Luni, 5 octombrie 2015,  la Muzeul Casa Mureşenilor,  aflată în Piața Sfatului nr. 25 din Braşov, a avut loc o  conferința de presă susţinută de dr. Valer Rus, directorul cunoscutei instituţii culturale cu prilejul a două evenimente: Redeschiderea amintitului obiectiv de interes naţional după reconfigurare şi prezentarea excepţionalei Expoziţii de gravuri  după lucrările  lui Rembrandt.

 

                                                 Un celebru  lăcaş de cultură

    Mai întâi se cuvine să facem o scurtă prezentare pentru cititorii din judeţul Covasna a acestui interesant lăcaş de cultură, care este Casa Mureşenilor. Poate că nu multă lume ştie faptul că muzeul amintit s-a înfiinţat în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei cu acest nume vestit, traducând în fapt dorinţa lui Iacob Mureşanu. Ca atare, i s-a oferit Statului român  spaţiul necesar, plus o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură. De asemenea, trebuie menţionată  arhiva de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Şi aşa a luat fiinţă această instituţie muzeală reprezentativă,  consacrată  memoriei mai multor membri ai unei familia respectate de români,  cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor.

   Arhiva Mureşenilor este una dintre cele mai bogate şi importante colecţii de documente de familie. Să un uităm că  ocupându-se de zămislirea timp de mai bine de o jumatate de secol  a faimoasei „Gazete de Transilvania”, familia Mureşanu  a avut posibilitatea să  corespondeze  cu personalităţi, oameni politici, de cultură  din Ardeal  şi din celelalte provincii locuite de români. Pe lângă corespondenţa cu caracter  politic,  se găsesc păstrare, în condiţii deosebite,  numeroase manuscrise ale Mureşenilor  înşişi, precum şi ale  colaboratorilor de seamă. De semnalat şi prezenţa documentelor legate de istoria Imnului naţional „Deşteaptă-te, Romane”, creaţie  nemuritoare a  lui Andrei Mureşanu.

                                     273 de gravuri după Rembrandt

 

   În acest cadru propice  s-a vernisat, luni-seara, Expoziția ce poartă numele REMBRANDT@BRAŞOV  care  va fi deschisă între 6 octombrie şi 30 noiembrie 2015. Ea  reuneşte nu mai puţin de… 273 de gravuri după creaţia marelui pictor Rembrandt, realizate în secolul al XIX-lea la Biblioteca Națională a Franței, aflate în colecția lui Eugène Dutuit.  Avem de-a face cu cea mai mare colecție particulară de gravuri  realizate  prin imprimare în secolul al XIX-lea, de pe plăcile renumitului artist olandez. Din câte am aflat în mod neoficial, dar perfect credibil, valoarea unei singure piese din colecția care aparține acum unei luxemburghez poate ajunge la exorbitanta sumă de 50.000 de euro.

                                       Celebritate  în lumea artei

     Pictor și gravor olandez . . ,  Rembrandt Harmenszoon van Rijn (16061669) a fost una dintre figurile proeminente ale secolului al XVII-lea, fiind considerat ulterior unul din cei mai mari pictori din istoria artei, tablourile, desenele, gravurile sale devenind de neprteţuit în ziua de azi.

   Artistul a trăit în epoca ce s-a numit  metaforic „Vârsta de aur olandeză„, o perioadă fastă în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2.000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost, aşa cum declara Élie Faur „Singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis„.

   Operele de artă  sunt cele mai vechi gravuri după pânzele lui Rembrandt. Realizate în secolul al XVII-lea de marele pictor olandez, gravurile s-au deteriorat în timp, aşa că în anul 1865, Biblioteca Națională Franceză i-a cerut unui artist francez să le restaureze. Plăcile au fost folosite apoi pentru o nouă imprimare şi aşa au apărut lucrările expuse acum la Muzeul Casa Mureşenilor din Braşov.

 

                                                   După cinci veacuri

 

     În anul 1615, al nouălea copil născut în familia van Rijn din Leiden, Olanda, împlinea 9 ani. 500 sute de ani mai târziu avea să fie cunoscut sub numele Rembrandt, și era cel mai cunoscut pictor din istorie.

   Colecția de față aparține politicianului, istoricului și colecționarului de artă francez, Eugène Dutuit (1807 – 1886). Acesta a publicat, împreună cu A. Levy în 1887, un catalog cu aceste imagini ale lui Rembrandt. Dutuit a donat toate colecțiile sale Bibliotecii Naționale Franceze din Paris. Însemmnul BR Crown Lugt 410, reprezentând Biblioteca Națională Franceză, este parțial vizibil pe lucrări, dovedind autenticitatea acestora. Matrițele gravate au fost utilizate înainte de 1848 în atelierele Bibliotecii Naționale Franceze, sub directoratul lui Joseph Naudet.

    Este important pentru iubitorii de artă că aceste gravuri ale  lui Rembrandt au ajuns în România. În  era  Globalizării însă, nu mai este necesar să călătorim la Londra, Paris sau Amsterdam pentru a admira  unele capodopere, ci le putem vedea la…Braşov.

  Se vor putea  admira lucrări precum Adam și Eva, Avraam, ospătându-i pe îngeri, Avraam, alungându-l pe Hagar și Ismail, Iacob, mângâindu-l pe Isaac, Jucătorul de cărți, Persanul. Călărețul. De asemenea, celebrele sale autoportrete, ca şi peisaje imortalizate de artist: Vedere asupra Amsterdamului, Peisaj gri, o casă și copaci, Podul lui Sixens, Vedere din Omval etc.

                                                                 Invitaţie

   Aseară, la vernisaj a fost prezent  alături de oficialităţi şi de conducerea   Muzeului Casa Mureșenilor, dl. Thomas Emmerling, din Germania, reprezentantul proprietarului colecției.

   Expoziţia este deschisă până la finele lunii viitoare,  între orele 09.00  şi 19.00, astfel încât trebuie să vă faceţi timp, dragi prieteni, iubitori de artă, şi să o vizitaţi. Un asemenea eveniment  are loc foarte rar, de aceea nu trebuie ratat!

                                                                                                        Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail