Neamul românesc există sub semnul Limbii Române. Este darul nostru de la strămoși și obligația noastră de a-l transmite mai departe.
Limba română s-a aflat și se află pretutindeni, pe tot întinsul „de la Nistru pân la Tisa”, „Din Hotin și pân la Mare”, pe cărarea codrilor, prin sihăstriile munților, prin lumina grâului aurit al câmpurilor, prin luciul apelor…
De veacuri auzim dulcea limbă românească, „Limba noastra-i limbă sfîntă, / Limba vechilor cazanii, /Care-o plîng și care-o cîntă /Pe la vatra lor țăranii . . ” (Alexei Mateevici – 1888-1917). O auzim, o ascultăm, o vorbim. Ne spunem bucuriile și durerile în Limba Română. Ne înțelegem semenul în limba română. Iubim în Limba Română.
Iubim Limba Română? Avem grijă de Limba Română? Ce înseamnă a avea grijă de Limba Română?
Vorbim permanent Limba Română și nici nu ne dăm seama că o supărăm dacă o stâlcim, dacă o … prescurtăm, dacă-i amestăcăm cuvintele cu multe cuvinte străine etc.
Citim în limba română? Ar fi o dovadă că o iubim. De ce am uitat minunate versuri clasice scrise într-o desăvârșită limbă română, precum „Zările, de farmec pline, / Strălucesc în luminiș; / Zboară mierlele-n tufiș / Și din codri noaptea vine / Pe furiș.” („Noapte de vară” de George Coșbuc – 1866- 1918). Am uitat sau nu ne facem timp să citim. Literatura română este frumoasă și bogată. De ce am uitat că există poeți ca Vasile Alecsandri, D. Bolintineanu, George Coșbuc. Al. Vlahuță, Octavian Goga? Probabil pentru că nu se mai studiază în școală – altă problemă.
Este bine că citim poezia lui Eminescu! Este bine că Eminescu există în sufletele românilor oriunde s-ar afla. Este bine că Eminescu ne unește, prin măiestrita-i limbă a poeziei sale, pe românii din Țară cu cei din afara granițelor, mai ales cu cei trăitori pe meleagurile înstrăinate. Mă gândesc la Basarabia. Grigore Vieru a mărturisit: „Boala mea e limba română.” Cum să nu-l doară sufletul pe Grigore Vieru când toată viața lui a luptat cu „limba moldovenească”? Se spune că lui Mihail Sadoveanu i s-ar fi cerut acordul să i se traducă opera în ”limba moldovenească”. Propunerea l-a iritat foarte tare pe marele scriitor, spunând hotărât: „Dar ce limbă mai moldovenească decât cea în care scriu eu vreți?!”
Din păcate, și astăzi, români de-ai noștri, trăitori prin alte părți, mai folosesc terminologia sovietică de „limbă moldovevească”. Ori le este încă frică? … Este greu, cum este greu să-L așezi pe Dumnezeu în inimă, să-L recunoști, după o vreme atât de îndelungă în care ți-a fost furat, interzis!
Prin urmare, de Ziua Limbii Române (și nu numai), haideți să-i facem un dar valoros! Să citim mai mult în LIMBA ROMÂNĂ. Începeți cu poezia!
Luminița Cornea
