Întru iubire de Basarabia
La 1 noiembrie 2015, se împlinesc 150 de ani de când, în Voinești-Covasna, a văzut lumina zilei cel ce avea să ajungă primul Episcop al Armatei (1923-1924) și Episcop al Eparhiei Cetatea Albă – Ismail, iar, din 1926, și de Cahul – o episcopie greu încercată din Basarabia.
Ne-am propus, acum, la ceas aniversar, a ilustra prin câteva exemple dragostea și dăruirea exemplară a Epsicopului Justinian Teculescu pentru românii basarabeni.
În „Cuvântarea cu prilejul alegerii de Episcop al Cetății Albe – Ismail . . ” din 17 decembrie 1924 (publicată în volumul „Pentru neam și pentru lege” de Episcop Justinian Teculescu, ediție îngrijită de Luminița Cornea, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2006), Episcopul Justinian Teculescu declară că se va apropia cu toată căldura inimii sale „de sufletul bun al poporului din Basarabia.” A acceptat, „ca bun creștin și român”, să plece de pe malul Mureșului molcom, pe malul Prutului îngăduitor și al Nistrului falnic; a acceptat să fie dus din Alba Iulia lui Mihai Viteazul în Cetatea Albă a lui Ștefan cel Mare.
Episcopia Cetatea Albă – Ismail din Basarabia, în acea vreme, trecea printr-o perioadă istorică dificilă, încât ocuparea acestei eparhii era considerată de mulți drept o pedeapsă, o osândă. Episcopul Teculescu nu se consideră pedepsit. Cunoaște și înțelege situația grea a românilor basarabeni, unde rușii, „prin ocrotirea și înzestrarea bisericilor, prin măgulirea și dotarea preoților români-moldoveni, s-au apropiat de sufletul lor și, prin ei, de-al întregului popor, carele adânc preocupat de legea lui, a adoptat, încet și pe nesimțite, haina străină de grai a unui străin neam de sânge.”
Cuvintele Episcopului Justinian Teculescu sunt convingătoare și pilduitoare, ținând să amintească conducătorilor neamului, „cei de azi și cei de mâine” (de luat aminte!), „spre a ști și a cunoaște”, că „întâlnirea și recunoașterea fraților de pretutindeni nu se poate face pe nicio cale, mai bine și mai sigur, ca pe calea frumoasă și luminoasă a bisericii, a legii străbune.”
Legea românească, cum apare frecvent la poeții George Coșbuc și Octavian Goga, este legea credinței strămoșești, înțeleasă ca singura potecă ce conduce la „mult dorita și de toți accentuată unitate sufletească, piatra cea din capul unghiului a existenței neamului.”
Ideile exprimate de Episcopul Teculescu în predicile și cuvântările sale sunt izvorâte, în primul rând, din dragostea de neam moștenită de la părinți, acumulată în timpul studiilor la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și la Institutul Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu, dar și din experiența sa de viață, ca dascăl, preot, protopop de Alba Iulia (1901-1923), Episcop al Armatei.
În cetatea Ismail, pe malul Dunării, Episcopul Justinian Teculescu s-a instalat cu puține zile înaintea marii sărbători a Nașterii Domnului din anul 1924. Frumoasa primire organizată de preoții, ostașii și întreaga populație i-au întărit convingerea și credința că „e vie și curată dragostea de lege și neam pe plaiurile scumpei noastre Basarabii.” De îndată, a observat înțeleptul și vrednicul episcop, bun cunoscător al istoriei neamului, că „preafrumoasa icoană a legii străbune, îngrijită pe vremuri de vlădici evlavioși, ca Iosif de la Cetatea Albă, și luminați cărturari, ca Melchisedec de la Ismail, stă, întreagă și luminoasă, în pervazul dragostei de neam și țară, făurit de voievozi mari și viteji, ca Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu și alții.”
Cuvântând în Senatul Țării, la 27 martie 1925, la șapte ani de la Unirea Basarabiei, Episcopul Justinian Teculescu transmite fiilor duhovnicești și fraților români ideea că „nu poate să fie cu adevărat suflet românesc acela care ar aduce vreo cârtire asupra zilei de 27 martie 1918.” De ce? Pentru că „lumina și seninul acelei zile nu este iertat niciunui suflet românesc să le păteze cu vreun cuvânt rău.”
Dragostea pentru basarabeni este evidentă și din faptul că Justinian Teculescu, ca un bun ierarh, cunoscător al greutăților materiale ale enoriașilor, solicită guvernului, în anul 1925, să se construiască, „fără amânare”, căi ferate și drumuri de toate felurile în Basarabia, motivând înălțător că „pe unde nu poate umbla omul, nu poate umbla cultura și, pe unde nu străbate trenul, nu vine civilizația.”
În multe feluri se poate prezenta activitatea Episcopului Justinian Teculescu în Basarabia și iubirea sa deosebită față de acest străvechi plai românesc. O activitate bogată, pilduitoare, deși a durat puțin. În primăvara anului 1932, boala și-a arătat colții, iar în vara aceluiași an, Episcopul Justinian Teculescu a trecut la cele veșnice. Dorința de a fi înmormântat în cimitirul vechi din Covasna, lângă biserica și școala copilăriei, i-a fost respectată. În pelerinajul la mormântul Episcopului Teculescu, se cuvine a include și izvorul Porumbeilor, izvor de apă minerală aflat într-o frumoasă poiană, spre amintirea Episcopului care vizita acest izvor de câte ori, cu bucurie, poposea în localitatea copilăriei și tinereții lui.
Luminița CORNEA
