Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus a câştigat  un grant de finanţare în valoare de 20.000 de lei pentru un proiect inedit în România intitulat „Incursiuni în lumea apelor”, în cadrul componentei „Spaţii verzi – arii naturale protejate”,care  este susținută de Fundaţia pentru Parteneriat şi Mol România.  În perioada 2-6 septembrie va fi organizată cea de-a treia etapă a proiectului, şi anume o tabără de tip Junior Ranger, unde sunt aşteptaţi 30 de copii şi tineri din toată ţara.

Ideea proiectului „Incursiuni în lumea apelor” a pornit de la o discuţie despre ecologizarea laculurilor, dintre preşedintele Asociaţiei Alutus, Cătălin Lazăr şi partenerul principal al proiectului, scafandrul profesionist,  Szabó Jenő, cel care a consturit lacul artificial de la Dalnic, administrat de Centrul de Cercetare Subacvatic.

De la o simplă idee, s-a ajuns la singurul proiect de acest gen din România,  care îşi propune să ofere o alternativă educaţională bazată pe observare şi interacţiune directă. Organizatorii şi-au propus promovarea unei atitudini civice unitare în rândul tinerilor, în scopul conservării şi menţinerii biodiversităţii printr-o serie de activităţi şi evenimente inedite.

Prima activitate dedicată copiilor din Sfântu Gheorghe, Vâlcele, Covasna şi Târgu Secuiesc a   fost caravana „Regatul Sălbatic”. Un autobuz londonez,  complet recodiţionat şi „renovat” de către The European Nature Trust, amenajat ca o „sală de clasă” de roţi, a poposit pe străzile celor patru localităţi pentru a oferi copiilor o experienţă aparte în ceea ce priveşte educaţia ecologică. Pe parcusul celor trei zile de prezentare, peste 1.000 de copii au trecut pragul ineditei “săli de curs pe roţi”.

 A doua activitate din cadrul acestui proiect a fost un stand tematic organizat în centrul oraşului cu ocazia Zilei Copilului, iar cea de-a treia etapă, şi cea finală, constă în organizarea taberei tematice de educaţie ecologică prin scufundări de tip Junior Ranger, în care 30 de tineri, alături de 10 coordonatori specialişti vor descoperi miunăţiile ariei protejate Natura 2000 Râul Negru din judeţul nostru.

„Vom avea ateliere de educaţie nonformală: identificare şi observare de păsări, identificare şi observare mamifere mici, plante folosind determinatorul de plante. Vom avea trei specialişti alături de noi, respectiv pe George Bouroş de la Asociaţia pentru Conservarea diversităţii biologice, este unul dintre tinerii promiţători în ceea ce înseamnă cercetarea mamiferelor, respectiv a vidrei. Este bine ştiut că Râul Negru are ca şi specie reprezentativă vidra. El le va vorbi copiilor despre cum lucrează un specialist în asemenea domeniu, va aduce un craniu de vidră, vom instala camere, capcane. Al doilea specialist face parte din Fundaţia Carpaţi, Institutul de Cercetări şi amenajamente silvice Braşov – cei care în 2001 au contribuit la reintroducerea castorului în România. De la acest Institut avem promisiunea că un specialist va veni să le vorbească copiilor despre importanţa şi rolul castorului în ecosistem, fiindcă situl Natura 2000  este fundamentat  pentru castor şi pentru vidră. Cel de-al treilea specialist – pe mamifere mici – este Anamaria Lazăr. Va instala capcane, şi va explica participanților de ce până şi mamiferele mici, şi rozătoarele sunt importante pentru ecosistem. Pe lângă asta vom avea picturi de siluete de păsări pe tricou. Împreună cu participanţii la tabără vom realiza o potecă tematică educaţională în aria protejată Râul Negru, ceea ce înseamnă că vom instala 6 panouri tematice, unde vor încerca să capete o idee despre importanţa animalelor din sit, de ce este important să le protejăm şi, bineînţeles, care sunt măsurile minime de conservare pe care copiii şi noi ca adulţi trebuie să ni le asumăm atunci când intrăm într-o arie protejată”, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus, Cătălin Lazăr.

Potrivit organizatorilor, tabăra se va organiza la Reci unde toţi cei 40 de participanţi îşi vor monta câte un cort pe malul lacului, masa va fi servită la restaurantul „Nufărul”, scufundările vor avea loc la lacul artificial al Centrului de Cercetări subacvatice aflat în gestionarea Centrului,  la Dalnic, iar poteca tematică va fi amenajată în aria protejată Râul Negru, deplasarea făcându-se cu ajutorul bicicletelor.  Toate activităţile, masa şi scufundările sunt gratuite, fiind asigurate de către organizator.

Selecţia celor 30 de tineri curioşi şi aventuroşi care au vârsta cuprinsă între 10 şi 20 de ani, a început odată cu poposirea caravanei „Regatul Sălbatic”, însă  înscrierile continuă până luni, 31 august,  la ora 16:00, la adresa de email [email protected] sau la numărul de telefon 0754/255.954 – Cătălin Lazăr. Tot ce trebuie să facă tinerii aventuroşi este să motiveze participarea la această tabără în câteva cuvinte, să-şi pregătească rucsacul, cortul şi bicicleta, şi să se pregătească de o experienţă cu totul inedită.

„În aria proteajă Râul Negru avem două specii de mamifere: castor şi vidră. Le voi arăta copiilor cum se împacă acestea două cu alte mamifere, în special mamifere mici. Vom instala mai multe camere. Important este nu neapărat să vedem specii spectaculoase, ci să aibă posibilitatea să atingă speciile, de a vedea efectiv cum se lucrează cu acestea, de a lua măsurătorile necesare în identificarea lor şi pentru a vedea eventuale măsuri de conservare. Noi sperăm că pentru ei va fi ceva inedit şi, de ce nu, să avem printre cei mici viitori specialişti în conservarea biodiversităţii. Dacă nu vor fi specialişti, măcar să fie nişte oameni mai sensibili în ceea ce priveşte mediul”, a spus doctorul în biologie Anamaria Lazăr.

Maricela Dan

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail