. . În marşul său neîntrerupt spre progres şi o stare de mai bine, omenirea străbate stări contradictorii. În timp ce o parte a ei urmează un curs ascendent, o alta o trage înapoi căzând în „involuţie”, în degradare morală şi spirituală, la întoarcerea spre „zona animalică”. Dar cum „nimic nu este întâmplător”, toate lucrurile au o explicaţie…
Toţi oamenii, prin acţiunile lor, tind spre o anumită stabilitate pe care o numesc „bunăstare”, adică prosperitate sau bogăţie (conform cuvântului german „Wohlstand”), numai că în timp ce unii reuşesc s-o atingă pe o cale sau alta, alţii mai puţin, şi deci intră în declin, sărăcie şi disperare, de la care până la faptele cele rele nu mai e decât un pas. Nemuritorul nostru poet, Mihai Eminescu, spunea: „principiul nostru intim rămâne că existenţa şi bunăstarea ţării şi a poporului nostru sînt lucrurile de căpetenie” (în „Noul dicţionar universal al limbii române”, litera B). Dar cum toate lucrurile se leagă, aşa cum afirma revoluţionarul, scriitorul şi jurnalistul rus Nicolai Gavrilovici Cernîşevski (1828-1889): „Bunăstarea unei societăţi scade din pricina oamenilor ignoranţi, imorali sau leneşi din acea societate; aceste calităţi rele ale oamenilor pot fi înlăturate doar în două moduri: prin grija ca fiecare persoană să beneficieze de o educaţie adecvată, precum şi prin ferirea omului de sărăcie”.
Dacă ar fi să analizăm spusele lui Cernîşevski, cu raportare la ţara noastră, ce concluzie am trage: Bunăstarea societăţii noastre scade sau creşte?! Se pare că într-o parte creşte, iar în alta scade, o parte a societăţii se îmbogăţeşte fără măsură, iar cealaltă sărăceşte peste măsură, iar în totalitatea ei societatea românească rămâne dezechilibrată şi debusolată. Dar de ce avem „oameni ignoranţi, imorali sau leneşi” care trag societatea înapoi? Ignoranţi, fără îndoială, din lipsă de educaţie, imorali găsim atât „sus” cât şi „jos”, leneşi, unii de la natură, alţii „făcuţi” prin lipsa locurilor de muncă, şomaj, ajutor social, încât au învăţat să trăiască fără muncă, şi atunci „îşi caută de lucru” ca să mai treacă vremea şi dacă se poate să câştige bani fără merit, cel puţin să aibă de băutură, ca apoi să-şi plângă de milă ori să-şi verse furia neputinţei lor asupra altora. În această situaţie răul este generat de societate, care nu este capabilă să asigure fiecăruia un loc de muncă, şi cu cât vor exista mai mulţi asemenea oameni cu atât mai mult va creşte în ţară „starea de sărăcie” care va avea, după un timp, ca efect creşterea imoralităţii. Chiar astăzi comentatorii unui post de televiziune dezbăteau această temă, iar o oficialitate locală dintr-un anume judeţ în care au loc o serie de fapte imorale explica printre altele că „unii oameni lipsiţi de un loc de muncă stau acasă toată ziua şi se uită la filme porno” silindu-i şi pe copii să facă acest lucru, apoi se dedau la fapte imorale. Şi cum nu era vorba de un fapt izolat, ci de „o stare de fapt” în judeţele cele mai sărace ale ţării, ar trebui ca oficialităţile să se sesizeze şi să ia măsuri preventive pentru ca „boala” să nu se extindă, însă pentru aceasta Cernîşevski ne spune că sunt necesare două lucruri importante: „o educaţie adecvată” şi „ferirea omului de sărăcie”. Dar cine s-o facă, Cernîşevski sau autorităţile române?! Prefectul judeţului respectiv unde s-au petrecut faptele imorale n-a răspuns telefonic la încercările jurnaliştilor de a-l contacta pentru a-şi spune punctul de vedere, pentru că, probabil, situaţia îl depăşeşte şi pe el, ea ţinând de sistem. Cât timp „starea de sărăcie” a unui destul de mare procentaj a populaţiei, şi care de multe ori îi împiedică pe părinţii din mediul rural de a-şi trimite copiii mai departe la studii, nu va fi înlăturată, poporul nostru se va înfrunta cu aceleaşi probleme, căci de cele mai multe ori sărăcia merge mână în mână cu lipsa de educaţie şi cu imoralitatea, căci ce înseamnă moralitate, dacă nu a şti să te comporţi civilizat în familie şi în societate, a şti să distingi între bine şi rău, a şti să respecţi normele convieţuirii cu cei din jurul tău? Dar aceste lucruri se învaţă în primul rând în familie şi apoi în şcoală ori în multe dintre familiile foarte sărace sau dezorganizate domneşte promiscuitatea, ceea ce înseamnă, conform dicţionarului, „convieţuire a unor persoane de sex diferit în condiţii de mizerie sau imoralitate; loc, mediu în care se trăieşte în asemenea condiţii” şi unde adesea copiii sunt abuzaţi de tineri sau maturi lipsiţi de scrupule, educaţie morală şi conştiinţă.
Se pare că guvernanţii şi politicienii noştri, angrenaţi în „luptele interne” pentru putere şi prea preocupaţi de asigurarea propriei bunăstări, n-au destulă aplecare asupra problemelor şi suferinţelor oamenilor de rând. Şi drept exemplu putem da modul în care „se coace” mult discutata Lege a salarizării. Prea grăbiţi, ei au fost primii care „şi-au tras” salarii indecente, deci au sărit peste Lege, iar după ei potopul. Şi iată că „potopul” vine şi, dacă nu se rezolvă problema, în scurt timp vor fi „inundaţi” de atâtea greve şi proteste, încât vor regreta greşeala făcută. E trist că, în loc să se limpezească, situaţia se tot complică odată cu fiecare modificare a legilor anterior prost gândite sau prost aplicate, pentru că se ajunge la modificarea modificărilor şi la retrocedarea retrocedărilor, încât odată intrat în hăţişul încurcăturilor, greu mai scapi.
Nu suntem noi în măsură de a da sfaturi, pentru aceasta există oameni competenţi şi bine intenţionaţi, dar probabil greu de găsit, ci doar remarcăm cele trecute şi prezente şi ne gândim că cele viitoare nu vor fi deloc bune, dacă o ţinem tot aşa. Chiar dacă toţi se grăbesc „să trăiască clipa”, cei învestiţi cu semnele puterii ar trebui să devină mai conştienţi de faptul că, de nu vor aduce populaţia la bunăstare şi nu vor ridica gradul de educaţie şi cultură a maselor, soarta noastră ca popor va fi precară, ori vor pleca şi mai mulţi din ţară ori pur şi simplu „ne vor desfiinţa alţii”.
Poetul, dramaturgul şi publicistul rus Aleksandr Sergheevici Puşkin (1799-1837) spunea că „Oamenii nu sunt mulţumiţi niciodată de prezentul lor şi, neavând mari speranţe de la viitor, îşi împodobesc trecutul ireversibil cu toate culorile imaginaţiei lor”. Aşadar, dragi guvernanţi, dacă vreţi să reuşiţi, creaţi o viziune, un ţel catalizator prin care să redaţi oamenilor „speranţa în viitor”, căci nimic trainic şi măreţ nu se face fără sacrificiile şi energiile creatoare ale poporului. Ceea ce vă lipseşte cu adevărat este Viziunea şi voinţa de a o materializa!
Mihai Trifoi
