Orașul Sinaia a fost desemnat câştigătorul celei de-a treia ediţie a concursului „Oraşul Reciclării”, desfăşurat în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, sub patronajul Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților și al Ministerului Mediului Apelor si Padurilor, realizat  în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România, Primăria Municipiului Bucureşti și Institutul pentru Politici Publice.

Municipiile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc  au reuşit să colecteze selectiv, anul acesta, cele mai multe deşeuri de ambalaje per locuitor, alături de  alte 6 oraşe  din ţară -Aiud, Miercurea Ciuc, Zalău, Gura Humorului, Fălticeni şi Vaslui- potrivit informaţiilor furnizate de site-ul oficial al Eco-Rom Ambalaje.

Ca şi în anii anteriori, cele mai importante criterii ale competiţiei au fost calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere), cantitatea de deșeuri colectate selectiv  per locuitor și campaniile de conștientizare a populației cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje.

Potrivit organizatorilor, obiectivul proiectului este acela de a implica şi mobiliza primăriile de municipiu pentru ca serviciile de colectare selectivă  a deşeurilor de ambalaje să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi cantităţile colectate să continue să crească.

La ediţia de anul trecut, titlul de „Oraşul Reciclării” a fost câştigat de municipiul Sfântu Gheorghe. Desemnarea câştigătorului şi gala de premiere au avut loc în luna  septembrie a anului trecut, la care au participat domnul Czimbalmos Kozma Csaba, administratorul public al oraşului Sfântu Gheorghe şi domnul Tóth-Birtan Csaba, directorul societăţii Tega SA. Premiul a constat în construirea unui spaţiu de recreere ECO 100%, cu conexiune permanentă WI-FI, în valoare de 12.000 de euro. Până în momentul de faţă spațiul nu a putut fi construit deoarece materialele folosite sunt prea scumpe, costul acestora depăşind cu mult valoarea sponsorizată de către Eco-Rom Ambalaje.

. .

Mai multe detalii despre competiţia „Orașul Reciclării” şi informaţii despre colectarea selectivă  a deşeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând site-ul  www.ColecteazaSelectiv.ro.

 

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail