Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din judeţul Covasna a transmis Primăriei Sfântu Gheorghe o propunere pentru completarea steagului municipiului, al cărui proiect se află în dezbatere publică, cu simboluri creştine, precum şi cu câteva elemente specifice comunităţii româneşti.

Concret, conducerea Asociaţiei propune ca partea inferioară a steagului, în centrul căruia se află stema oraşului, să fie prevăzută cu o bandă de culoare albastru cobalt, iar în colţurile acestuia să fie dispuse patru cercuri, simbolizând cele patru puncte cardinale, precum şi faptul că oraşul se află „sub oblăduirea celor patru Evanghelişti”. În interiorul cercului din dreapta jos, să fie reprezentată flamura „Lupul dacic” pe un fundal roşu deschis, ca simbol al „dăinuirii din moşi-strămoşi, de peste 2.000 de ani, a civilizaţiei umane pe aceste meleaguri”, iar în colţul din stânga jos să fie reprezentate o pâine şi un potir, pe un fundal verde deschis, ca simbol al „bogăţiei şi rodului ţinutului, precum şi al ospitalităţii localnicilor”. De asemenea, conducerea asociaţiei propune ca în colţul stâng al steagului, în partea de sus, să fie reprezentat un costum popular, respectiv o ie şi o fotă pe un fundal galben, ca simbol al „fecundităţii şi fertilităţii zonei” şi al păstrării tradiţiilor, iar în cercul din dreapta sus să fie prevăzută o cruce pe un fundal albastru deschis, semnificând faptul că „sub acelaşi cer senin, convieţuim creştini cu credinţă în numele Sfintei Treimi”.

În adresa transmisă Primăriei, preşedintele asociaţiei, col (r) ing. Nicolae Ivan cere ca propunerile făcute să fie puse în dezbatere publică, conform prevederilor legii.

În cursul zilei de luni, Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a adresat un memoriu Consiliului local Sfântu Gheorghe prin care contestă proiectul steagului municipiului, pe considerentul că este reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară, nu şi pentru românii care constituie aproape 25% din totalul populaţiei oraşului. Drept urmare, conducerea Forumului a cerut includerea unor simboluri heraldice reprezentative pentru comunitatea românească, precum un vestigiu dacic ori o monedă romană.

Cele trei modele de steag supuse dezbaterii publice de către Primăria Sfântu Gheorghe reprezintă stema oraşului pe un fundal albastru-auriu, cele două culori fiind identice cu cele ale steagului secuiesc. Singurele diferenţe între cele trei modele o reprezintă inscripţia Christus Spes Mea (Hristos este speranţa mea – n.r), preluată de pe sigiliul oraşului din anul 1509, care în prima variantă lipseşte, în a doua este postată în partea inferioară, iar în a treia în partea superioară a steagului.

Pentru a putea fi folosit în mod oficial, steagul municipiului va trebui aprobat de Consiliul local, iar ulterior de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

. .

Oana Mălina Negrea /AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail