. .
Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune” – „Háromszék” din Sfântu Gheorghe îşi deschide noua stagiune de spectacole săptămâna aceasta, cu spectacolul de teatru – dans „Lăutarii”, subtitrat în limba română.
Spectacolul „Lăutarii”, în regia lui Könczei Árpád, va avea loc vineri, 11 septembrie (a.c.) de la ora 19.00 la Teatrul Tamási Áron, și marchează deschiderea stagiunii 2015/2016, au transmis reprezentanții Ansamblului de Dansuri „Trei Scaune” – „Háromszék”.
Spectacolul de teatru – dans„Lăutarii” prezintă reconstituirea unei nunți tradiţionale din Câmpia Transilvaniei și este un spectacol inedit în repertoriul Ansamblului, premiat și apreciat de către juriu la numeroase festivaluri de teatru.
Potrivit reprezentanților Ansamblului, spectacolul va fi subtitrat în limba română. Biletele pot fi găsite la Biroul de Evenimente Culturale.
În această perioadă, Ansamblul pregătește o nouă producție – un spectacol de dans-teatru folcloric cu titlul „Cununa”, regizat de coregraful Mihályi Gábor, director artistic al Ansamblului Folcloric de Stat din Budapesta. Spectacolul va avea premiera în luna noiembrie.
***
Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune” a fost înfiinţat în anul 1990, în Sfântu Gheorghe.„Scopul ansamblului este culegerea, păstrarea şi transmiterea muzicii şi a dansului popular din Transilvania, prin prezentări scenice de o înaltă valoare artistică, crearea unor spectacole reprezentative pentru muzica şi dansul popular maghiar din Ardeal. În acelaşi timp, doreşte prezentarea autentică şi a muzicii şi dansurilor populare ale etniilor conlocuitoare din Transilvania”, se arată pe site-ul Ansamblului, www.hte.ro. Potrivit aceleiași surse, Ansamblul de Dansuri “Trei Scaune” — „Háromszék” este susținut de Consiliul Județean Covasna.
Ana Alina Costache