„Vâlcele este o zonă superbă, un loc binecuvântat de Dumnezeu”, consideră viceprimarul Nicolaie Cucu. S-a născut și a crescut în Vâlcele și spune că și-ar dori ca stațiunea să-și recapete strălucirea de altădată, să renască.
Într-un interviu pentru „Mesagerul de Covasna”, viceprimarul Nicolaie Cucu a vorbit despre proiectele în curs de desfășurare, despre planuri ale Primăriei Vâlcele, despre necesități ale comunității, despre zilele de altădată ale stațiunii, dar și despre momente din viața personală.
– Stimate domnule viceprimar, aș dori să începem acest interviu rugându-vă să ne spuneți care sunt proiectele planificate de Primăria Vâlcele la începutul lui 2015, ce s-a realizat din acestea și ce își propune Primăria până la finele acestui an?
– La începutul anului ne-am propus multe, chiar multe. Nu am reușit să realizăm tot ce ne-am propus, însă, o parte dintre obiectivele propuse atunci sunt realizate sau chiar în curs de realizare. Cea mai importantă realizare este, zic eu, faptul că, făcând parte din Grupul de Acțiune Locală (GAL)Ținutul Țara Bârsei, suntem în faza de achiziționare a unor utilaje: un buldoexcavator și un cilindru compatctor, pentru Primărie, prin fonduri nerambursabile, în valoare de 110.000 de euro. Urmează ca la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii septembrie să ne vină și utilajele (…), utilaje care ne sunt necesare, având în vedere că avem multe drumuri, șanțuri, și așa mai departe (…). Până la sfârșitul anului, având în vedere că avem aceste utilaje, dorim să construim în curtea Primăriei niște garaje și o magazine unde să putem să le depozităm. Totodată, s-a realizat, pe lângă Primărie, un proiect european pentru persoanele de etnie romă, proiect prin care s-a creat o structură, o societate, al cărui unic acționar este Primăria Vâlcele și prin care sunt angajate patru persoane de etnie romă, în construcții. Timp de nouă luni de zile, aceste patru persoane vor fi plătite din fonduri europene, în baza proiectului, după care, noi, Primăria, trebuie să le susținem financiar timp de 15 luni. Este un proiect bun, pentru că avem nevoie la școli, la căminele culturale, la sediul Primăriei de persoane care să se ocupe de lucrări de amenajare, recondiționare. Prin alt proiect european au fost achiziționate și utilaje – mașină de tencuit, de tăiat pavele, mașină de tasat, betonieră profesională, deci mai multe unelte.
<<Lucrările de la Școala „Romulus Cioflec”, în impas>>
– Ce ne-am propus noi și am reușit doar parțial este finalizarea lucrărilor de reabilitare a școlii gimnaziale din Araci. La sfârșitul anului trecut am semnat un contract cu Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru pentru finalizarea lucrărilor la Școala din Araci, lucrare ce a fost începută din 2007, și nu s-au mai dat fonduri guvernamentale. Astfel, noi am făcut un proiect pe fonduri europene pe care l-am înaintat către ADR Centru; am semnat și contractul și-am reluat lucrările cu firma care a câștigat licitația. S-a avansat, dar foarte puțin, din bani pe care i-a mai putut da Primăria pentru că, din păcate, de la București nu am primit niciun leu până acum, întrucât au văzut ceva nereguli în 2007. Ca atare, această lucrare – finalizarea școlii este într-un impas… Prin bunăvoința constructorului (…), am reușit, măcar, să punem acoperișul. Încă mai e de lucru…
– Deci, anul acesta școlar nu vor putea fi finalizate lucrările…
– Nu…iar populația școlară, la noi în comună, este în permanentă creștere (…) și este nevoie acută de această unitate școlară, însă, datorită unor neînțelegeri, s-a sistat plata. Soluția va fi ca și cea de anul trecut. Cu echipa aceasta despre care am amintit că acționează pe lângă Primărie, s-au făcut lucrări de igienizare la școli, se lucrează în continuare în acest sens, ținând cont că avem patru școli și patru grădinițe. În ceea ce privește procesul de învățământ din comună, încă funcționăm într-o clădire a Parohiei Reformate din Araci și în clădirea dispensarului, fiindcă, fiind populația școlară în număr atât de mare, nu avem unde să ducem copiii. În ceea ce privește procesul educațional, aș menționa faptul că, prin programul „Ovidiu Ro” care funcționează de mult timp, copiii chiar vin la școală (…) Prin implicarea conducerii școlii și a noastră, a comunității, rezultatele se văd de la an la an. Copiii au fost atrași către școală , deoarece nu avem decât o singură șansă: educația (…). Aș preciza că, în opinia mea, ar trebui ca înainte de a se pune accent pe materiile de cultură generală, să se pună accent și pe învățarea conduitei în societate: copiii să fie învățați cum să se poarte, să știe că trebuie să dea „Bună ziua”, să își ia căciula din cap, să bată la ușă, să fie învățați să se poarte (…), iar acești copii trebuie să aibă unde să stea pe scaun, să fie educați. Dacă nu ai unde să îl pui să stea pe scaun, înseamnă că acel copil nu e binevenit, și de aceea mă doare că nu se reușește finalizarea reabilitării școlii. Mai este un proiect, prin Minister, Inspectorat, pornit de mai demult, privind construirea unei grădinițe la Araci, și să sperăm că acest proiect se va putea realiza.
– Despre rectificarea bugetară făcută de Guvern la finele lunii iulie, ce ne puteți spune?
– Rectificarea bugetară de la finele lunii iulie nu ne-a avantajat cu absolut nimic, pentru că, Vâlcele e considerată, din punct de vedere financiar, o comună mare. Astfel, fiind încadrată în rândul comunelor mari, la rectificare noi am primit doar diferența față de bugetul din 2014. Deci, anul trecut am avut un buget, și, pe noua structură de repartizare a fondurilor, la începutul acestui an Primăria comunei Vâlcele a primit mai puțin (n.r- decât anul trecut) și la rectificare a primit o sumă care să acopere diferența față de bugetul avut anul trecut, ca să fie și anul acesta același buget. Însă nevoile sunt mult mai mari, având în vedere că la noi populația este de așa natură și de așa structură, încât avem foarte mulți beneficiari de ajutor social și cerințele sunt multe.
O problemă dificilă, încă nerezolvată…lipsa apei potabile
Revenind la obiectivele pe care ni le-am propus noi, aș aminti un proiect important, care, din păcate nu reușim să îl realizăm și cred că suntem printre primele localități din țară care se află la o distanță atât de mică de reședința de județ, în care să nu fie apă… Nu zic că nu mai sunt localități în județ sau în țară în care nu e apă potabilă, însă localități apropiate de o reședință de județ și care să nu dispună de rețea de apă sunt mai puține, zic eu (…). Noi am tot încercat, prin diferite metode să rezolvăm această problemă privind rețeaua de apă… Sperăm să reușim să aducem apa potabilă, pentru că este foarte important!
O altă problemă importantă care ne-am dori să fie rezolvată, dar nu tine de noi, este cea a fostului Spital de patologie neuromusculară din localitate (…). Toată lumea speră ca spitalul să revină înapoi la Vâlcele, dar deocamdată stăm și așteptăm. Nu am vrea ca această clădire să intre în paragină. În ultimă instant, dacă nu se va reuși redeschiderea spitalului, ne-am exprimat dorința de a prelua clădirea și de a-i da o utilitate, dar ne-am bucura foarte mult dacă spitalul s-ar redeschide!
Centrul Balnear, un pas înainte pentru turism
– În ceea ce privește turismul, cum a fost acest an, pentru comuna Vâlcele?
– Centrul balnear de la Vâlcele funcționează și băile sunt chiar căutate de foarte mulți, ceea ce este un pas pentru turism. Noi am mai încercat prin forțe proprii să facem niște mese, niște bănci, acolo, unde oamenii să vină să se relaxeze… Am făcut și un loc pentru grătare, urmează ca împreună cu cei de la Asociația Aquasic să facem un foișor, unde oamenii să poată să stea. Proiecte pentru a dezvolta turismul avem, dar ne lovim de partea financiară (…).
Colaborare interetnică demnă de urmat…
– Ce ne puteți spune despre relația cu colegii din Primărie?Atât dumneavoastră cât și primarul comunei Vâlcele participați la evenimentele comunității locale, fie că sunt activități ale comunității românești sau maghiare…
– Într-adevăr! Avem o colaborare foarte, foarte bună, în cadrul Primăriei. Este un colectiv frumos, serios și avem o colaborare interetnică foarte bună, o colaborare bazată pe respect reciproc. Respectăm tradițiile, obiceiurile fiecăruia, participăm atât la evenimente ale comunității românești, cât și la cele ale comunității maghiare!
Activitate culturală
– Despre activitatea culturală de la nivelul comunei, ce ne puteți spune?
– Acum câțiva ani s-a înființat acea formație de dansuri populare, Ansamblul de tradiții populare, însă, din păcate, activitatea nu prea mai merge deoarece tinerii au plecat la muncă sau la studii, unii prin țară, alții prin străinătate. Tinerii din ansamblu se mai întâlnesc, dar nu ca altădată. Însă, cu un an și ceva în urmă s-a înființat corul „Voievozii munților”, la inițiativa preotului Vasile Antonie Tămaș. Ne întâlnim – membrii corului – o dată, de două ori pe săptămână pentru repetiții; duminică urmează să mergem la Barcani, la Sărbătoarea Bărcănenilor. Totodată, în urmă cu câteva luni, câțiva reprezentanți ai Corului și un sculptor din comună am participat la „Primăvara românească la Bruxelles”, o activitate organizată de europarlamentarul Victor Negrescu, în cadrul căreia am reprezentat județul Covasna. În capitala Belgiei am dus cu noi sculpturi, apă minerală, produse culinare din zonă, am avut o expoziție de fotografii vechi, un film de prezentare, am cântat și am legat și prietenii cu participanții (…). Avem activități culturale, dar eu totuși sper ca și Ansamblul de tradiții și dansuri populare să își reia activitatea, deși e destul de greu, deoarece sunt tineri puțini. Aceștia ar dori să se dedice acestui ansamblu, dar viața de zi cu zi, faptul că trebuie să muncească, să studieze, nu le mai dă posibilitatea să fie prezenți la repetiții și la activități culturale, dar, eu am presimțirea că ei nu vor ceda și vor continua activitatea.
Viceprimarul Nicolaie Cucu, iubitor al muzicii populare…
– Revenind la Corul „Voievozii munților”… sunteți membru al acestuia. Când v-ați descoperit pasiunea pentru muzică? Este o pasiune ce vine din familie?
– Eu, de cântat, cânt… muzica chiar îmi place, mă relaxează, în special muzica populară și cântecele patriotice. Tata, care are acum 88 de ani, în tinerețea lui cânta chiar foarte bine, iar eu încă din școala primară am cântat, mai mult cântece populare; și când părintele Vasile Antonie mi-a spus că vrea să înființeze acest cor, i-am oferit tot sprijinul meu. Cu acest cor am participat la festivaluri, la Zilele localităților, unde ne cheamă, mergem, pentru că este o activitate foarte frumoasă și mergem cu mare plăcere.
Pe cărarea copilăriei…
– Ați amintit faptul că v-ați descoperit pasiunea pentru muzica populară din școala primară. Vă rog să ne spuneți mai multe despre acea perioadă a vieții dumneavoastră. Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
– Văd altfel copilăria acum… Eu m-am născut, am trăit și trăiesc în Vâlcele, nu am plecat decât atunci când am făcut școala la Sibiu, Săcele și stagiul militar la Turnu Măgurele (…). În ceea ce privește copilăria mea…pot să spun că a fost ca a oricărui copil. Am avut o copilărie frumoasă. Eram doi copii, la părinți – eu și sora mea. În perioada respectivă, la noi era o colonie de greci, am avut foarte mulți colegi greci. A fost frumos, făceam sport, mergeam în drumeții, rar mergeam în excursii în țară sau la mare…mai mult, eram acasă, cu colegii, cu prietenii, cu vecinii, ne jucam, dar erau altfel de jocuri. Acum, la modă este calculatorul, este tableta și este telefonul, și eu spun câteodată că prin acestea se oferă cel mai tehnic mod de a-ți neglija copilul. Îi pui tableta și telefonul în mână, și ai terminat cu el! Ori, noi ne jucam „prinsea”, „ascunsea”, ne jucam cu armaleta, cu arcul… aveam cu totul alte jocuri decât au copiii acum. Sigur, acum cred că și capacitatea copiilor de a asimila este mai mare. Mă uit la nepoțica mea de patru ani, care manevrează telefonul sau tableta cu atâta dezinvoltură, încât rămân uluit! (…). Deci, revenind, am avut o copilărie frumoasă, ne jucam, dar mergeam și la munci agricole. Îmi aduc aminte că după vacanțe trebuia să mă duc la școală, la începutul anului școlar, și să fac dovada că în timpul vacanței am lucrat undeva. Țin minte că aveam rude la Lunca Câlnicului, la Prejmer (…) și m-am dus și m-am angajat acolo, ca muncitor necalificat – eram tinerel, aveam 16 -17 ani – și m-am angajat ca muncitor necalificat și am primit și o adeverință că am muncit, dar am primit, în același timp, și niște bani, cu care am cumpărat ce îmi era necesar și am plecat la alte rude la Craiova. Îmi aduc aminte cu plăcere de faptul că atunci am mers pentru prima dată la un stadion de fotbal, unde am văzut un meci de divizia A. Aceea este o amintire dragă din copilărie
– Atunci, copil fiind, ce profesie vă doreați să urmați peste ani?
– Copil fiind, am terminat școala la Vâlcele, după care m-am dus și am dat examen la Sibiu, pentru a continua studiile ca mecanic în domeniul industriei ușoare. Între timp, începuse industrializarea și se începuse școlarizarea de electromecanici. Atunci m-am transferat și am mers la Săcele, unde am stat trei ani de zile, am terminat școala, m-am înscris la liceu acolo, am făcut doi ani, și am lucrat apoi la Săcele zece ani, făcând naveta de la Vâlcele la Săcele, după care m-am mutat la IMASA la energetic, la stații de înaltă tensiune, până în 1990. În anul 1990 am început să lucrez la școală în Vâlcele – mă ocupam de salarizarea cadrelor didactice, și până în 2008 am fost administrator la școlile din comună. Deci, pot să spun că în domeniul pentru care m-am pregătit am lucrat doar o perioadă de timp, după care m-am implicat și în probleme politice (…) și încet, încet, m-am îndepărtat de domeniul în care mă pregătisem. Din 2008 sunt viceprimar, însă am fost și consilier local, anterior.
Vâlcele de altădată…
– Și, pentru că v-ați născut și ați crescut în Vâlcele, ce vă doriți pentru această comună?
– Aici ați atins un punct sensibil, ați pus degetul pe rană. Tata, care are 88 de ani, îmi povestea în timpul regimului ceaușist, că Vâlcele este, față de ce a fost cândva, în urmă cu 100 de ani. La vremea respectivă eu nu-l credeam, pentru că în acea perioadă, în anii 1980- 1989, stațiunea funcționa, în sensul că în Vâlcele toate vilele erau ocupate – prin Ministerul Turismului, Ministerul Sănătății și Ministerul Învățământului, veneau copii din țară, care se tratau la Vâlcele aproximativ trei săptămâni; era o școală preventorială, erau două cantine, vilele erau ocupate (…). Deci, de aceea nu îl credeam pe tata la vremea respectivă, când spunea că Vâlcele e în urmă cu 100 de ani. Însă, în momentul în care am văzut fotografiile – document din secolul al XIX-lea, când am citit „Monografia Vâlcele” a domnului Nicolae Moldovan, am început să realizez că tata are dreptate și, mai mult, a urmat, după 1989, o perioadă de distrugere, care nu s-a întâmplat doar în Vâlcele. Deci, ceea ce mi-aș dori eu ar fi ca stațiunea să renască!. Fiind o zonă superbă, un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu apă minerală, cu centrul acela balnear – frumos, cu aleea de castani, cu pădurile din împrejurimi, ar fi minunat să se construiască niște vile, niște pensiuni, în jurul centrului balnear, un teren de sport (…), să facem un loc de campare, un loc de joacă pentru copii. Mi-aș dori ca Vâlcele, cel puțin ca stațiune, să renască!
– Un gând către cititori…
– În încheiere, vă rog să adresați un gând localnicilor comunei Vâlcele.
– În primul rând, aș dori să adresez colectivului ziarului câteva gânduri: vă doresc să o țineți tot așa, pentru că o țineți bine! Fie că este vorba despre acțiuni culturale, sociale, politice, apar în ziar, și ne bucurăm. Eu știu că este dificil și că un colectiv mic se zbate pentru a realiza acest ziar. Locuitorilor comunei le transmit că le doresc multă sănătate, iar dacă o iau pe categorii, celor tineri le transmit să aibă mai multă încredere și mai mult respect față de vârstnici, celor care muncesc le doresc să aibă multă sănătate, celor care nu pot munci sau nu au loc de muncă le transmit să respecte munca celorlalți, cu gândul că poate vreodată vor trebui să muncească și ei și le va cădea foarte rău dacă ceilalți nu le respectă eforturile, munca. În rest, sperăm să mergem spre bine, să fie tot mai bine… Asta îmi doresc eu, pentru Vâlcele!
A consemnat Ana Alina Costache
