Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1944 august, 23 – 1945 februarie. Într-un raport înaintat Arhiepiscopiei Sibiului, preotul Petruţ relata momentul eliberării şi ceea ce a urmat: „După 23 august 1944, am trecut cu toţii prin multe greutăţi. (…) În două luni cât a durat administraţia noastră, nu am avut timp să răsuflăm liniştiţi. La 14 noiembrie, când au plecat autorităţile, ne-am evacuat şi unii dintre noi, pentru câteva zile, până s-au mai liniştit spiritele. La câteva zile am fost la datorie. După această dată mulţi dintre noi (preoţi şi credincioşi) am avut de suferit din nou”. Singura „vină” a preoţilor care se întorceau în parohiile lor era calitatea de român şi de lideri ai comunităţilor româneşti. „Trec mai greu aceste zile – consemna pr. Alexandru Petruţ într-o scrisoare de un dramatism zguduitor, adresată Mitropolitului Nicolae al Ardealului, la 13 februarie 1945 – de continuă persecuţie şi nesiguranţă decât cei patru ani de stăpânire ungară. Atunci apelam la comisiile mixte, azi nu mai ai la cine apela, că nu te poate ajuta cu nimica. Preoţii care azi nu sunt în parohii, în zadar ar veni, că de îndată ar fi arestaţi şi purtaţi sub escortă şi batjocoriţi ca în timpul persecuţiilor. Aşa înțeleg ungurii democraţia, ca să batjocorească tot ceea ce este românesc“. Era vorba de „democraţia” ungaro-sovietică, anume creată din foştii horthyişti, convertiţi la comunism. (Românii din Covasna şi Harghita, p.364 )
1944 august 30 – septembrie 8. Comandantul Corpului de munte a dat ordinul de operații nr. 4, prin care trupele române treceau la ofensivă pentru cucerirea orașului Sf. Gheorghe. În seara zile de 6 septembrie corpul 33 din armata 27 sovietică a ajuns la nord-est de Brașov, unde a stabilit cu corpul de munte modul de cooperare în vederea ofensivei spre Sf. Gheorghe, hotărându-se ca lovitura principală să fie executată pe direcția spre Ilieni – Sf. Gheorghe – Malnaș cu diviziile române Tudor Vladimireascu și 1 Munte. A doua zi, la 8 septembrie, trupele române și sovietice au dezlănțuit o puternică ofensivă. (…). După lupte crâncene, cu un inamic ce se apăra cu disperare, batalionul 2 Vânători din Divizia 1 Munte a pătruns pe la ora 11 în orașul Sf. Gheorghe prin marginea de vest, în timp ce ostașii diviziei „TV” pătrundeau prin sud și sud-est, eliberând orașul. Caporalului Ambrașa din divizia Tudor Vladimirescu i-a revenit cinstea de a arbora drapelul României pe primăria orașului. (Kozak Albert, Aspecte ale revoluției popular –democratice în județul Covasna, în Aluta VI/VII, 1974 /1975, p,158)
1944 septembrie 8. Bucuria cu care au primit românii din reşedinţa judeţului Treiscaune, eliberarea primului oraş din Transilvania de Nord, este evidenţiată şi de faptul că, actul nr. 1 eliberat de administraţia românească a oraşului Sf. Gheorghe, din 10 septembrie 1944 este scrisoarea adresată de primarul oraşului Sima Ilie, comandantului Diviziei Munte, Generalul Bedicianu, în care se spune: Subsemnatul Sima Ilie, primarul oraşului Sf. Gheorghe, vin a vă ruga să binevoiţi a primi propunerea noastră şi a da aprobarea ca numele a trei străzi din acest oraş să fie înlocuite cu: strada Sfânta Maria, strada 8 septembrie 1944, strada Vânătorilor. Această propunere este motivată de următoarele fapte: În ziua de 8 septembrie 1944 (Sfâna Maria Mică), Vânătorii de Munte au eliberat oraşul de sub ocupaţia străină; S-au împlinit în ziua de 8 septembrie 1944, patru ani de când s-a semnat actul de subjugare, iar la împlinirea acestor ani (deci în ziua de 8 septembrie 1944) oraşul este din nou sub fâlfâirea stindardului românesc ridicat -după grele zile de iobăgie- de către trupele române, Vânătorii de Munte care au înscris glorioase pagini în istoria Neamului Românesc. Bazat pe faptul că întrega suflare românească din acest oraş primeşte cu plăcere această schimbare de nume a trei străzi, rămân încredinţat că veţi primi propunerea noastră, iar Domnia Voastră personal, să acceptaţi a fi CETĂŢEAN DE ONOARE A ORAŞULUI Sfântu Gheorghe UNDE TRUPELE DE SUB COMANDA CE O AVEŢI – DIN DRAGOSTEA LOR PENTRU ȚARĂ, AU ADUS ELIBERAREA FRAŢILOR DE AICI. Să trăiţi Domnule Comandant”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 7/1944)
1944 septembrie 9. Generalul Grigore Bălan, comandantul secund al Diviziei 1 Munte, este grav rănit în luptele din Sf. Gheorghe şi Arcuş. A decedat în ziua de 13 septembrie 1944, în Spitalul de zonă, din Sinaia. (Arhiva CDNC, Fond Manuscrise, Dos. 20, f. 30)
1944 septembrie 9. Locotententul David Păiş, din batalionul 3 Vânători de Munte, a căzut în luptă lângă Sf. Gheorghe. Pe acest loc, s-a ridicat un monument. Mormântul este un obelisc de formă prismatică din beton masiv fiind îngrădit cu gard metalic. Pe monument se află o placă de marmură cu inscripţia: „Glorie eroului Lt. Păiuş căzut la 9.09.1944, în luptele contra fasciştilor”. (Arhiva CDNC, Fond Manuscrise, Dos. 20, f. 30)
1944 septembrie. În luptele din primele zile ale lunii septembrie 1944, desfăşurate în apropierea oraşului Sfântu Gheorghe, trupele române au fost sprijinite de românii localnici. Un grup de săteni din Sita Buzăului, Zăbrătău, Crasna şi Băcel au capturat prin lupte zeci de militari inamici şi un însemnat material de război. Dând dovadă de un deosebit curaj, cetăţeanul Gheorghe Olaru din Dobârlău, printr-o acţiune personală, a dezarmat 17 militari inamici. (Românii din Covasna şi Harghita, p.364 )
1944 septembrie 12. Din procesul-verbal, încheiat în 12 septembrie 1944, la Primăria oraşului Sf. Gheorghe, între Sima Ilie primarul oraşului, Petru Ţepelean şeful Poliţie, Ioan Nilca şi Coloman Sigmond perceptor al oraşului, având ca obiectiv „deschiderea şi predarea casei mici a percepţiei oraşului”, s-a constat, „că în casă n-a fost nici o valoare sau bani”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 2/1944)
1944 septembrie 14. Primarul Ilie Sima adoptă o decizie prin care „este autorizat Ofiţerul stării civile să înscrie ulterior în registrul pentru morţi, toate decesele ivite pe teritoriul oraşului Sf. Gheorghe, neînmatriculate din cauza forţei majore”. În preambulul actului, măsura era motivată astfel: „Văzând raportul Ofiţerului stării civile al acestui oraş asupra deceselor nedeclarate şi neînscrise, ivite în timpul luptelor avute în jurul acestui oraş, Având în vedere că, din cauza tirului artileriei şi activităţii aviaţiei armatei cuceritoare, populaţia oraşului nu a putut face faţă în termen declaraţiunilor cazurilor de moarte, conform prevederilor legale, decidem…” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 4/1944)
1944 septembrie 14. Publicaţia Tribuna din Sibiu consemna evenimentul eliberării oraşului Sfântu Gheorghe, din 8 septembrie 1944, în acelaşi spirit al bucuriei: „Nu există răstignire fără înviere. Am văzut răstignirea neamului şi a pământului transilvan. Cu inima strânsă de durere Dumnezeu ne-a fost dat să vedem Învierea. Rară bucurie pentru vieţuitorii aceleeaşi epoci. Niciodată, ca în zilele acestea de adevărată apoteoză românească, nu ne-am dat mai bine seama de cuvintele nu există înviere fără răstignire. Da! Am văzut Învierea dreptăţii! Îndreptându-ne spre nedreptul hotar inima bătea să ne spargă pieptul. Ne apropiam doar de altarul pătimirilor româneşti, de bisericile văduvite de crucea valahă, de preoţi şi de simţirea românească”. (Românii din Covasna şi Harghita, p. 364 )
1944 septembrie 19. „Primăria oraşului Sf. Gheorghe transmite următoarea adresă:
„Domnilor Aldea Dumitru şi Imre Jeno, Loco, La cererea Dvs vă aduc la cunoştinţă, că aprobăm, ca localul fostului Cerc al muncitorilor (Nemzeti munka kospont) să Fie predat Partidului Comunist din Localitate, urmând ca chiria să o plătiţi proprietarului conform contractului încheiat între Dvs. şi proprietar. Sf. Gheorghe, la 19 septembrie 1944, Primar ss Indescifrabil”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dosar 6/1944, partea a II-a, p.7-8)
1944 septembrie 20. Este afișată publicația Primăriei oraşului Sf. Gheorghe, în care se precizează: „Se aduce la cunoştinţă publică, ca toți comercianţii din oraşul Sf. Gheorghe, mâine 21 septembrie a.c., dimineaţă, la ora 9, să se prezinte în faţa prăvăliei pentru a stabili stricăciunile ce s-au întâmplat până în prezent. Sf. Gheorghe, la 20 septembrie 1944”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dosar 24/1944, partea aII-a, p.1)
1944 septembrie 20. Aşa cum s-a întâmplat, în primul război mondial când, datorită intervenţiei Regelui Feridinad şi a lui Alexandru Ţigra–Samurcaş, patrimoniul Muzeului Secuiesc din Sf. Gheorghe a fost salvat, la fel s-a procedat şi în septembrie 1944. Dovada o constituie scrisoarea trimisă de primarul Eugen Sibianu, în 20 septembrie 1944, direcţiunii muzeului, în care se spune: „În baza cererii Dvs. avem onoarea a Vă aduce la cunoştinţă că Muzeul Săcuesc din acest oraş, Bul. Regele Ferdinand nr. 10, împreună cu toate operele de artă a trecut în patrimoniul Statului român şi nu poate fi vizitat şi nici înstrăinat nici un obiect aflător în muzeu. În ceea ce priveşte deschiderea muzeului pentru publicul vizitator, acesta se va deschide numai după ce se va primi ordinul Ministerului Instrucțiunii și Cultelor. Ca administrator se încredinţează Dra Fodgyas Ana şi Dl. Benedek Teodor, profesor în localitate, care răspund de situaţia întregului muzeu. În cazul când veţi avea ceva neplăceri cu persoane străine, veţi reclama cazul urgent subsemnatului”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 20/1944)
1944 septembrie 20. Prefectul jud. Treiscaune face următoarea constatare: „Majoritatea brutăriilor şi măcelăriilor au fost în funcţiune, iar comercianţii au fost obligaţi să-şi deschidă magazinele. La toate oficiile publice a început inventarierea lucrurilor rămase şi încadrarea funcţionarilor care au fost în funcţii înainte de 1 septembrie 1940. Cu prilejul preluării administraţiei s-a constatat că fuga autorităţilor ungare a fost atât de precipitată, încât rezoluţiile pe acte au rămas scrise numai până la jumătate”. Ziarul constata şi „bucuria manifestată chiar şi de cei străini de sângele nostru pentru noua aşezare românească”. Curând se va dovedi că se înşelase: nu era „bucurie” în reacţia maghiarilor din Sfântu Gheorghe, ci doar spirit de conservare, până îşi vor găsi noii aliaţi – sovieticii. (Petre Ţurlea, „Români şi unguri”, Editura Karta –Graphic, Ploieşti, 2011, p. 211-212)
1944 septembrie 20. Apărea în Sfântu Gheorghe primul ziar românesc din Ardealul eliberat, Desrobirea. În editorialul ziarului amintit se relatau următoarele despre patimile românilor în cei patru ani de ocupaţie ungară: „Viaţa lor [a românilor] în cei patru ani de civilizaţie maghiară a fost un chin, erau mai mult la poliţie şi în temniţă decât acasă. Unguri au rămas destui în oraşe şi sate, afară de tineret, care s-a înrolat în «vitezele» armate ale lui Horthy, sau de cei care au fost uneltele teroarei împotriva «valahilor» şi a omeniei. Printre românii care ne-au înconjurat se găseau şi unguri. Şi de la unii şi de la alţii am aflat că stăpânirea maghiară i-a dus la sapă de lemn. Despre funcţionarii români, nici vorbă. Nici unul n-a fost menţinut în slujbă. O adevărată prigoană a fost îndreptată împotriva tuturor acelora care îndrăzneau să grăiască în «limba valahă» pe străzile oraşului. Atmosfera oraşului era «viciată» dacă un român ar fi strigat pe Dumnezeul credinţei lui în limba în care s-a născut. Cât priveşte religia, apoi aceasta era considerată drept cea mai mare duşmană a statului maghiar. Un tablou sumar, dar revelator pentru atmosfera ce a caracterizat cei patru ani de ocupaţie, oraşele şi satele din Secuime şi din întreg Ardealul de Nord”. (Românii din Covasna şi Harghita, p.364 )
1944 septembrie 23. Lt. Col. D. Comănescu, comandantul Sectorului 4 Etape, în 23 septembrie 1944, trimitea Primăriei Sf. Gheorghe, o scrisoare cu următorul conţinut: „Cu onoare se trimite alăturat, două exemplare din Procesele-Verbale, împreună cu lucrurile găsite în casa de fier a bisericii Reformate, pentru a dispune de ele. Rog confirmaţi primirea prezentei şi a lucrurilor”. Pe această bază, în 2 octombrie 1944, primarul oraşului, Eugen Sibianu, eliberează o Dovadă, în care se menţionează: „Noi, primarul oraşului Sf. Gheorghe, dovedim prin prezenta că averea bisericii reformate (edificiu parohial, mobilierul parohiei, lemnele din curte, grădina etc.), formând proprietatea bisericii, rămân mai departe în custodia urmaşului preotului refugiat Imreh Dezideriu, şi anume în custodia şi folosinţa preotului refugiat Adorjani Ştefan din Sf. Gheorghe” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 22/1944)
1944 septembrie 23. Pentru necesităţile instituţiilor şi populaţiei oraşului, primarul solicita benzina şi motorina necesară treieratului recoltei, făină pentru asigurarea necesarului de pâine, fonduri pentru salarii ş.a. Primăria autorizează „pe dnii Andrasi Adalbert şi Ilie Moraru delegaţi cu conducerea uzinei electrice a oraşului, ca din sumele disponibile şi încasări să efectueze plăţile curente şi absolut necesare”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 34/1944)
1944 septembrie 23. Primarul oraşului înaintează prefectului judeţului „tabloul funcţionarilor primăriei, care posedă aparate de radio şi cer a li se lăsa în posesie”. Printr-o altă adresă, din 4 octombrie 1944, primarul solicită Legiunii de Jandarmi Sf. Gheorghe, „să se acorde un aparat de radio spre folosinţa următorilor funcţionari ai acestei primării”- nr. 307/1944 (urmează o listă de 8 funcţionari). Ajutorul de primar al oraşului, Sim Ilie , a primit pe bază de chitanţă „din partea casieriei Regimentului de Voluntari Ardeleni „Iuliu Maniu” suma de 17.000 lei, ce reprezintă valoarea banilor ridicaţi de la sediul Volks – Grupului german din comuna Hărman. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 45/1944) (Va urma)
Dr. Ioan Lăcătuşu
