitor ai acestora – şi de validarea a nenumărate falsuri în documentele asociaţiilor de proprietari de terenuri, care au desemnat, în mod fraudulos, mulţi dintre noii gestionari de fonduri cinegetice. De asemenea, mai sunt vinovate de rezilierea abuzivă a  multor contracte de gestionare fonduri cinegetice, pentru a asigura, ulterior, accesul unor „prieteni” la gestiunea acestora. Mai sunt vinovate de controalele tendenţioase, demarate în scopuri revanşarde, de muşamalizarea unor cazuri de braconaj şi a unor otrăviri deliberate de faună cinegetică, de nesoluţionarea litigiilor dintre diverşi gestionari de faună cinegetică în privinţa limitelor fondurilor, de acceptul traficării gestiunii unor fonduri cinegetice etc. În sfârşit, mai sunt vinovate, alături de actuala conducere oieristă a RNP Romsilva, de dezastrul salmonicol din apele de multe.

Deci, antecesoarele Gărzii forestiere sunt direct sau complicitar vinovate de dezastrul din pădurile României, de distrugerea fondului salmonicol din apele de munte şi de atribuirea frauduloasă în gestionare a nenumărate fonduri cinegetice, unele în interesul propriilor angajaţi.

În concluzie, Gărzile forestiere sunt aceiaşi Mărie, dar cu altă pălărie, a fostelor ITRSV-uri, transformate de foarte curând în CRSC-uri!

Diferenţa dintre acestea constă doar în nivelul nejustificat de ridicat al salarizării noilor funcţionari publici din cadrul Gărzilor forestiere, foşti funcţionari publici cu retribuţii mărişoare ai CRSC-urilor şi cu retribuţii modeste ai ITRSV-urilor, toate nejustificate prin eficienţa activităţii şi deci nemeritate. Acestor noi-vechi funcţionari publici li se acordă acum salarii incredibile pentru contribuabilii care muncesc cinstit şi din greu în ţara noastră. Fiindcă salariul unui gardist forestier începe  de la peste 2.300 lei pentru muncitori(?) şi ajunge până la peste 101.000 lei pentru inspectorul şef şi directorul Gărzii forestiere.

Ce mai putem înţelege din această pomană a conducerii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, făcută în numele şi cu aprobarea Guvernului României?

Doar faptul că  au găsit o modalitate  mascată de recompensare a obedienţilor care şi-au adus din plin aportul la devastarea pădurilor, distrugerea fondului salmonicol din apele de munte şi degradarea fondului cinegetic naţional din România.

Pe lângă ei, actualii factori de decizie sau de influenţare a deciziei din cadrul MMAP, care au prins temporar puterea politică, vor să TRĂIASCĂ BINE, precum toţi gardiştii forestieri, pe seama efortului financiar al contribuabililor, care cunosc sau înţeleg foarte bine această realitate şi tac în mod mai mult decât complicitar.

N. Şelaru

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail