O sculptură în ghips a artistului plastic Vetró Artur din Târgu Secuiesc, realizată în anul 1960,  stă uitată în subsolul Muzeului din Arad, alături de alte obiecte ce trebuie recondiţionate.

În urmă cu câţiva ani, fiul artistului, sculptorul Vetró András, a luat legătura cu conducerea Muzeului pentru a scoate la lumină sculptura ce îi întruchipează pe cei doi revoluţionari – Nicolae Bălcescu şi Kossuth Lajos – însă s-a lovit de un refuz din partea acesteia, fiind îndrumat să se adreseze conducerii oraşului.

În speranţa ca va putea să aducă sculptura la Târgu Secuiesc, oraşul care îi este casă din anul 1973, Vetró András a apărut într-un scurt documentar care prezenta, printre altele şi situaţia sculpturii. „Cu statuia nu am rezolvat nimic. Când am fost la muzeu să vorbesc cu directorul, mi-a spus să vorbescu cu primarul, dar primarul nu a fost acolo. (…) A apărut în revista Múzeum din Budapesta fotografia cu statuia alături de textul Fiul, Vetró András ar vrea să „salveze” aceste două sculpturi, şi cam atât”, a spus sculptorul.

Astăzi, Vetró András speră să găsească o cale prin care să poată aduce statuia într-un stadiu în care poată fi expusă şi admirată de iubitorii de istorie şi artă, deoarece, potrivit spuselor acestuia, este o piesă extraordinar de importantă atât pentru români cât şi pentru maghiari.

Potrivit Wikipedia.org, în primele luni ale anului 1849 revoluţionarul Nicolae Bălcescu ajunge la Debrețin, unde se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român. La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri.

***

Vetró András s-a născut la Timişoara în anul 1948. Doi ani mai tîrziu familia se mută la Cluj În 1967 s-a înscris la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, departamentul de sculptură, pe care l-a absolvit în 1973. Tot în acest an, a solicitat numirea ca profesor de desen și istoria artei la Liceul Nagy Mózes din Târgu Secuiesc, localitate în care s-a și stabilit până în ziua de azi. Sculptorul are o vastă colecţie de sculpturi din diferite perioade ale vieţii sale, care întruchipează diferite evenimente, personalităţi, sau emoţii.

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail