Oricât ne-ar plăcea să credem şi să ne lăudăm că facem parte dintr-un popor civilizat şi cult, realitatea crudă ne contrazice, căci o parte dintre noi încă se află într-un stadiu de evoluţie necorespunzător demnităţii umane.
Adesea îi taxăm pe alţii drept „barbari”, dar evităm să ne uităm în propria noastră ogradă, adică la „barbarii” noştri. Cum altfel am putea numi pe cele trei specimene umane, oameni în toată firea, care n-au avut altceva de făcut decât să prindă un câine şi să-i taie coada. Ba mai mult, după ce l-au mutilat pe bietul animal, şi-au mai pus isprava şi pe internet, ca să-i cunoască lumea şi să le admire prostia. Şi cum reacţiile „fanilor” au fost exact contrare aşteptărilor, şi-au şters repede urmele şi, cum s-ar spune în popor, „au spălat putina”, numai că fapta lor oribilă rămâne, deoarece nici bietul patruped nu-şi uită coada şi nici semenii barbarilor noştri nu tac, ci se întreabă cum s-ar simţi aceste creaturi lipsite de conştiinţă dacă şi lor li s-ar tăia câte un deget de la o mână, probabil ca bietul câine, dar pentru că sărmanul suferind nu poate protesta, o facem noi. Deoarece pe timp ce trece astfel de cazuri se înmulţesc, ca de exemplu cel al unui alt individ care a început să-şi pârlească porcul pe când acesta încă era viu şi se zvârcolea de durere, e timpul să se pună capăt acestor atrocităţi. E bine că mulţi oameni iau atitudine, dar ar fi şi mai bine dacă autorităţile şi legiuitorii ar fi mai severi în pedepsirea faptelor. De unde ştim noi că asemenea inşi lipsiţi de compasiune, care azi schingiuiesc un câine mâine nu vor schingiui un om?
Şi cum putem numi un soţ care îşi înjunghie soţia şi pe cele două fiice, iar apoi le dă foc, ca să-şi şteargă urmele? Cum putem numi o mamă care îşi aruncă copilul de pe acoperişul unui bloc, apoi se aruncă şi ea în gol? Cum putem numi o femeie care naşte două gemene şi, de teamă sau de frica de a nu le putea creşte, le aruncă în hazna? Cum putem numi pe cei care în plin trafic se dau jos din maşini şi se iau la bătaie în văzul lumii ori pe bădăranii care sparg geamurile unui autobuz plin cu călători şi-l bat pe şofer? Cum putem numi pe toţi hoţii de buzunare, violatorii, cămătarii, şarlatanii, drogaţii şi alte asemenea categorii dacă nu barbari? Toţi aceşti indivizi care se află încă în stadiul de jos al barbariei sunt completaţi de cei din „stadiul de sus”, mai culţi, mai stilaţi, mai vicleni, care prin diverse maşinaţiuni şi „diplomaţii” au ajuns nababi pe spinarea poporului? Din punct de vedere moral şi aceştia sunt nişte barbari, dar de altă clasă.
Celor care au uitat sensurile cuvântului „barbar”, le reamintim că la greci şi la romani denumirea însemna „străin, de alt neam (vorbind altă limbă), considerat inferior în cultură şi civilizaţie”. Ca sensuri secundare, care ne interesează pe noi, avem: „străin de cultură, necivilizat, incult”; „neevoluat, incorect”; „crud, neomenos”; „persoană cu o purtare grosolană, necivilizată”, iar la plural: „nume generic pentru popoare migratoare” (cf. Noului dicţionar universal al limbii române, p.131). Acum cititorul îşi poate alege sensul dorit pentru a numi pe cei amintiţi sau neamintiţi mai sus.
Un lucru e cert, din cauza lipsei de educaţie şi cultură, a nivelului moral scăzut, din cauza alcoolismului şi promiscuităţii bazate pe sărăcie şi disperare, oamenii se sălbăticesc, revenind la instinctele animalice şi acţionează la primul impuls, fără a mai judeca, ori mintea omenească mai evoluată are tocmai acest rol: de a ţine în frâu aceste instincte şi de a le înlocui cu altele: omenia, compasiunea, altruismul, iubirea faţă de aproapele. Din păcate, adeseori în viaţă vedem oameni care se comportă ca animalele şi animale care se comportă ca oamenii, încât nu ştii care-i unul şi care-i altul…
În această situaţie se impune cu necesitate punerea accentului pe mai multă educaţie şi mai multă cultură, atât în mediul urban cât şi în cel rural, până la cele mai îndepărtate cătune. Din fericire, chiar şi pe acolo au pătruns televiziunea, radioul, informatica, telefoanele inteligente, însă educaţia şi cultura mai puţin. Majoritatea show-urilor şi a programelor distractive televizate nu reprezintă „educaţie şi cultură” pentru popor, ci dimpotrivă. Şi dacă televiziunile acum promovează personaje ca de exemplu Oana Zăvoranu, care de-atâta plictiseală ar vrea să intre în politică şi să conducă destinul acestui popor, sau manelişti care aruncă cu sutele de euro pe la toate petrecerile maraton, ori interlopi cu palate şi maşini de lux, atunci vom mai avea devoie de încă o sută de ani pentru a ne reveni. Dar cine să se mai ocupe acum de aceste „mărunţişuri”, când lupta politică se ascute din nou, se apropie alegerile, se dezgroapă „securea războiului”, unii vor să dea jos pe alţii, ca să vină ei (sau tot ei), când bat la uşă DNA-ul, FMI-ul, refugiaţii, chiar şi războiul, ba vin cometele şi meteoriţii, încălzirea globală sau era glaciară, cine să mai ia seama la ce se întâmplă printre cei mai mici, poţi oare să vezi din vârful muntelui furnicile care îşi văd de treaba lor la poalele muntelui? Şi atunci, dacă nu le vezi, de ce să le mai bagi în seamă?! Însă ele există şi îşi au rolul lor în lanţul vieţii, iar cei care sunt puşi să vegheze trebuie să se îngrijească de toate. Societatea care nu-şi îngrijeşte fiecare individ, în timp, va avea mulţi indivizi bolnavi şi în cele din urmă se va îmbolnăvi şi ea. Şi există o „selecţie naturală” şi în rândul societăţilor. „Precum în cer aşa şi pe pământ”: din motive cosmice, unele stele dispar şi apar altele, şi tot aşa pe pământ se întâmplă cu unele comunităţi umane.
Aşadar, dacă vrem să rezistăm timpului ca societate, ca naţiune, trebuie să ne îngrijim de fiecare individ şi nu numai de elite, căci până la urmă cel de jos contează la fel de mult ca şi cel de sus, nu putem spune că degetul mare de la o mână este mai important decât cel mic, căci fiecare îşi are rolul său şi dacă îl tai pe unul durerea e simţită de întreaga mână şi apoi de întregul corp. De ce suntem astăzi mai slabi decât ieri?! Pentru că n-am ştiut să ne ţinem oamenii acasă, n-am ştiut să le creăm condiţii decente de muncă şi viaţă, iar cei mai în putere şi mai pricepuţi au plecat prin alte ţări ca să-i slujească pe străini. În schimb am ştiut cum să furăm, să înşelăm, să excrocăm şi să minţim ca să devenim bogaţi peste noapte şi în lupta această crâncenă pentru înavuţire şi putere am călcat în picioare toate valorile străbune, tot trecutul nostru şi am rămas azi doar cu lucruri împrumutate, cu spoiala, cu sărăcia şi barbarismul. Dar poate că Dumnezeu, care ne-a dat o ţară atât de frumoasă încât ne invidiază şi alţii, ne va da şi minte mai multă, că tot umblă poporul disperat să ceară îndurare pe la toate moaştele, şi vom hotârî în cele din urmă, până când nu va fi prea târziu, să renunţăm la barbarie, minciună şi ipocrizie şi să schimbăm lucrurile în bine, astfel ca şi cei plecaţi departe să se poată întoarce acasă cu sufletul împăcat.
. .
Mihai Trifoi
