Invităm cititorii să coborâm din sfera filozofico-cosmologică şi din cea mult prea serioasă a evenimentelor cotidiene, uneori dramatice sau chiar tragice, în sfera obişnuitului, a momentelor relaxante şi a bunei dispoziţii, iar pentru aceasta să alegem ca temă: bancul.
Pentru cuvântul „banc” (din germ Bank) „Noul dicţionar dicţionar universal al limbii române” specifică două sensuri, pe noi interesându-ne cel de-al doilea sens: „glumă (ieftină), anecdotă, minciună”, dar spre deosebire de surata lui, mai serioasă, anecdota (din fr. anecdote), care are sensurile: „1. fapt puţin cunoscut din viaţa cuiva, întâmplare curioasă, deosebită; 2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un final neaşteptat”, şi de cealaltă surată mai neobrăzată, minciuna, care denaturează adevărul cu intenţia de a înşela pe cineva, şi pe care toată lumea o cunoaşte, bancul este ceva „mai nevinovat”, bineînţeles, când nu este „de prost gust”. Bancul este un scurt text nonliterar, cu caracter hazliu şi nuanţe satirice, care are scopul de a crea o stare de bună dispoziţie ascultătorilor, pentru că el conţine şi un adevăr mascat într-un joc de cuvinte, ceea ce necesită din partea creatorului său şi un înalt grad de inteligenţă. Circulând pe cale orală (mai nou pe cale scrisă, prin broşuri, ziare, internet), bancul se transmite de la o persoană la alta, încât i se pierde originea.
De obicei bancurile sunt spuse în momente de destindere, la o bere cu amicii, în pauze de lucru, în timpul călătoriilor, la iarbă verde şi în multe alte situaţii de destindere şi nu de puţine ori ele stârnesc hohote de râs. Desigur, nu toţi „le gustă”, unii chiar se supără sau se înfurie, depinde cui i se adresează bancul, în ce împrejurare e spus, cu ce intenţie şi în ce fel.
Se zice că bancurile considerate „de prost gust” la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni la închisoare. Cică în Arhivele Naţionale din Hunedoara se mai păstrează dosare penale (sursa: Internet) în acest sens. Unul dintre ele se referă la anul 1848, când un anume Sabin Nistor (41 de ani), plugar din satul Brotuna, comuna Vaţa de Jos, turnat fiind de un consătean de-al său, a ajuns în închisoare, fiind condamnat pentru „ofensă adusă naţiunii”. Motivul era că într-o zi acest plugar, într-un cerc de consăteni, ar fi spus un banc, pentru care apoi a fost nevoit să dea următoarea declaraţie:
„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie, o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi Ţara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna.
Aşadar, uneori este chiar periculos să spui bancuri, iar alteori oamenii te taxează ca neserios şi-ţi aruncă în faţă expresia derivată: „Iar te ţii de bancuri…”, adică n-ai de lucru?! Şi totuşi oamenii continuă să spună bancuri şi să se distreze pe seama altora.
Când şi cum s-au născut bancurile, nu se ştie, dar ele au mare căutare şi în zilele noastre. Şi, fără îndoială, ele trebuie să fie în pas cu tehnica şi cu moda timpului. Să luăm de pildă un banc sarcastic actual, ce ne dezvăluie modul de gândire al unor elevi de liceu care, deşi ştiu că vor da bac-ul, nu prea se omoară cu învăţătura, căci:
„Nu înţeleg de ce trebuie să mergem la şcoală dacă la…: Matematică = există calculator; Limba română = o ştim deja; Muzică = este pe youtube; Franceză şi Engleză = google translate; Sport = ne plimbăm mereu…; Geografie = îţi cumperi GPS; Istorie = sunt morţi toţi, deci e o pierdere de timp…”. Ziceţi şi dumneavoastră, n-au dreptate elevii noştri? Trăim doar într-o lume modernă, există internetul, televiziune, telefoanele inteligente etc., la ce ne-ar mai folosi să ne pierdem timpul cu cititul şi „burta pe carte”, când ni se dă totul pe tavă? Şi uite-aşa, creierul celor care gândesc astfel lâncezeşte şi în mintea lor cam goală îşi fac loc doar nonvalori, încât vor ajunge la vorbele lui Eminescu, oglindite într-unul din frumoasele sale poeme: „O, tu crai cu barba-n noduri ca şi câlţii când nu-i perii, / Tu în cap nu ai grăunţe, numai pleavă şi puzderii.” (Călin – File din poveste). Din fericire, avem şi mulţi tineri foarte talentaţi, care învaţă să gândească cu capul lor şi să contribuie prin activitatea depusă la progresul omenirii.
Bancurile sunt fără număr şi de multe feluri, astfel că nu le putem înşira pe toate, totuşi nu vom încheia înainte de a vă mai spune vreo trei-patru cu tâlc. Primul este mai mult un sfat şi se referă la succesul în viaţă şi la modul în care societatea îi răsplăteşte pe oameni; el sună cam aşa: „Dacă eşti un elev eminent şi ai numai note de 10, ar fi mai bine să te comporţi frumos cu colegii tăi care au note mai mici. Într-o zi ei vor fi şefii tăi!” Şi adesea vedem că nu meritul este apreciat şi răsplătit, ci tupeul, vorbăria, linguşeala, rubedenia, apartenenţa la un grup influent etc. Dar nu vă descurajaţi, până la urmă Viaţa îi oferă fiecăruia ce merită şi nu de puţine ori urcuşul are şi coborâş…
Şi atunci când urmează coborâşul, drama se adânceşte şi majoritatea celor căzuţi, dacă n-au fost de treabă, se îmbolnăvesc subit şi neapărat trebuie duşi la medic. Acolo urmează să primească un tratament, precum în bancul nostru cu: „Un pacient, rănit la picior, primeşte o reţetă pentru picături de ochi, la care el întreabă: – Doctore, dar eu sunt rănit la picior! – Da, dar…dacă te uitai pe unde calci…”. De aceea ar fi bine şi politicienii noştri, nu numai oamenii de rând, să se mai uite… pe unde calcă şi… ce fac, pentru a nu ajunge în situaţia pacientului amintit.
Cum românii sunt foarte inventivi, ei găsesc soluţii pentru toate. Iată o „Soluţie de criză”: Se zice că un reporter îl întreabă pe un trecător: – Ce soluţie ar fi mai potrivită pentru ieşirea din criză? La care, trecătorul răspunde: „Ca fiecare român să lucreze câteva zile la Vamă”. Nu vi se pare corect, dragi cititori, mai ales că mai cunoaştem noi nişte cazuri anterioare, aşa încât bancul se bazează totuşi pe oarecare adevăr…
Dar este adevărat şi faptul că mulţi români au obiceiul să se îmbolnăvească, considerând munca o boală, precum spune ultimul banc pe ziua de azi, suplimentar: „Munca este o boală! De aceea există Medicina Muncii!”
Şi iată cum bancurile ne descreţesc fruntea, ne ajută „să facem haz de necaz” şi în acelaşi timp, prin caracterul lor, ironic, sarcastic, hazliu ori spiritual, ne fac mai buni şi mai sociali, atâta vreme cât se păstrează o anumită măsură şi decenţă în zicerea lor. Dumnezeu să ne dea gânduri bune, o stare de spirit sănătoasă şi iubire pentru toţi!
Cu acestea mă retrag, înainte ca vreun cititor să mă apostrofeze că… mă ţin de bancuri.
Mihai Trifoi . .
