. . 
Într-una din serile trecute pe ecranul televizoarelor o ştire şocantă avea să ne anunţe sec: „Corneliu Vadim Tudor a murit”. Mare păcat! Şi avea doar 65 de ani, o vârstă la care ar mai fi putut realiza multe lucruri şi ar fi putut face în continuare notă aparte în peisajul politic românesc, ca şi până de curând. Stilul său inconfundabil şi atitudinea de frondă, franchţea cuvintelor ce-i exprimau gândurile, volubilitatea, dezinvoltura, dar şi curajul care-l caracterizau făceau din el un personaj original, dar probabil într-o clipă de rătăcire a chemat Moartea la o cafea şi ea a venit….
Chiar dacă unii l-au dezaprobat, l-au criticat ori l-au hulit, Corneliu Vadim Tudor va rămâne una dintre figurile emblematice ale societăţii româneşti de după revoluţie şi se cuvine să-i păstrăm vie imaginea lui de patriot adevărat, de om de cultură, de bun orator şi luptător pentru adevăr. Pentru mulţi a fost un naţionalist deranjant, dar şi mulţi l-au iubit şi l-au respectat pentru curajul lui de a spune lucrurilor pe nume.
Desigur, nu putem uita „savuroasele dialoguri televizate” dintre el şi opusul său, Gigi Becali, şi nici „împăcările şi pupăturile politice” de după, la fel de gustate de public, căci pentru ei viaţa se desfăşura când în arena unei coride, când pe scena unui teatru, dar oricum i-ai privi, ce doi reprezintă nişte actori desăvârşiţi, sarea şi piperul politicianismului românesc, însă acum, prin dispariţia tribunului, va rămâne doar Gigi pentru a se lupta cu morile de vânt sau pentru a face acte caritabile, ajutându-şi semenii, chiar dacă aceştia se numesc „refugiaţi”.
Nu putem uita nici „scenele incredibile” ale confruntării lui Vadim cu autorităţile, nici patosul cu care apăra „câinii vagabonzi”, maidanezii zilelor noastre, şi nici nu puţinele mici scandaluri petrecute „în văzul” lumii, care toate au făcut din Corneliu Vadim Tudor un adevărat „personaj de roman”, şi poate cineva chiar se va apuca să scrie romanul. Probabil tocmai de aceea, la ceas dramatic, Senatul nu şi-a primit Tribunul. Şi cu toate acestea Corneliu Vadim Tudor îşi va găsi în Eternitate locul său în Pantheonul figurilor ilustre.
Ce putem spune acum, când mii de oameni l-au petrecut pe ultimul drum spre Calea Veşniciei, decât „Să-i fie ţărâna uşoară!” şi „Odihnească-se în pace!” – căci el şi-a încheiat misiunea pe Pământ, iar noi avem datoria să nu-l uităm, să-i respectăm memoria şi să preluăm din atitudinea lui tot ce a fost valoros şi ne poate ajuta să mergem mai departe. Poate de acolo de unde se află acum spiritul lui Corneliu Vadim Tudor va continua să ne privească mustrător ori de câte ori vom greşi calea cea dreaptă.
Mihai Trifoi
